În urmă cu 20 de ani specialiștii în sănătate publică estimau o inerentă pandemie de depresie. Au avut dreptate, trăim acum prorocirile lor și din păcate nu avem încă pârghiile să stopăm acest fenomen.
Depresia, anxietatea, dependențele, deficitul de atenție, agresivitatea dusă spre patologic au devenit practic noua normalitate.
Nu este de mirare că și relațiile de muncă s-au schimbat. Că dacă până acum concediile medicale erau cauzate de diverse patologii ale organelor interne, apar tot mai des episoade de incapacitate date de dezechilibre mentale.
Se vorbește tot mai mult despre sănătatea psihică și parcă din ce vorbim, mai rău facem. Pentru că de la vorbe la fapte e cale lungă și anevoioasă.
Care sunt principalele cauze ale problemelor noastre?
Acestea apar în mod cert ca o consecință a incapacității de a ne adapta la lumea în care trăim. Care e defectă! Nu doar că ne otrăvim corpul hrănindu-ne cu mizerii vag comestibile, respirăm un aer tot mai murdar și ne batem joc de oasele și mușchii noștri stând în fund la maturitate mai mult ca bebelușii.
Dar și mental suntem asaltați de foarte multă violență, promovarea patologiei și a standardelor imposibile, normalizarea abuzului. Și accesul la tot mai multe și parșive modalități de a crea dependență, adesea interconectate, de la ecrane la jocuri de noroc.
Este imposibil să crești în zilele noastre cu o imagine firească a corpului uman și a funcțiilor sale, așa cum este imposibil să mai găsești reperele normalității mentale. În dorința integrării tuturor, pare că reușim de minune să ne dezintegrăm toți. Iadul chiar pare pavat de bune intenții.
Se vorbește mult în spațiul public despre burnout și responsabilitatea angajatorilor față de echilibrul psihic al angajaților. Dar responsabilitatea reală este, în primul rând, a statului. Care trebuie să asigure programe de prevenție și un cadru legislativ care să oblige angajatorii la bune practici.
Medicina muncii trebuie regândită, iar scanarea periodică a mentalului, mai ales în cadrul pozițiilor de conducere să devină o obligație. Sunt foarte multe patologii la vârful organizațiilor și doar cu niște prevederi vagi legate de hărțuire nu se pot crea premisele unei sănătăți organizaționale. Un cap bolnav, generează mai multă boală în jur.
Dar nu doar pozițiile de conducere au nevoie de diagnoză și consiliere în problemele mentale. De regulă intră în burnout cei care au și alți factori declanșatori în afara locului de muncă. Care trec prin perioade grele, cu diverse probleme sau nerealizări personale, care nu au o familie sau un grup de prieteni care să-i ajute. Degeaba cumpărăm pizza, vorbim steril pe la ședințe sau micșorăm ritmul o vreme, traumele ard în interior la fel de alert.
Angajatorii nu vor lua de la ei putere frâiele să investească bani, timp, energie pentru bunăstarea angajaților. Dacă legislația muncii nu se rafina constant până în prezent, am avea încă sclavia instaurată la nivel global.
Trebuie politici publice. Trebuie investiții în medicină, nu știu câte spitale specializate în patologii psihiatrice sunt acum, mai ales în marile aglomerări urbane. Și dacă au ajuns în 2024 la nivel de funcționare. Trebuie regândită medicina muncii, pentru că omul modern muncește mai mult cu capul decât cu cârca. Trebuie o lege a presei, pentru că a devenit insuportabil bullyingul pe care îl generează. Trebuie luptat real cu industriile generatoare de adicții. Trebuie definit răspicat abuzul. Trebuie presiune pe cei care gândesc legi, pentru ca angajatorii să aibă ce respecta.
Burnout-ul este doar unul dintre multele pericole care ne pasc în prezent. Problema este că încă mai credem ca specie că doar “cei sensibili” clachează, deși este tot mai evident că ne prăbușim, încet dar sigur, toți.