
După cum ați aflat deja de la TV, unde se propovăduiește de o lună falimentul personal al posesorilor de copii, obligați să cumpere cuvenitele rechizite, luni începe școala.
Faliment nu am dat, e drept că nici nu am achiziționat, întrucât vom reutiliza în mare parte, ca și în anii precedenți, logistica pe care o avem deja.
Dar pentru că mă așteaptă zile solicitante, m-am pregătit pe mine însămi/ însumi/ însele de dânsele.
Primul pas: am parfum nou. Am realizat că e nefiresc ca vacanța să miroasă ca restul anului, de aici schimbarea. Și pentru ca să fie cu adevărat simbolic, am ales unul cu nume predestinat: gentle Fluidity. Deoarece exact asta se întâmplă cu mine când mă trezesc în creierii nopții. Devin ceva fluid, între om și cotoroanță, cu haine de bărbat și emoții de femeie.
Pasul doi: am congelat niște kilograme bune de roșii, salvatoare în bucătărie. Pentru că atunci când sunt contra-cronometru am trei rețete care mă scot din belele. Pui cu roșii, paste cu roșii, halloumi cu roșii.
Pasul trei se numește “Simte-te ca de Crăciun!” Și constă în a-mi trimite singură pachete cu ajutorul curierilor. Haine și de această dată, în caz că vă întrebați, care vor sosi în jurul celei mai complicate zile de săptămâna viitoare și anume miercuri. Tot în această etapă intră și achiziția, în avans, a unei căni noi de cafea (Jumbo/ Kefalonia):
Acestea fiind zise, tot ce mi-a rămas de făcut este să împrospătez stocul de Emocalm.
Toamnă ușoară să avem!