Nu știu dacă ați trăit în direct, ca mine, evenimentul sau v-ați născut în secolul nostru. Revoluția română a început la Timișoara, dar e explodat la București odată cu discursul marelui conducător care înfiera agenturili străine, promițând totodată mărirea salariului minim la 200 lei și a alocațiilor pentru copii cu 20-50 lei. Atât costa libertatea de a gândi. Restul e istorie: o luptă crâncenă în care au murit oameni și au apărut zorii democrației.
În complexul imobiliar în care locuiește copilul meu mare se construiește un nou bloc. Este inutil să vă povestesc ce haos fonic este zilnic, cât praf și câte zoaie. Pentru tot acest deranj locuitorii au fost răsplătiți cu o reducere de 50% a cheltuielilor comune. Adică o sumă infimă pe care o suportă oricum ceilalți locatari din blocurile neafectate de zgomotul șantierului. Tot mai des apar scandaluri, mă aștept ca la un moment dat muncitorii să fie atacați cu oale de apă clocotită și farfurii aruncate de la geam.
Profesorii cer, pe bună dreptate, salarii mai mari. Li se oferă un card cadou, pe care vor avea bani la Sfântul Așteptă și care oricum va fi impozitat sau reglementat în așa fel încât să apuce să-și ia maxim două merdenele din acei bani.
Nu-i greu de estimat unde se va ajunge. Firimiturile în negocieri sunt mai groaznice decât să nu dai nimic, că n-ai. Sunt lipsă de respect, sfidare, desconsiderare.