Cu toții avem dreptul la un minut de glorie, spune personajul principal al unui roman pentru copii. Și cam toți avem șansa să îl trăim.
Al meu a fost unul de celebrare a frumuseții fizice pe care sunt conștientă că n-o am. Este imposibil să nu știți, am povestit deja de multe ori cum am câștigat într-o tabără de vară un concurs de Miss, având o contracandidată superbă: blondă, ochi albaștri, înaltă, subțire. Îmi voi aminti toată viața amuzamentul meu, dar mai ales stupoarea ei, pentru că își cunoștea atuurile.
Ce nu știa este că uneori voința și motivația pot bate valoarea. În plus fotbaliștii care erau în cantonament și m-au votat atunci, au ales cu siguranță outfit-ul meu îndrăzneț, nu eleganța princiară a celei care a pierdut.
Am avut multe realizări, bucurii și împliniri. Dar niciuna nu a venit atât de neașteptat și de ușor ca meniul în plus câștigat în acea seară de vară.
Astăzi se împlinesc niște decenii bune de când fotbalul românesc a ridicat singurul trofeu grandios din istoria sa. Momentul său de glorie, care sigur nu a venit ușor, dar clar a fost la fel de surprinzător ca și titlul meu de Miss.
Numai că eu n-am mai avut din adolescență alte ambiții de a reuși în industria concursurilor de frumusețe. Dar sportul nostru rege consumă de atunci bani (după posibilități), energie, timp, ambiții, Ego-uri cât pentru toate celelalte la un loc. Și pare la ani lumină distanță de o performanță similară.
Am reușit să cascadăm mentalitățile dubioase, asocierile păguboase și interesele meschine din vremurile acelea imemoriale, dar am uitat să investim în infrastructură și educație sportivă ca odinioară.
Fanii se ocupă de politică, unii dintre jucători de pariuri, există patroni care antrenează și antrenori care fac spectacole de comedie. Uitându-ne la știrile sportive puține personaje par a fi cu adevărat preocupate de performanță.
Și cu toții amețim atunci când privim meciurile din Champions League, pentru că au un ritm dement cu ruperi de genialitate, cum de mult n-au mai simțit stadioanele noastre.
Astăzi îi vom vedea la știri pe vechii campioni care speră, cu siguranță, să își vadă urmașii cel puțin acolo unde au ajuns ei. Și nu pot să nu cuget cu păcat.
În ceea ce mă privește există șanse ca odată ajunsă la azil să mai câștig un concurs de Miss și o cină în plus, exact ca în tinerețe. Își mai uită un jurat ochelarii, mai adoarme o contracandidată, iar ambiția mă recomandă.
Dar oare fotbaliștii generațiilor actuale câți sorți de izbândă au să mai simtă bucuria supremă a unui trofeu european?
Toți deținem dreptul la un minut de glorie și, iată, îl căpătăm. Dar dacă vrem mai mult de atât, ar trebui să ne prindem că performanța durabilă înseamnă luptă susținută, acerbă. Nu politică, nici jocuri de culise, comedie și nici măcar bani. Ci în primul rând mentalitatea de a fi mai bun prin muncă susținută și inteligență, nu prin copilării și piedici puse adversarilor.