Oameni, metehne și obiceiuri

În ultima vreme au apărut discuții despre moralitatea celor care ne livrează diverse bunuri. Am auzit astfel din cel puțin trei surse că unii curieri încearcă să-și suplimenteze veniturile taxând suplimentar servicii imaginare, adică păcălind persoane vulnerabile sau pur și simplu neatente.

Și mi-am amintit cum era să sar la beregata unui mare antreprenor la o conferință pe teme de management, unde stimabilul ne sfătuia despre cel al resurselor umane din HoReCa: când vine vorba despre prestările de servicii, ca patron dai salariul minim pe economie și atât. De rest se ocupă clienții. Angajații care se descurcă au așadar bacșișuri mari, care suplimentează serios veniturile. Patronul economisește din taxe, muncitorul are venituri de vis.

Omniprezentul gri petrol al salarizării, că negru abanos e rușinos, de aceea numa’ la buticurile insignifiante îl mai vezi.

Pare profitabil, nu zic nu! Dar a lăsa nivelul de trai și motivația angajaților care prestează servicii la mâna clienților este, de fapt, păgubos.

Nu doar că oamenii ăștia nu au acces la instrumente de creditare pentru a-și îmbunătăți diverse aspecte ale vieții, de exemplu să-și cumpere o trotinetă electrică pentru transportul la serviciu. Dar în situații vulnerabile, precum boala, ei rămân să se descurce cu minimum ăla care nu le ajunge nici de medicamente generice.

Apoi, dacă ne gândim la restaurante, de exemplu, bacșișul nu răsplătește doar servirea. Ci și atmosfera, lipsa părului sau a altor chestii necomestibile din mâncare (care sunt mai frecvente decât credeți) sau reușita rețetelor. În cazul curierilor, un colet deteriorat poate nu din vina lor, scade șansele unui bacșiș. Și exemplele pot continua. Iată că suplimentarea veniturilor nu stă doar în puterea angajatului respectiv, nu ține doar de dibăcia sa.

Oricum, avem acum explicația pentru care de ani buni ne ținem în topul Eurostat la riscul de sărăcie al angajaților, cu aproape dublul mediei europene. Anul acesta cu coroniță! Exact, cam 1 din 7 angajați români e în risc de sărăcie! Muncește să supraviețuiască, iar salariul nu-i ajunge mereu să-și acopere cheltuielile. Pentru că nu e treaba angajatorului asta, ci a clienților, Guvernului sau extratereștrilor.

Dar știm deja că firmele fac profit, nu caritate. Deci las sentimentalismele și vin cu un argument economic pentru care a “externaliza” bunăstarea angajaților către clienți nu-i o idee strălucită: iată că lăsând angajații “să se descurce” vor găsi metode proprii de a o face. Nu întotdeauna morale sau legale. Așa ajungi ca la coafor să plătești pentru ce nu primești, că doar nu te duci cu un cântar de farmacie să calculezi pudra decolorantă, curierii inventează taxe suplimentare, chelnerul mai pune o porție de paste și două beri pe nota de plată în speranța că nu ai ochelarii la tine.

Știu o firmă de salubritate care se lăuda că a avut angajații neplățiți șase luni și nu au plecat nicăieri. Numai că era plin pe acolo de concedii medicale sau învoiri, timp în care cei direct productivi mergeau și lucrau (negru abanos) la concurență. Din ceva trebuiau să trăiască!

Clienții taxează întotdeauna astfel de derapaje: servicii proaste sau lipsă, mici “țepe”, demotivare a prestatorilor de servicii.

Iar astfel de situații afectează prea puțin cariera unora care oricum nu au nimic de pierdut. Dar destul de serios brandul angajatorului. Așadar nimeni nu se supără pe Gigel, curierul din zona sa, ci direct pe Fan sau Urgent. Nici pe Mari, care îi pune “semi”, ci pe salonul care o găzduiește. Nici pe ospătar, ci pe terasa la care a “servit” berea și pastele imaginare.

Antreprenorii deștepți știu cum să contracareze riscurile salariilor mizerabile. Este mai banal decât am crede, ține de bunul simț managerial. Cei mai puțin experimentați își închipuie, în continuare, că este ca la piață. O fi, dar și acolo există nu doar comersanți versați, ci și oameni care dacă nu-și permit ceva, încearcă să fure de pe tarabe.

Gata cu sfaturile gratis pe ziua de azi, oricum e plină balta internetului de ele. Doar vă dau o temă de gândire. Unele companii încurajează angajații să-și pună fotografii cu familia în spațiul de lucru: mașina de livrare, birou, vestiarul propriu. Este o idee excelentă. Știți de ce?