Ieri am primit primul mărțișor din acest an. Și ultimul asemeni lui, totodată, pentru că a fost făcut la școală de copilul mic. N-a mai avut răbdare să mi-l ofere azi și nici eu să-l aștept.
Iar Facebook tocmai ce mi-a amintit de ultimul făcut la școală de cel mare. Pe atunci mă gândeam că vine din urmă un alt “furnizor”. Acum speranța mi-e doar în nepoți.
Lucrurile acestea create de copii cu mâna lor reprezintă simbolul inocenței și dorința lor de a-și pune creativitatea, emoțiile și dibăcia pentru noi. A ne oferi înapoi ceva ce stă doar în puterea lor.
Nu mă înțelegeți greșit: mărțișoare, felicitări, urări sunt și vor fi mereu. Dar trec la alt nivel. Vor fi luate din bani de buzunar economisiți. Apoi din banii lor, munciți. Clar le văd ca fiind la fel de importante și emoționante.
Dar ele vin când copiii cresc. Când devin mai independenți în toate. Când deja află cum stă treaba cu banii. Când ei își găsesc și sporesc forțele, iar pe noi, părinții, încep să ne încerce slăbiciunile.
Simt că asta este primăvara în care am îmbătrânit. Trebuia să vină și ea.