De foarte multe ori sunt întrebată dacă sunt plătită să scriu anumite postări sau dacă blogul meu este monetizat în vreun fel. Iar răspunsul dezamăgește sau intrigă. Pentru că nu câștig bani din blog, cel puțin nu direct, în România oricum sumele obținute din scris, oricare ar fi suportul pe care se publică, fiind aproape infime.
De ce mai scriu, atunci, dacă nu fac bani? se și mă întreabă cei curioși (și puțin nepoliticoși, fie vorba între noi). De ce pierd vremea înșirând cuvinte care nu-mi aduc un câștig într-o lume în care timpul costă atât de mult încât nu-l mai oferim gratis aproape nimănui?
Pentru că, în mod evident, îmi aduc altceva. Las aici ce, ca data viitoare când primesc această întrebare să trimit direct link-ul. Recunosc că m-am cam plictisit să repet, dar mai ales să-mi justific acțiunile. Deci:
În primul rând ajută să mă arăt lumii așa cum sunt. V-am mai spus că deseori persoanele care mă întâlnesc spun că le intimidez. Ori eu nu-s așa: sunt la rândul meu timidă, cu un umor uneori deplasat, dar întotdeauna la purtător, avidă să cunosc calități umane și nu defecte.
Scrisul acesta public m-a ajutat să sparg gheața multor întâlniri. De numeroase ori clienți, candidați sau persoane pe care le-am cunoscut în diverse contexte sociale au făcut referire la texte de-ale mele. Profesional, blogurile mele (acesta fiind doar cel mai recent) m-au ajutat enorm.
În al doilea rând, eu trăiesc în medii exclusiv masculine. În meseria mea am lucrat mai mult cu bărbați, asta este realitatea din România, ca deciziile să fie preponderent în mâini androgine, iar acasă am fost întotdeauna minoritară. Singulară chiar!
Bărbații nu se încurcă în a aprecia persoanele din jur și abilitățile lor. Ba dimpotrivă, comunică mai ales atunci când ceva nu le place sau trebuie schimbat. Femeile, în schimb, au nevoie de prețuire manifestă pentru a-și găsi echilibrul. Așa că îmi găsesc aprecieri sincere și serioase la textele pe care le scriu. Și mă bucură mult că genul, vârsta, opțiunile politice sau religioase ale celor care mă citesc sunt atât de diverse.
Dar scrisul nu este doar un instrument de recunoaștere socială, ci și unul terapeutic. Dacă nu mă credeți, încercați să tineți un jurnal în momentele mai dificile și veți vedea că ajută. Am trecut peste multe și am văzut numeroase unghiuri ascunse ale unor situații spinoase în fața Dashboard-ului de WordPress.
Și nu în ultimul rând, ba dimpotrivă, ceea ce scriu îi ajută uneori pe cei care mă citesc. Primesc mesaje sau comentarii de tipul “m-ai inspirat/ motivat/ liniștit cu vorbele tale” iar asta îmi aduce o satisfacție personală uriașă. Mi se pare că în vremurile noastre moderne și nebune avem nevoie mai mult ca orice altceva de vindecare. Și gândul că pot oferi măcar un strop, mă determină să scriu în continuare.
Concluzionând într-o manieră semi-politicoasă: scriu pentru că vreau și pot. Altminteri recunosc că primul gând care-mi trece prin cap când primesc întrebarea cu banii este “da’ ce te bate pe tine grija de timpul sau portofelul meu?”
În poza de mai sus este sertarul în care păstrez multe alte texte ale subsemnatei publicate prin ziare și reviste. Nu-s toate. Dar gratis le-am scris. Vă zic, așadar, în cunoștință de cauză, că e adevărat ce se spune: vorba multă, sărăcia omului! 😀