Doar nu credeți că am încetat brusc să primesc comenzi de texte vorbite înainte de culcare?
De exemplu, serile trecute mi s-a cerut o poveste despre cum au apărut poveștile. Ce-i drept ar fi trebuit de mult să lămurim situația.
Iată cum:
”A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti. Au fost nişte vremuri în care lumea nu arăta ca acum. Nu existau blocuri, nici mall-uri, nu existau telefoane sau internet. Nici măcar curent electric, ce să mai spunem despre piscine încălzite sau fântâni de ciocolată.
În vremurile acelea oamenii se adăposteau cum puteau. Unii locuiau în pesteri, alţii în alte hrube pe care le găseau prin păduri. Le era greu: mâncau când şi ce apucau, le era frig, iar animalele sălbatice le complicau mult existenţa. Uneori plantele de leac pe care le foloseau nu aveau efectul scontat, aşa că mureau prea tineri.
Într-una dintre peşteri trăiau un bărbat şi o femeie care tocmai ce născuse un copil. Era o iarnă foarte viforoasă, lemnele se împuţinaseră, iar proviziile se apropiau de fundul sacului. Părinţii erau îngrijoraţi că nu vor putea supravieţui până să vină primăvara. Iar copilul, de foame, frig şi tristeţe plângea întruna. Atât de tare încât toata peştera începuse să vuiască. În atmosfera deloc veselă şi prielnică, ţipetele disperate ale bebelușului erau ca nişte pumnale în sufletele adulţilor.
Ceilalţi vecini au început să vocifereze: că nu le lasă pruncii să doarmă, ba nici ei nu se pot odihni suficient cât să lupte cu fiarele pădurii şi gerul iernii. Iar mâncarea nu vine singură pe masă!
Tatăl, îngrijorat că vor fi daţi afară din peşteră, a rugat soţia să găsească o soluţie. Când vine vorba despre copii, se vede treaba că din vremuri străvechi tot asta a rămas reţeta! Femeia a mai dat jos de pe ea o piele de animal să-l învelească, a băut multă apă să-i poată da lapte, l-a legănat, i-a cântat. Cel mic nu tăcea şi pace! Atunci, cu vocea înceată şi senină, a început să-i spună o poveste despre Regele Soare care se îndrăgostise de Prinţesa Lună deşi nu putea niciodată să o atingă.
Copilul a tăcut ca prin miracol. Ba chiar şi alţi prichindei, care erau prin preajmă, au adormit liniștit şi profund. Femeia a continuat să spună poveşti, despre anotimpuri, vânt, copaci, nori, animale. Iar vecinii au început să se adune în număr tot mai mare să le asculte. În peşteră devenea parcă mai cald, iar primavara nu mai părea atât de îndepărtată.
De atunci oamenii au continuat să spună basme şi povestiri. Ba acum le găsim scrise în cărţi, puse pe ecranele televizoarelor sau înregistrate, să le putem asculta oriunde.
Şi-am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea aşa.”
V-a plăcut povestea mea?