Cu ceva timp în urmă, pe când lumea protesta în stradă cu haștagul #Rezist, am scris aici un text în care mi-am manifestat destul de convingător disprețul față de un anume partid politic. Care a avut ceva succes. Dar a generat și un tras de urechi finuț și absolut justificat din partea unui vechi coleg, prieten și cititor, care mi-a dat de înțeles că ar fi trebuit să mă abțin în a-mi face publică opinia. I-am dat dreptate ulterior: ura nu este un sentiment care să-mi facă cinste și care să merite a fi promovat în textele mele.
Și uite așa, o singură opinie contrară mi-a schimbat perspectiva. Am înțeles atunci, în ciuda consensului general, că a te poziționa superior față de o opțiune personală a altora, fie ea și politică, este, în fond, o formă de extremism. Și am deschis ochii mai bine, văzând cât de diversă este lumea din afara zonei mele de confort social și cât de normale sunt multiplele sale opțiuni. Aşa cum experienţele mele proprii au fost suficient de pregnante cât să ajung la a detesta, aşa şi alţii au propriul lor drum în viaţă, cu obstacole, dezamăgiri sau bucurii.
Revenind în zilele noastre, vorbim tot mai des despre drepturile celor care sunt altfel decât majoritatea. Despre incluziune, acceptare, ajutor. Dar există parcă o balanță socială care ține în echilibru toleranţa și ura. Pe măsură ce categorii vulnerabile ies din zona neagră, încep să fie înţelese şi preţuite în viaţa noastră sociala şi economică, intră automat și neașteptat altele.
2020 a fost pandemic, electoral și, da, plină de ură. Urâm (şi mă includ aici doar ca să nu ajung în punctul ingrat în care să urăsc ura) pelerinii și credința lor, purtătorii sau ne-purtătorii de mască, vacciniștii sau pe Gică-Contra, bătrânii care ies pe stradă, tinerii care vor să socializeze, doctorii, pe cei care nu merg la vot, pe cei care nu votează cum vrem noi.
Și așa cum eu am picat în capcana de a crede că vorbim despre un sentiment justificat de context, așa o calcă mulți dintre cei din jurul meu. Oameni deștepți, de la care te aștepți să vadă lumea altfel decât calul înhămat căruță, căruia îi e permis doar drumul în raza vizuală, strigă despre cât de proști sunt cei altfel decât ei, despre cât dispreț merită, despre cum ar trebui să dispară.
Despre câte opțiuni avem, de fapt, și pe care trebuie să le bifăm. Despre unii mai buni și unii mai puțin buni doar pentru că sunt, gândesc, aleg altfel.
Așa cum am spus în nenumărate rânduri, ar trebui să ne fie frică de o lume în care toți sunt ca noi: atei sau prea credincioși, cu aceleași alegeri politice, care arată, se îmbracă, gândesc la fel. Nu este doar o utopie, este cel mai negru coşmar!
Nu cred că ar trebui să încetăm să urâm. Este un sentiment firesc. Viaţa ne este definită în poli opuşi: suntem frumoşi, dar şi urâţi, deştepţi, dar şi proşti, bucuroşi sau trişti, apropiaţi sau depărtaţi, eruditi sau ignoranţi. Uneori nu putem cunoaşte dulcele până nu simţim un teribil amar. Iar de la ură la dragoste se zice oricum că e un singur pas.
Dar cred că ar trebui să ne abţinem la o exprima în public. Putem fi în dezacord, dar nu împroșcând venin. Aşa cum nu ieşim cu tricoul plin de unsoare pe stradă, asortat la papucii cu care am călcat în bălegar, tot aşa n-ar trebui să expunem lucrurile mai puţin frumoase din interiorul nostru. Iar ura, pe cât de normală este, nu putem spune ca ar avea ceva nobil la purtător.
În plus, tuturor celor care cred că dispreţul lor faţă de semeni este justificat pentru că aceştia se opun progresului, le spun că nici ei nu sunt tocmai pe drumul cel bun. “Acceptam pe cei diferiţi numai dacă votează cu ai noştri, nu pupă moaşte şi poartă masca!” nu-i decât o schimbare de obiect. Procesul şi rezultatele rămân. Progresul se amână. Iar istoria se tot repetă, după cum ne arată, din nou, rezultatele electorale.
Mi se pare ciudat sa urasti sau sa iubesti pe cineva pentru parerile / convingerile pe care le are. Inteleg sentimentele astea pentru actiunile pe care le face, mai ales daca te afecteaza personal. Dar sa il iubesti pe Elon Musk pentru ca vrea sa accelereze trecerea la electric in defavoarea benzinei sau sa il urasti pe X pentru ca el crede ca femeile trebuie sa stea la cratita, mi se pare ciudat. Sunt de acord cu Elon si in complet dezacord cu X, dar nu ii iubesc / urasc pe niciunul din ei.
Mi s-a parut intotdeauna mai interesant sa incerc sa inteleg de unde vin convingerile celor care sunt de alta parere. Uneori am aflat lucruri interesante. Si asta nu inseamna ca justifici comportamentul sau actiunile celor de alta parere, ci doar ca incerci sa intelegi pe ce isi bazeaza argumentatia. Asta poate fi un punct de plecare in a incerca sa le schimbi parerea. Altfel, putini oameni au fost, de-a lungul timpului, convinsi ca gresesc cand li s-a spus “Vai ce prost esti!” 🙂
Poate in era comunicarii scurte si a “attention span”-ului limitat oamenii recurg la scurtaturi, ceea ce duce la o polarizare mai mare. Asta e inca un motiv pentru care apreciez ca scrii pe blog si nu pe Twitter, sunt mult mai multe nuante care pot fi exprimate, care creaza nuante si culori, nu doar alb si negru. Si nu, nu ma refer la culoarea pielii :))
Mulțumesc! ❤️