Poveşti de adormit copiii

Corbul și păunul

Într-o grădină cu mult soare, Trăia un corb cu pene cam plictisitoare. Era tot negru, nimic năucitor, Simțindu-se cam trist, chiar incolor. Văzând păunul, cu coada curcubeu Corbul gândea mereu: “De ce nu-s eu? Să mă admire toți, să mă curteze Și lumea-ntreagă să mă aduleze? De ce n-am eu pene strălucitoare? De ce păunul strânge-atâta încântare?” Și zi de zi, cu ciudă-n pieptul său, Se tot gândea cum să îi facă rău. Iar într-o dimineață, când roua sta pe flori, Corbul s-a dus la păun să tragă niște sfori: „Ai grijă, frate, penele-ți lucesc cam tare Și vulpea te visează la cuptor cu niște sare!” Păunul, speriat, și-a strâns coada pe loc Ne mai ieșind din ascunzișul lui deloc. Vecinii au uitat pana lui adulată, Iar corbul s-a bucurat de farsa lui exagerată. Dar ce să vezi? Fără frumosul colorit, Grădina a devenit un adăpost nefericit. Iar corbul a înțeles, cu gust amar de fiere, Că invidia vine cu necaz, nu mângâiere. Morală: Chiar dacă pare un câștig, Gelozia ne lasă sufletul arid!
Citește mai mult »

Tăurașul prea glumeț

Astăzi este Ziua Păcălelilor, dar povestea mea ar putea fi una adevărată: A fost odată ca niciodată in tăuraș tare năzdrăvan, căruia îi plăcea nespus să facă glume. Toți ai lui: prietenii, familia, oamenii de la fermă, îl știau cât e de poznaș. Să vă spun câteva dintre păcălelile sale? Într-o zi, auzind el de o iarbă anume care dă vise ciudate cornutelor, le-a amestecat prin iesle câteva fire, de au început toate să bântuie noaptea ca niște stafii speriate. Ar fi fost chiar amuzant să le vezi alergând anapoda și șleampăt în loc să doarmă, dar câteva chiar s-au accidentat ușor. Altă dată s-a ascuns într-un staul și a ieșit vijelios fix când trecea pe acolo un mieluț plângăcios, care s-a speriat și a început să behăie cu putere. Așa ce s-a împrăștiat frica prin toată ferma, de nu știa nimeni ce s-a întâmplat, dar toate animalele fugeau de colo-colo îngrozite. Nu trecea zi să nu facă măcar o trăznaie: să lase robineți curgând, provocând inundații invizibile pe sub grămezile de paie, să scoată zgomote ciudate, făcând fermierii să ...
Citește mai mult »

Vecinele din pădure

Am auzit ceva vești interesante și mă gândeam să vi le povestesc: Se spune că veverița, îngrijorată că nu prea mai găsea de mâncare în zona sa de reședință, s-a mutat într-o altă parte a pădurii. S-a stabilit într-un arbore falnic, cu o scorbură perfectă undeva la înălțime, care avea deja provizii lăsate de furtunile trecute. Surpriza a fost că la baza copacului își avea vizuina o vulpe, atrasă și ea de păsările care se adăposteau în frunzișul des și de familiile de iepurași din zonă. Cum Veve a noastră era foarte prietenoasă, primul gând i-a fost să se prezinte vulpii în speranța unei amiciții lungi și frumoase. A cules ceva fructe de pădure, mergând la ușa vulpii pentru a-i oferi darul. Își închipuia că va fi poftită în scorbură, se vor cunoaște, vor face chiar planuri de viitor. Doar că lucrurile nu au mers deloc conform imaginației! Vulpea, care pândea un pui de pițigoi abia căzut din copac, nici n-a vrut să audă de vizite. Ambițioasă de fel, veverița noastră a mai încercat o dată să bată la vizuina colocatarei ...
Citește mai mult »

