Despre sharenting, noul motiv de shaming al părinților

De câțiva ani buni apare în mod recurent o temă legată de Social Media: este sau nu etic, periculos sau util să împărtășim lumii virtuale fotografii sau informații despre copiii noștri minori?

Evident că există, ca în orice alt război, două tabere. Una este cea a radicalilor care consideră că minorul este într-un iminent și teribil pericol atât timp cât poza lui apare online. Deși am observat că nu mai e un pericol atunci când dezvălui numeroase detalii despre programul său școlar și locația desfășurării lui. Aceștia consideră că orice informație împărtășită lumii virtuale despre copiii noștri este o invitație directă făcută pedofililor.

Cealaltă a milioanelor de părinți care continuă să posteze filme sau povestiri despre odraslele lor și îi consideră pe cei radicali retrograzi și excesiv de anxioși.

Tema de bătaie a căpătat așadar un nume inspirat din alăturarea cuvintelor share și parenting: sharenting, adică dezvăluirea excesivă (nu știu cum și cine contorizează asta) de informații online despre copiii noștri.

Evident că nu sunt eu cea care va pune capăt războiului, deși mă găsiți, ca de obicei, pe undeva pe la mijlocul tranșeelor. Dar poate ambele grupări beligerante vor înțelege că problema, în acest caz, nu mai stă de mult în a fi sau a nu fi, ci cât și ce să fie.

O iau cu cele mai cunoscute dileme pe tema asta.

1. E moral să creez o “amprentă digitală” a copilului meu, atât timp cât acesta nu are control asupra ei?

Eu zic că atât timp cât e moral să-i selectez conținutul desenelor animate, meniul zilnic, doctorul care-l tratează, școala, bugetul săptămânal, schema de vaccinare, se presupune că pot alege și o poză a sa pentru a o posta online.

Dilemele astea morale sunt deja desuete într-o societate care s-a mutat practic în spatele ecranelor. Apoi e moral dacă un copil este bolnav să mobilizăm masele pe Facebook? Sau mai bine vorbim doar cu vecinii de pe scară, care ar putea contribui cu nici 1% din suma necesară tratamentului? E moral să postăm poze de pe patul ruginit din spitalul de pediatrie? Sau mai bine spunem doar rudelor la masa de Crăciun? Și ar fi oare moral să prezentăm online doar partea asta urâtă a vieții? Sau ar fi frumos să vedem toate ipostazele, nu doar pentru variație, dar și pentru sănătatea noastră psihică.

2. Sunt copiii noștri în pericol dacă le postăm pozele?

Probabil că da. Dar sunt în pericol și pe stradă, asta nu înseamnă să-i ferecăm în casă, ci să îi educăm și să le impunem/ să respectăm cu toți reguli. Să nu uităm că cel mai atroce și recent caz, celebrul Caracal, a debutat ziua în amiaza mare pe un drum intens circulat.

În vremurile acestea în care trăiesc copiii noștri, a sta departe de viața virtuală este echivalent cu a locui într-o bulă de cristal. Ideea nu este să le interzici, ci să-i educi, să le expui pericolele și riscurile prezente online, să-i ghidezi. Și să-i protejezi atât cât se poate, în definitiv nu-i putem ascunde în spatele unor ziduri, fie ele și virtuale.

3. Aduce chestia asta un beneficiu?

Abia aici apare dilema morală: cine naiba suntem noi să judecăm? Unora le aduce, eu mă bucur să am poze profesioniste de la meciurile copilului mic sau de la jobul copilului mare, chiar dacă odată cu mine mai sunt zeci sau mii de alți oameni care le pot descărca.

Alteori e doar o mândrie a unui părinte care nu-și poate găsi altfel validarea grupului și postează pe Facebook pentru asta. Îl face oare asta un părinte atât de nenorocit? Iar pe copil un nefericit?

Care sunt așadar recomandările mele?

Pentru care care postează în Social Media despre copiii lor: respectați online regulile de bun simț generale de care țineți cont (sper) și în viața reală, de zi cu zi. Adică protejați-le intimitatea și nu dezvăluiți nimănui chestii care i-ar putea pune, acum sau mai târziu, în situații inconfortabile.

Pentru cei care aleg să nu o facă: bravo, ați luat o decizie înțeleaptă, dar asta nu vă face superiori altora. Live and let live atât online, cât și offline. Fiecare trăiește cu responsabilitatea propriilor acțiuni și cu rezultatele deciziilor luate. Evident că abuzurile trebuie taxate, dar de aici la a arăta cu degetul la un părinte că a postat coronița finalului de an pe Facebook și chestia asta vă agasează, e cale lungă.