Țestoasa răutăcioasă

  • 04/05/2022

Cred că suntem cu toții de acord că a venit vremea pentru o nouă poveste de adormit copiii cuminți!

Așadar, a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti, o broască țestoasă ca toate cele pe care le știm. Doar că ea avea ceva în plus, și nu tocmai pe placul nostru!

Sub carapacea tare și solidă în care se ascundea uneori, zăcea întotdeauna atâta negativism, cum nu s-a văzut altundeva. Atât de răutăcioasă era țestoasa noastră!

Dacă vedea pe cineva că se împiedică, se punea pe râs și pe aruncat cu vorbe urâte. “Vai ce prost! Nu știe încă să meargă la vârsta asta!”

Sau când vedea pe cineva că se chinuie să facă o treabă, imediat se punea pe criticat și pe jignit. “Doamne, da’ știu că nici creier nu i-ai dat și nici mâini nu pare a avea!” comenta ea nesuferit.

Ba chiar, de plictiseală, se apuca să creeze scenarii urâte despre cunoscuții din localitate, atât de absurde și spumoase că uneori ajungeau și la știri. Astfel se dusese vorba peste mări și țări că barza care își avea cuibul în apropiere mânca adesea copiii oamenilor din sat! Comunitatea ciocurilor portocalii era în alertă pentru că deja intrase în dezbatere publică uciderea lor preventivă.

Ce să vă spun, țestoasa noastră era de-a dreptul periculoasă. Și toată lumea se temea de gura ei, ajungând să fie ocolită mai ceva ca groapa de gunoi a comunității.

Dar nu se putea opri. Nevoia ei de a fi rea era mai puternică decât aceea de a avea prieteni. Iar victime găsea la tot pasul!

Într-o zi, cum mergea ea pe malul lacului din apropierea casei, văzu un pește care se zbătea pe uscat. Doar nu credeți că l-a aruncat înapoi în apă?!? S-a apucat să se distreze pe seama chinului bietului înotător! “Vai, ce idiot să creadă că are picioare cu care să meargă pe nisip! Păi în capul ăla mic și plat, câtă minte să încapă?”

Doar că nici broasca noastră, orbită de răutate, nu vedea prea clar! Peștișorul cu pricina era unul auriu, care sclipea magic în soare. Părea ceva special cu el, dar pentru a observa trebuia să poți vedea și frumosul, nu doar defectul sau greșeala.

Vouă vă spun, că sigur înțelegeți: peștișorul chinuit era acela fermecat, cel care îndeplinește întotdeauna trei dorințe. Doar că văzând răutatea țestoasei, i-a dat un singur blestem: să trăiască tot ceea ce spune!

Așa că de câteori nesuferita noastră râdea de neputința cuiva, acesta devenea a ei. Iar atunci când arăta spre un defect, se transfera la ea. Și de câte ori vedea urâtul în alții, acel urât devenea al ei.

I-a fost tare greu răutăcioasei noastre o vreme! I-au dispărut picioarele, s-a trezit goală în fața tuturor, i-a mai crescut un cap, ba chiar o vreme a avut blană lungă, urâtă, murdară și încâlcită!

Dar așa a învățat să-și țină gura închisă și să-și deschidă puțin sufletul. Să vadă că cei din jur au calități, nu doar defecte. Și să nu se mai grăbească cu a critica și denigra!

Iar eu am încălecat pe o iapă frumoasă și v-am zis povestea mea despre această broască țestoasă!

Dacă v-a plăcut, trimiteți-o și altora care sunt sau cunosc personaje precum cel de azi.