Țestoasa cea leneșă

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu am mai avea ce povesti, a fost odată o broască țestoasă. Care era tânără și în putere, înțeleaptă și prietenoasă, dar foarte, foarte, foarte leneșă. Nu știa nimeni de unde i se trăgea lipsa de chef, dar nimic nu-i convenea a face. La școală abia se târâia, deși mintea îi mergea. Acasă, nimic nu i se cuvenea. Devenise de notorietate în toată lumea animalelor că dacă vrei ca ceva să nu ajungă niciodată la bun sfârșit, să apelezi la ea. Acum nu vă închipuiți că țestoasa era pur și simplu puturoasă din fire. Uneori lenevia ascunde altceva: oboseală, tristețe, frică, neputință sau neștiința de a face. Draga noastră avea o altă problemă, una la care nici nu v-ați aștepta: gândea prea mult. Dacă avea ceva de făcut începea să analizeze în cinci dimensiuni și zece planuri, definea șapte scenarii de urmat, calculând cel puțin trei riscuri aferente fiecăruia, apoi îl alegea pe cel de-al nouălea. Evident că toate aceste gânduri o încetineau. Uneori atât de tare încât până ...
Citește mai mult »

Cei mai buni prieteni

A venit vremea unei noi povești de adormit copiii cuminți. Și va fi una despre prietenie, pentru că ce-ar fi viața noastră dacă n-ar exista astfel de legături prin ea? Se cunoscuseră în curtea fermei unde locuiau: motanul era deja mare și experimentat, iar cățelul un pui proaspăt aciuat. Probabil că torcăitorul nostru și-a amintit de propria sa copilărie, când fusese aruncat în stradă de unul dintre vecini, găsindu-și printre animalele fermei un loc de trai. Altfel nu se explică de ce s-a împrietenit atât de repede cu un cățel de pripas. Pe care l-a primit să doarmă cu el, a împărțit mâncarea și tot timpul de joacă. Deveniseră nedespărțiți, astfel încât nu mai aveau nume distincte. Toți de la fermă îi strigau: MiauMax. Dar întotdeauna prieteniile bune sunt puse la încercare. Așa că nici protagoniștii noștri nu au scăpat de un test! Într-una din zile, pe când vremea înnorată punea o pâclă pe ochii tuturor, din fermă a dispărut cel mai prețios lucru: untul din ciubăr. Ca să înțelegeți, untul este ingredientul principal al tuturor bunătăților posibile, al fiecărui ...
Citește mai mult »

Oița cea cuminte

Deloc întâmplător vă voi povesti astăzi despre o oiță ca toate celelalte: pufoasă, blândă și cuminte. Care trăia la o stână de-a noastră, tradițional românească și făcea doar ce i se spunea și nimic mai mult. Oița mergea întotdeauna în rând cu suratele ei, dormea când se odihneau toate și mânca doar atunci când tot grupul se hrănea. Nu behăia dacă nu era întrebată, nu își dorea să iasă cu nimic în evidență din toată stâna ei. Astfel se simțea mereu în siguranță, ca orice animăluț potrivit la locul potrivit. Zilele treceau la fel una câte una și totul părea a fi minunat așa. Doar că, vedeți voi, viața nu poate fi lipsită de surprize nici chiar într-un saivan plin de cornute. Pe când a șaptea sa iarnă își arăta primele semne, s-a întâmplat ceva deloc plăcut: câinele stânei s-a îmbolnăvit brusc și cam suspect. Rămase pentru o scurtă perioadă fără pază și protecție, oile au pornit toate către o zonă inaccesibilă până atunci, care li s-a părut lor că ar mai avea niște urme de iarbă înghețată. ...
Citește mai mult »

Șirul vrăbiuțelor

O vrăbiuță prea ciripitoare a plecat spre mare, I s-a alăturat o vrăbiuță cam cheltuitoare. A treia vrăbiuță, foarte folositoare, a făcut șirul mai mare, A patra, iubitoare de soare, a răspuns la chemare, S-au făcut chiar cinci vrăbiuțe, doritoare de mâncare! A șasea vrăbiuță a căzut în visare, Iar a șaptea s-a mirat cam tare. A opta duce o scrisoare, A noua a cam uitat să zboare, Dar zece vrăbiuțe călătoare ajung acum la mare!    (Cine zice că poveștile nu pot avea rime? )
Citește mai mult »

