De ceva vreme, la una dintre insulele mall-ului din apropiere am observat o perpetuă coadă. Misterioasă dacă mă întrebați pe mine, pentru că uitându-mă în vitrina frigorifică, care adăpostea niște prăjituri destul de ofilite, nu prea exista motiv de aglomerare umană.
Dar pe măsură ce vremea trecea, coada tot mai mare se făcea. Iar misterul se adâncea, pentru că dulciurile din galantar păreau mereu aceleași, neatinse de pofta vreunui consumator.
Când lucrurile au degenerat și au început să apară benzile de organizare ca în aeroport, am purces și eu să investighez. Copilul cel mare m-a ajutat să dezleg enigma, explicându-mi că acolo se vinde celebra ciocolată din Dubai. Adică un sortiment devenit viral pe rețelele de socializare, care conține fistic și cataif.
Aparțin unei generații pentru care a te așeza la coadă era semn de chin și sărăcie. În ceea ce mă privește cozile de la pâine, au avut, probabil, cea mai mare influență în educația mea informală. Atât de lungi și dese erau!
Am înjurat intens partidul pentru raționalizarea alimentelor și aprovizionarea mai rea ca în vreme de război. Deci trebuie să mă înțelegeți că nu pot fi în aceeași barcă cu oameni care aleg să se așeze la o coadă uriașă, pentru a achiziționa ceva departe de a fi esențial, doar pentru că l-au văzut online, acolo unde totul pare, nu este.
Unele lucruri pur și simplu nu dispar, doar se transformă. Și dacă în trecut aveam un dictator pe care să dăm vina și niște nevoi de bază de satisfăcut, cum ar fi pâinea zilnică, acum nu mai avem pe cine arăta cu degetul. Oamenii stau la coadă voluntar pentru o ciocolată cu puțin sclipici, un parfumel artificial cadou la achiziția altui parfumel, tigăi reduse cu 50%, hârtie igienică la promoție sau haine despre care le-a zis un influencăr că sunt bombă, de fapt fiind aceleași cârpițe numai bune de aruncat după două spălări.
Să nu uităm cozile de la obiective turistice a căror explorare durează exact atât cât dai pagina unui ghid turistic.
Coada rămâne. Dar nu mai este semn de chin și sărăcie, ci de apartenență și avuție. Parafrazând versurile cu Jeana, coada nu e moartă, coada se transformă.
(În caz că vă întrebați, am degustat ciocolata cu pricina, găsind într-o zi doar două suflete pierdute ca mine, dimineața la deschidere. Avea tata o vorbă când îl întrebam cum e mâncarea pe care o găteam: “Mâncare!” Așa și asta. Este pur și simplu ciocolată.)