1. Am făcut imprudenţa să privesc o emisiune generatoare de lacrimi la TV. N-am mai făcut-o de mult, mi se pare că trăim oricum într-o ţară tristă şi că e suficient să mă plimb o ora prin centru (oricare ar fi oraşul) să găsesc cel puţin trei-patru motive de plâns. Emisiunea se numeşte “Visuri la cheie”, rulează pe ProTV la mijlocul săptămânii, eu am văzut-o duminică în reluare.
M-a impresionat drama celor care aveau nevoie de o casă nouă, dar mai presus de asta, m-a indignat atitudinea vecinilor, care au aşteptat o televiziune sa le asaneze subsolul. Presupun că ei erau ocupaţi, primăria asemenea, guvernul e tehnocrat, iar americanii au propria lor agendă cu alegerile lor. Pe bune, oameni buni?!? Este o atitudine atât de românească: dacă nu ne afectează direct, de ce să ne mobilizăm? Dacă subsolul inundat îi umple casa de mucegai doar vecinei de la 1, ce treabă am eu care stau la 3? Cum să punem toţi bani? Cum să muncim împreună? Cum să rezolvam o situaţie a blocului?
Comunitatea în România este o glumă proastă. Asociaţia de proprietari este o sumă de indivizi având o sumă de interese. Şi câştigă nevoia celui mai tupeist dintre ei. Nu există niciodată o agendă comună. Iar la case, lucrurile stau si mai prost. Ideea de proprietate, în care poţi face tot ceea ce îţi trece prin cap, fără să iei în calcul că împarţi acelaşi aer, drum şi zonă fonică împreună cu mulţi alţii, face din bucolica viaţă la ţară un vis deseori urât.
2. Pentru că nu se cheamă greşeală dacă nu persişti în ea, am privit şi frânturi din următoarea emisiune, “România, te iubesc!” Unde, ce să vezi? Producătorii noştri de vinuri se plâng că nu sunt sprijiniţi de stat. Şi unde se plâng? La televizor!
Oameni care au avut milioane bune de euro de investit, care stau la masa cu alţii ca ei, aşteaptă de la statul român să le facă standuri la târgurile de profil. Şi pentru că statul român e varză la marketing, îl dojenesc la televiziune. Presupun că statului i s-a înroşit puţin obrazul, deși ar fi putut fi şi de la o degustare.
Fraţilor, dar de asociatii profesionale aţi auzit? De ce nu vă strângeţi toţi, nu plăţiţi nişte specialişti, nu atrageţi niste fonduri europene pentru promovarea vinului românesc? De ce nu auzim cu voce tare numele tâmpiţilor care înseamnă statul român în această speţă? De ce nu vă vedem în faţa guvernului cu butoaiele pregătite să le faceţi guler celor care nu-şi fac treaba?
Comunitate zero după cum spuneam. Indiferent că vorbim despre scara de bloc, comitetul de părinţi de la şcoală, o breaslă, o verticală în ale afacerilor.
3. E un freamăt social şi politic de nedescris zilele acestea. Basarabia vrea unire, musai acum (am calculat şi eu, este clar cel mai bun moment) coaliţia pentru familie vrea referendum care să sprijine familia tradiţională, neapărat acum, pentru că se anunţă odată cu valul de refugiaţi o creştere a riscului să ne căsătorim cu oi si capre.(*)
Nu intru în detalii, o fac alţii suficient de incisiv. Dar momentul culminant al situatiei cu familia tradiţională a fost, fără doar şi poate, declaraţia liderului PSD Liviu Dracnea (**) care se autointitulează “fanatic religios”, “tradiţionalist”, “creştin-ortodox”.
Pentru un om divorţat, care şi-a promovat în politică amanta, mi se pare nu doar dubios şi ipocrit, ci de-a dreptul un atac la bunul simţ şi inteligenţa oamenilor care nu au semnat şi nu suţin un demers discriminator şi inutil, dar care au o familie mai tradiţională şi în mod clar mai funcţională ca a individului citat.
România, aşa ce te urăsc zilele astea… Cu ipocrizia ta, cu înapoierea ta, cu toţi idioţii pe care-i tolerezi să te conducă!
(*) prima ironie
(**) a doua ironie