În urmă cu niște ani am fost invitată, ca un consultant măiastru ce mă aflu, la o firmă care vindea piatră naturală. Și nu de orișice fel, ci din aceea de lux, pentru îmbuibați, cum ne place să spunem.
Cea care o conducea era soția unui influent om politic, cunoscut pentru afacerile profitabile cu borduri, dar care din cauza schimbărilor petrecute la vot trecuse în opoziție și chiar în uitare.
Evident că în contextul dat afacerile mergeau prost. M-am întâlnit atunci cu o parte din echipa managerială, în frunte cu șefa supremă. Și toți erau atât de cătrăniți de mă așteptam dintr-un moment în altul să apară și o colivă pe masa de protocol.
Pe mine mă știți: văd lumină acolo unde alții zic că e beznă. Cumva apăsată de atmosfera de acolo, am încercat să arunc niște praf de optimism. Până la urmă în toate proiectele de consultanță, diagnoza cuprinde și analiza SWOT, adică se definesc clar punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și posibile amenințări.
Aici vedeam fără să mai sap multe puncte tari: business-ul era poziționat corect, notorietatea celor doi, fie ea și politică, era un plus, oamenii de acolo chiar țineau la calitate, erau bine organizați. Și au cerut ajutorul, ceea ce puțini au tăria să o facă!
Dar concurența venea rapid din urmă, neparadigmată în a primi pe tavă de lucru. Flămândă și pregătită să facă orice pentru a câștiga clienți.
Încercând să-mi șterg din cap “Veșnica pomenire” care mi-a răsunat pe tot parcursul întâlnirii, am încercat să le explic celor din încăpere că există soluții. Că ar putea, de exemplu, să se gândească la a vinde și piatră mai ieftină, sub un nou brand. Poate chiar să facă un outlet online de unde oamenii să cumpere produse mai accesibile.
Doamna care conducea ostilitățile s-a uitat la mine de parcă eram un gândac din acela puturos, strivit și foarte mirositor. M-a întrebat dacă eu aș cumpăra piatră online. Evident că da, altfel nu slobozeam vorbele cu pricina.
Propunerile mele i s-au părut absurde, iar proiectul s-a încheiat astfel chiar de la debut. Nu am urmărit ce s-a întâmplat cu respectiva firmă, știu că în urmă cu ceva timp se zbătea la limita falimentului. Iar eu chiar am cumpărat piatră online pentru o renovare, în ziua de azi fiind ceva banal, obișnuit.
Toată introducerea asta lungă este, de fapt, o demonstrație a concluziei: majoritatea oamenilor nu caută rezolvări, ci confirmări. Nu vor să știe ce ar avea de făcut, ci că au făcut tot ce le-a stat în putință. De aceea ajung, în cele mai multe cazuri, la eșec.
Opacitatea la idei noi, la sugestii, la feedback este, pentru mine ca și consultant, cel mai bun predictor al nereușitei. De aceea arunc uneori cu propuneri, deseori nebunești, încă de la primele întâlniri. Cine le respinge dezgustat, nu vrea schimbare, ci doar lustru pentru un ego ciufulit. Cine devine curios, chiar vrea să contruiască, să schimbe, să încerce.
Nu vreau să se înțeleagă că dacă doamna cu piatra achiesa la propunerea mea, avea acum sedii la Londra, New York și Dubai. În business e ca în jocul pe care îl invoc în titlu: cei slabi și vulnerabili pot deveni cei mai puternici, așa cum hârtia bate piatra. Contează apoi mișcările celorlalți, cât de mult reziști, cât de imprevizibil ești. Iar a fi deschis și curios, a vrea să joci sunt condiții esențiale pentru a câștiga.
Dar dacă ar fi fost o idee bună să devină accesibili pentru o un număr mult mai mare de clienți, cu bugete și poziționare geografică diferite? N-avem de unde să știm ce s-ar fi întâmplat.
Oricum, eu am încălecat pe o șa, și v-am zis povestea așa. V-a plăcut povestea mea? 😀