- 16/11/2018
Aseară am fost la cuvenita şedinţă cu părinţii de la grădiniţă. Se apropie sărbătorile, sunt câteva administrative şi organizatorice de rezolvat între timp. Dar până la bugetele de cheltuieli și închirierea Moșului, s-a discutat despre un chestionar pe care l-am avut de completat la precedenta întâlnire, despre cum percepem noi activitaţile din grădiniţă şi ce ar fi de îmbunătăţit.
Iar propunerea majoritară s-a dovedit a fi aceea de a introduce în program mai multe activități de memorare, opinia părinţilor fiind aceea că la grupă nu se învaţă suficiente cântece şi poezii.
Eu am început grădiniţa cu obiectivul de a nu fi cârcotaşă. A fost o alegere conştientă, ştiam care vor fi frustrările, multe s-au adeverit. Dar dacă ar fi să propun ceva schimbări, memorarea de acest tip nu s-ar găsi pe listă, pentru că nu degeaba a fost rărită.
Memoria este un proces cognitiv, este importantă, dar poate fi stimulată mult mai bine cu altfel de activităti, mai atractive şi uşor de gestionat. Sunt o multitudine de jocuri, se pot învăţa scurte roluri sau se pot face concursuri de tip quiz. Limbile străine sunt şi ele un antrenament bun. “Toceala” poeziilor la vârste mici este un chin şi pentru copii şi pentru educator. Despre dezvoltarea auzului muzical nu mai povestesc, decât să-şi audă colegii zbierând afon, mai bine ascultă ceva frumos de pe YouTube.
Părinţii se simt confortabil să repete reţeta ” de pe vremea lor”, când poeziile şi cântecele patriotice erau la mare preţ. Dar uneori lucrurile se schimbă cu un rost. Ce era bine “pe vremea noastră” şi acum a dispărut, este adaptarea grădiniţei şi scolii la dezvoltarea psihică a copiilor, pentru că cercetarea psiho-pedagogică era pe atunci în floare!
Astfel activitățile se bazau întotdeauna pe o multitudine de materiale didactice: planşe, truse geometrice, coşuleţe cu obiecte, pe care copii le foloseau în procesul de învăţare, adaptat astfel capacităţii lor de a gândi concret.
Acum sunt fişe, nu întotdeauna clare, care cer un nivel de abstractizare mai mare și sunt plictisitoare tocmai prin faptul că nu pot fi manipulate. Ar trebui digitalizare, dar cine are timp de prostii din astea?
Una este să înveţi care este cercul mai mare sau pătratul mai gros, comparând efectiv bucăti de plastic de forma respectivă sau mișcându-le pe un ecran, alta este să o faci după un desen alb-negru. Una este joacă, plăcere, confort, alta este chin, plictiseală, pierdere rapidă a interesului pentru respectiva activitate.
Am realizat astfel ca motivul pentru care nu vom vedea niciodată reformat sistemul de învăţământ de stat este acela că nici noi, părintii, nu ne dorim asta. Vrem să fie ca în trecut, care a fost cu siguranţă valoros, dar care… a trecut.
Din omul multilateral dezvoltat şi disciplinat dorit atunci de partid, acum vrem să creştem persoane creative, independente, capabile să facă faţă exploziei tehnologice. Este important aşadar să le dezvoltăm gândirea logică, dar şi să le oferim amalgamul de informaţii pe care mintea să le proceseze creativ. Şi cât stai să memorezi o poezie cu 24 de copii, din care învaţă două cuvinte noi şi un tablou static, pierzi timp în care ai putea povesti despre Mozart, motivul pentru care cad frunzele toamna şi circuitul apei în natură.
Acestea fiind zise îmi este din ce în ce mai groază de începerea şcolii, mai ales că pregătitoarea, o idee genială la început, s-a transformat în aceeaşi corvoadă tipic românească. În care învăţătoarele se străduiesc să dreseze copiii pentru a sta 45 de minute în bănci, deşi se pot face ruperi de ritm, în plus sunt activităţi care nu necesită neapărat statul la pupitru, unde există obsesia de a egaliza performanţele copiilor, când este clar că această egalizare nu ajută decât cadrul didactic, unde educaţia este o luptă bezmetică, nicidecum un drum sinuos, dar frumos.
Și îmi amintesc că părinţii care vor acum mai multe cântece şi poezii vor vrea la școală mai multe concursuri şi teme. Mai multă disciplină. Mai multă competiție, și nu din aceea sănătoasă.
Așa că îmi vine sa-mi fac şcoala mea de acasă, unde am lumină şi pufuri comode, multe cărţi frumoase şi jocuri de inteligenţă, unde copilul e curios, energic, motivat şi vrea singur să scrie şi să înveţe.