De când lucrez în meseria mea am simțit că breasla asta este ținta ironiilor și frustrărilor din piața muncii. Inițial mi s-a părut normal: într-un proiect de recrutare și selecție inviți 10 persoane pentru interviuri și angajezi una, sunt șanse mari ca restul de nouă să te deteste!
Și cumva util: nu exista o școală care să te învețe cum se gestionează resursele umane. Există cursuri, unele mai bune, altele mai proaste, articole și multe cărți. Dar know-how-ul vine din practica de personal, din solicitările celorlanți, din impedimentele întâlnite, din încercări și erori. Feedbackul, mai ales cel negativ, este o sursă grozavă de îmbunătățire a proceselor.
Așa că am încercat să fac bine în pătrățica mea, ba chiar și pe a altora prin cele peste 4000 de texte scrise în domeniul meu de activitate în ultimii 12 ani, prin încercarea de a-mi trata corect partenerii de discuții, prin renunțarea la limbajul de lemn și la practicile comune și păguboase.
Dar iată-mă în anul de grație 2019 văzând aceleași probleme ca la început. E drept că Social Media le amplifică, întotdeauna corul nemulțumiților se aude mai tare, dar totuși, măcar o variațiune, ceva.
Nimic. Aceleași probleme: lipsă de feedback post-interviuri, aroganță, lipsa de pregătire înainte de discuții, incapacitatea de a înțelege profilul profesional al candidaților. Limbaj de lemn, lipsa de conectare cu persoana din față, incapacitatea de a răspunde la întrebări relevante, lipsa de răspuns la solicitări ulterioare. După angajare, o nouă serie de lipsuri, aceleași dintotdeauna.
Recrutarea și selecția nu înseamnă doar un anunț de angajare, un CV și o grilă de întrebări. Presupun documentare, analize comparative sau abordări multidisciplinare. Înseamnă disponibilitatea de a sta de vorbă cu mulți oameni, total diferiți. Unii dispuși să vorbească, alții foarte hotărâți să tacă. Unii care încearcă să-și ascundă defectele, alții care și le pun dezarmant pe tavă.
Și eu am greșit și voi continua probabil să o fac. Dar am învățat din greșeli. Ei bine, breasla mea refuză asta! Se învârte în același cerc vicios de cel puțin 20 de ani încoace.
Acum există aplicații care ne pot ușura munca. Specialiști care ne pot răspunde la întrebări. Studii care ne pot ajuta. La naiba, avem tot ce ne trebuie și încă mai punem întrebări stupide sau uităm să dăm feedback celor cu care ne-am întâlnit? Într-o țară care a schimbat patru guverne în doi ani, ce relevanță are celebra chestiune “unde te vezi peste cinci ani?” Voi citiți ziare? Sau “de ce te-ai angaja în firma noastră?” când este clar că nici cel care a scris pagina de cariere a firmei respective n-ar ști ce să răspundă.
Să lucrezi în resurse umane nu-i ușor. Îți trebuie o răbdare de înger, o blândețe dublată de puterea de a controla “ostilitățile”, capacitatea de a trece dincolo de cuvinte fără a intra cu bocancii în sufletul celui din față. De multe ori, ca femeie, mai ales dacă ai ca mine înălțimea unui toddler și puterea unei pisici anemice, te simți în pericol. În spatele unui CV decent poate sta oricine: un om bolnav, o persoană atât de încercată în ziua respectivă încât a devenit agresivă, un ciudat care te urmărește prin Social Media sau cineva pus pe șotii. Am stat singură în aceeași încăpere cu un domn proaspăt eliberat din închisoare pentru tâlhărie care își dorea o carieră într-un depozit de produse electronice, cu o doamnă care suferea vizibil de schizofrenie, avea un job prosper în vânzări, dar ignora uneori tratamentul, cu o persoană care băuse cam mult – unul dintre dezavantajele sinuzitei din dotare este că uneori mirosurile ajung cam târziu la mine.
Îi înțeleg așadar cumva pe cei din breaslă care aleg să pună un zid între ei și restul lumii. Adăugați la asta încă o parte a baricadei, uneori la fel de exotică și iată calea sigură spre balamuc. Dar soluția nu este să stai undeva sus, într-o cutie de protecție, și să crezi că generezi ceva bun pentru companii.
Mi-am apărat breasla, dar refuz să o mai fac. Sunt prea puțini în ea care chiar încearcă să înțeleagă că sunt parte a problemelor din piața muncii. Ok, poate că ați fost angajați pentru că sunteți ieftini și cuminți. Nu cereți, nu vă zbateți, nu puneți piciorul în prag. Munciți mult, nu întotdeauna bine, încercați să-i mulțumiți pe cei care vă plătesc salariul.
Dar dacă nu există bugete, soluții tehnice sau acces la cele mai noi resurse profesionale, măcar respectați-vă profesia, comunicați corect, încercați să scoateți capul din nisip. Învățați, că aveți surse infinite acum! Tratați-vă partenerii de discuții așa cum vă doriți să fiți tratați la rândul vostru. Toate lucrurile astea sunt gratis și depind 100% de voi, nu de șefii voștri!
Nu știu dacă semnalul meu de alarmă va ajunge undeva. Și în fericitul caz afirmativ, dacă va reuși ceva mai mult decât să lezeze niște orgolii. Dar o breaslă care nu progresează în 20 de ani, în ciuda modificărilor legislative și a accesului nelimitat la informație, a criticilor primite și a cererilor repetate din piață, merită să fie înlocuită prioritar de roboți. Măcar ei vor trimite feedback post-interviu cu regularitate!