- 23/02/2021
După cum ați aflat deja, sunt în auto-izolare de ceva vreme pe motiv de Covid (nu subsemnata, dar orișicât) și mai am ceva de stat.
La început mi-am găsit de treabă, în ideea că trece repede. Apoi s-au mai adăugat niște zile neprevăzute și am cam început să disper. Acum deja începe să-mi placă!
Așa că îmi vine să mai rămân și după ce se termină, oricât de nebunește ar suna! Dar izolarea multă e sărăcia omului, așa că trebuie să mă montez pentru a depăși momentul. Fac așadar un exercițiu public, punând pe foaie argumentele pro și contra părăsirii actualei peșteri la termen. Și apoi decid.
Pro:
– am pantofi noi și abia aștept să-i arăt lumii! I-am primit de ziua mea sunt din ăia “statement” cum zic revistele lucioase, îmi lipsește să se uite lumea ca la OZN-uri când pășesc.
– am mare nevoie să vizitez un salon de coafură. Din cauza problemelor medicale, n-am mai făcut-o de la începutul lui decembrie. Părul meu este un coșmar și nu sunt convinsă că pantofii cei noi și frumoși mă pot salva din a speria lumea!
– petrec prea mult timp în aceeași companie și simt că deja sunt un pericol pentru cei care o formează.
– voi fi mult pe drumuri așadar voi face mai puține comenzi online, cardul va fi mai fericit, eu mai bogată sufletește.
– pot avea din nou ajutor la curățenie! Mirel (aka Roomba) și Vasile (aparatul cu abur care mă ajută la călcat) își fac treaba, dar puterile lor sunt disproporționate cu nivelul de munci casnice din casa noastră.
Contra:
– mă caută ANAF pentru că am ratat să declar ceva prin 2015. Ce să le spun, că mi-e neclar și revelionul cu trecere în 2021?
– am programare la dentist și nu se vor întâmpla lucruri înălțătoare acolo.
– pentru prezenta școală online mă trezesc la ora 7,30 pentru mers la școala bucureșteană unde învață mezinul, mă trezesc la 5,45. Urez de pe acum binețe cearcănelor, nervilor și lipsei de productivitate generate de oboseala cronică!
– când ies din casă respir și îmi dispar 100 de lei din portofel. Nu știu cum se întâmplă, dar în mișcare cheltui puțin, dar des, deci cardul meu tot nefericit este, iar eu tot săracă mă aflu.
– trebuie să mă organizez foarte bine, ceea ce este complicat când te trezești în creierii nopții și nu ești bufniță. Școala, extracurricularele, task-urile zilnice îmi dau foarte puțin timp și îmi limitează numărul de erori permise. Toată lumea are senzația că viața mea este un perpetuu dolce far niente, dar în pantofii mei – ăia statement – e cam ca la armată. Sper să ies tot așa repede la pensie, cu din aia specială!
– e nevoie să-mi reamintesc abilitățile de socializare și, mai ales, comunicare, ceea ce devine greu la etatea mea. Am senzația că deja vorbesc o limbă doar de mine înțeleasă!
Am pus pe foaie, am numărat și am decis: nu ies, mai stau!