Începutul de an este pentru noi plin de felicitări. Suntem trei iernatici în familie, apoi prezentul blog tot în această perioadă a apărut, ca și ITEX de altfel. Primesc felicitări pe 14 februarie datorită numelui, și încă o rundă atunci când calendarul ortodox amintește de Sfânta Muceniță al cărei nume în port. Uneori și de Dragobete, că e cumva tot pe bază de Valentini. Pe bună dreptate oamenii îmi spun mucalit că s-au săturat de “fieca-uri” în această perioadă.
Plus că eu le contorizez ca atare. Nu doar pentru că îmi plac aniversările și oamenii aniversați și torturile și cadourile. Ci pentru că îmi place să-mi înșir binecuvântările.
În ultima vreme, ca și în penultima și cea dinaintea sa, lucrurile o iau și razna. Mici sâcâieli sau mari belele care nu prea au rezolvare. Chiar de ziua mea am realizat că mă apropii de încă o decizie dificilă, care mă va costa mult, atât financiar cât și sufletește. Apoi am o mulțime de temeri, din cele justificate și absolut normale, eșecuri sau tristeți.
M-ar ajuta să le povestesc. Uneori chiar o fac. Dar deja am ajuns să-mi fie frică să nu se înmulțească tot analizându-le, aducându-le în prim-plan. În plus pe cine ar ajuta?
Știu că modul în care scriu dă uneori senzația că viața mea este ușoară ca o plimbare în parc. Dar vă asigur că nu-i deloc ușor în pantofii mei sport. Țineți-mi pumnii să răzbat, urați-mi sincer de bine și înțelegeți-mi nevoia de optimism! Așa cum spun mereu, încerc să practic ceea ce scriu. Și ce altă modalitate de a fi fericită în mijlocul furtunii pot găsi, decât să mă bucur de vânt?
Aniversările îmi aduc aminte de oameni care țin la mine și pe care pot conta. De cadourile pe care le primesc: lucruri frumoase, dar și vorbe care mă încarcă. De faptul că viața merită sărbătorită, pentru că fiecare zi în plus este un câștig.
Deci nu vă supărați pe mine la început de an. Îmi plac lamulțeanurile și torturile! 🙂