Unul dintre psihologii sportivi pe care îi urmăresc via LinkedIn, scria zilele trecute ca nimeni nu poate performa pe teren de nota 10 din 10. Uneori eşti de 6/10, alteori de 8/10 şi că este ok aşa. Iar un sportiv trebuie să-si propună de fiecare dată să performeze cât poate de bine în acel moment, nu să fie de podium. Şi dacă a fost de 7/10 este minunat, pentru că a evitat să fie de 5 sau 6.
Pare evident şi banal, dar uitându-mă în jur, nimeni nu se poartă că și cum așa ar fi. Cu toţii ne închipuim că cei din jur ar trebui să fie nişte supereroi cu reîncărcare automată, care să execute la foc automat performanţe spectaculoase. Nu doar pe terenul de sport, ci şi în băncile de la şcoală, prin birourile corporatiste sau cele prăfuite ale statului român.
Este clar că discuţia se dovedeşte mai nuanţată de atât şi depinde ca întotdeauna de care parte a paharului o apuci. Pentru că, de exemplu, dacă ai fost de 7, ai evitat totodată sa fii de 8 sau 9. Iar costurile notei mici depind şi ele: una este când ai ziua proastă la un antrenament sau o competiţie minoră, alta când joci o finală.
În plus sistemul de notare în sine este extrem de subiectiv şi dependent de o multitudine de variabile. Dar simplificând totul, aşa este în viaţă: uneori nu poți prea mult. Din cauza unor factori interni (motivaţie prea mare sau prea mică, o stare de sănătate precară), externi (coechipieri, context general, diverse incidente minore) sau pur şi simplu a hazardului, că doar apar o grămadă de “pisici negre” în existenţa noastră cotidiană.
Psihologia sportivă seamănă mult cu cea organizaţională, că tot despre echipe, performanţe şi bani vorbim. Şi de aceea evaluarea angajaţilor se face la intervale mari de timp (şase luni – un an), dar este relevantă atât timp cât datele folosite sunt colectate regulat: pentru că oamenii nu pot avea performanţe liniare, nici progres continuu şi este important să vezi atât detaliile cotidiene, dar şi tabloul general.
Prima concluzie este aşadar pentru managerii care ajuns să citească până aici: angajaţii nu pot fi întotdeauna de 10/10! Nu pot fi nici constant de 8 sau 9. Şi important este, pe de o parte, să înţelegem această calitate umană și pe de alta să învățăm să o manipulăm. Să turăm motoarele atunci când trebuie sau să slăbim presiunea atunci când se poate. Să observăm cu atenție contextul. Să avem aşteptări realiste. Şi, nu în ultimul rând, planuri de rezervă.
În ceea ce ne priveşte pe noi ca individualităţi, adică marea masă de performeri din câmpul muncii, concluzia este cea propusă de psihologul sportiv despre care aminteam mai sus: trebuie să ne propunem să facem de fiecare dată atât cât ne stă în putere la momentul respectiv. Câteodată ne va ieşi de 5, alteori de 8. Dar vor fi, cu siguranță, și momente de nota maximă!