Coroana împărătească

Nu am apucat să vă mai spun, dar leul din povestea mea nu a ajuns chiar regele animalelor. În urma unor dezbateri electorale foarte aprinse, s-a dovedit că nu știe prea multe despre problemele votanților din zone mai îndepărtate, fiind ales doar la conducerea savanei, acolo unde chiar avea experiență. Tigrul a câștigat conducerea junglei, iar ursul polar pe cea a tundrei. Proaspăt înscăunat, conducătorul nostru s-a pus pe treabă. Și lucrurile au mers bine o vreme, poate și pentru că predecesorul lui, elefantul, fusese muncitor și inspirat în deciziile luate. Dar atunci când seceta a început să amenințe locurile, iar animalele au devenit din ce în ce mai agitate, părea că leul face mai mult rău decât bine. Ce-i drept nici ideile nu-i erau tocmai strălucite! De exemplu, încercarea de a speria oamenii veniți să taie niște arbuști uscați din zonă, n-a făcut decât să atragă mai mulți vânători convinși că trebuie să rărească serios numărul animalelor. A urmat decizia de a planta copaci acolo unde nu au fost niciodată. Care s-au uscat imediat, lucru firesc în lipsa ...
Citește mai mult »

Monstrulețul mâncător de chef

A venit timpul pentru o nouă poveste, mulțumiri copiilor mei pentru inspirație și ajutor! Nu a fost întotdeauna un monstru. A apărut în casă ca o jucărie drăguță de pluș. Dar timpul și cățelul n-au fost prea blânzi, așa că la un moment dat a început să piardă din umplutură și să arate ciudat. S-a murdărit. Ba chiar mirosea destul de rău. Atunci s-au ivit și problemele. Primul semnal de alarmă a fost tras la teme. Știți ce greu vine cheful copiilor de stat la biroul de lucru? De scos cărți și caiete, de pregătit stiloul? Tare anevoios apărea și dispărea imediat, ca într-un vortex ciudat, rapid. Apoi s-a risipit cheful de strâns jucăriile. Imediat ce se puneau piticii casei pe treaba, deveneau brusc neputincioși. Mai grav a fost când i-a părăsit total cheful de joacă. Apoi cel de râs. De mâncat, mai ales legume verzi. Ba chiar și de somn. Ceva grav se întâmpla. Iar copiii voiau să dibuiască rapid vinovatul, până când nu dispărea și cheful de investigații. S-au pus la pândă să vadă ce se întâmplă. Iar ...
Citește mai mult »

Girafa visătoare

A fost odată, ca niciodată o girafă ca toate celelalte pe care le știm. Doar că ei i se spunea mereu că este cu capul în nori. Nu, nu avea gâtul mai lung ca suratele ei! Ci doar visa cât era ziua de lungă la vrute și nevrute. Într-o zi se vedea cu ochii minții un mare om de știință care găsise o soluție pentru a da tuturor o voce. Se credea în laborator, îmbrăcată în halat alb, testând medicamentul minune proaspăt descoperit. Din viața reală prietenele ei încercau să o convingă să meargă împreună la un spectacol de balet organizat de gazele, dar ea auzea doar aplauzele publicului atunci când i se decerna Premiul Nobel pentru Medicină. Altă dată se visa actriță desăvârșită. Juca într-un film cu răufăcători, iar ea salva lumea cu puterile ei supranaturale. În apropiere era zarvă mare, se aprinsese o grămadă de iarbă uscată și toate animalele încercau să stingă incendiul, dar visătoarea noastră se credea ovaționată pe scena premiilor Oscar. Nici nu știa că era la un pas să rămână doar o ...
Citește mai mult »