- 12/08/2019
… așa zicea un grafitti de pe un perete jerpelit, care ne-a sărit în ochi după ce am trecut, cu greu, granița de la Negru Vodă.
Ce-i drept Bulgaria pare încă o continuare firească a României: aceleași fantome comuniste care bântuie vizual, sărăcie de idei și estetică, natură lăsată să-și facă de cap sălbatic și jomanfișism pe multe planuri și nivele.
Dar am preferat-o totuși pentru o ieșire scurtă, pentru că litoralul nostru s-a dovedit a fi neîncăpător și mult mai scump în această perioadă.
De Balcic m-am îndrăgostit din cărți. Cella Serghi îl descria atât de frumos și personal ca pe un loc pitoresc și cosmopolit, încât prima vizită a fost ca un vis împlinit. Numai că așa cum spuneam mai sus, îndelunga istorie comunistă a mutilat vizual și cultural locul care a inspirat povești de dragoste, poezii romantice sau picturi cunoscute.
Am găsit așadar un mozaic imperfect și ciudat, destul de urât pe alocuri. Foarte puține părți, în general cele sălbatice sau vechi mai amintesc de gloria de altădată. Și evident Castelul, care nu are cum să nu își păstreze frumusețea.
După aproape 10 ani lucrurile sunt la fel. S-a mai și construit, vorba ceea, uneori frumos, alteori nu prea. Oamenii însă salvează totul, iar amestecul lingvistic de bulgară-română-engleză și cel culinar de balcanic-turcesc-grecesc au o savoare aparte.
Dacă data trecută am stat în casa unui localnic, ceea ce a dat o notă de autenticitate călătoriei, dar a și generat niște frustrări legate de confort, acum PM-ul călătoriilor noastre a ales un resort de 5*, cu o piscină care să suplinească accesul mai greu la plajă și un teren de golf imens pentru profesioniști (deci nu pentru noi 🙂 )
(Foto din balcon)
Punctul forte al locației a fost fără doar și poate vederea din cameră. Mă trezeam în fiecare dimineață cu ochii spre piscină și mare, ceea ce n-a fost rău deloc.
(Selfie din pat, scuzați mufa șifonată!)
Piscina chiar a fost punctul principal de distracție. O singură zi am bifat plajă, în rest bălăceală locală.
Mie mi-au plăcut și împrejurimile pe care le-am explorat și pozat:
Castelul a rămas în mare așa cum îl știam. Nu la fel de fotogenic totuși, fiind destul de aglomerat și având de data asta furtunuri, acoperitori de garduri, o scenă ciudățică, niște mese de plastic.
(Cezar și una dintre mesele de plastic)
De această dată ședința foto n-a mai fost așa de fructuoasă, pe lângă cele enumerate mai sus, rochia pe care ar fi trebuit să o port a pierdut un nasture chiar când să plecăm și a trebuit să o schimb, așa că în grabă am aruncat ceva din dulap pe mine.
Apoi poze de divă cu cel mic amenințând cu o sabie de lemn, (a se vedea puțin mai sus) nu prea ies. Avem însă multe și haioase.
Și în ciuda micilor transformări nefericite, Castelul rămâne o minune:
(Panoramă din Grădina Botanică)
(O cișmea fascinantă)
(Expoziție cu vânzare)
Cina de sâmbătă am luat-o la Ferma de Midii de la Dalboka, pe care am evitat-o data trecută pentru că nu mă topesc după midii. A fost însă o experiență culinară, și nu numai, minunată. Am mâncat midii preparate în multe feluri (inclusiv musaca) și mi-au plăcut. Iar apusul soarelui sub ochii noștri a completat fericit plăcerea gastronomică avută.
Ca experiență turistică trebuie să recunosc că bulgarii știu mai bine cu ospitalitatea. Se străduiesc să fie de folos, întreabă obsesiv dacă totul este ok, sunt realmente preocupați de clienți, deși este clar că sunt comportamente învățate, nu native.
Au prețuri bune, mâncarea este un mix fericit de influențe și, ceea ce m-a surprins, au o brânză fenomenală.
Una peste alta m-aș întoarce, dar nu știu dacă prin același punct de trecere al frontierei, care mi se pare cumva dezorganizat în organizarea lui.
La final vă las cu niște poze bonus: Cristi care a descoperit plăcerea unor selfie-uri non-tehnice (nu știu cum aș putea să le definesc altfel), jumătatea mare și serioasă a familiei, iar la final cea mică, Cezar sabotându-mi perpetuu încercările de a poza ca o divă ce mă aflu:
Cam atât am avut de zis, să vină o săptămână blândă!