Sfaturi aproape inutile

Confuzii autohtone

Există în mentalitatea românilor (cel puțin) trei confuzii păguboase care se perpetuează de la generație la generație și ale căror efecte par a fi tot mai vizibile. Încurcăm astfel: Talentul cu “atitudinea” În spațiul mioritic talentul este identificat adesea prin aparențe. Adicătelea unul care are tupeu, se agită mai mult ca alții, se bagă în față se cheamă că este bun în ceea ce face. Cunoașteți personajele, sunt multe prin firme, pe terenurile de sport, prin grupurile de acțiune, la televiziune și, mai ales, în Social Media. Doar că talentul este mult mai mult decât atât: un cumul, adesea subtil, de abilități fizice, psihologice, morale, dintre care unele la care adesea nici nu gândim. Cel adevărat se lasă șlefuit, construit și se demonstrează în timp. Nu se arată întotdeauna evident, spectaculos. Și, contrar opiniei publice, nu este ușor de pus pe drumul spre succes. N-ar trebui să ne mirăm, așadar, că mulți dintre cei cu adevărat talentați își caută devenirea dincolo de granițe. Ochii noștri sunt furați adesea de speculanți care prind contexte favorabile și având ceva abilități sociale par ...
Citește mai mult »

Piaţa muncii ar trebui să poarte un nume: Obor, Drumul Taberei sau Matache

Nu cred că e recruiter care să nu se fi plâns măcar în faţa oglinzii din baie de atitudinea pe care o au candidaţii din proiectele de recrutare şi selecţie. Şi nu este căutător de job care să nu fi zis măcar în bărbie de mama, tata şi străbunii celor care îi invită (sau nu) la interviuri. Ca de obicei, au dreptate şi unii, şi alţii. Ambele baricade sunt prinse în mrejele propriilor interese şi atunci când fiecare vrea doar să câştige, unul clar va fi perdant. Ceea ce în relaţiile de muncă devine păgubos nu doar din punct de vedere financiar ci şi emoţional. În mod normal, atitudinea corectă în astfel de proiecte, este aceea în care ambii parteneri trebuie să prioritizeze câştigul celuilalt: companiile trebuie să se gândească nu la cum să-l atragă pe cel mai bun şi, totodată, ieftin, ci, mai ales, cum să-l dezvolte şi păstreze cât mai mult timp. Iar candidaţii, nu doar cum să obţină jobul în cauză, ci cum se pot dezvolta profesional într-un mod în care şi performanţele de ...
Citește mai mult »

Rolul social al criticii

Se vorbește din ce în ce mai mult despre hate. Care ar fi mai mult decât un feedback negativ. Și care constituie o prezență tot mai pregnantă în viața noastră reală, dar mai ales în cea virtuală. Este natural să percepem critica, indiferent de natura și profunzimea ei, similar unei amenințări și să reacționăm apărându-ne. Dar toți oamenii de succes recunosc că au fost asaltați și uneori chiar copleșiți de critici. Deseori injuste, părtinitoare, ucigătoare. Și că au reușit în ceea ce și-au propus ridicându-se peste ele și mergând mai departe. Se întâmplă asta din două motive: în primul rând omul obișnuit, ca să nu spun mediocru, observă greu talentul în fază incipientă. Abia când îl văd finisat, sclipitor, se prind că era ceva special acolo încă de la început. De aceea se grăbește să critice, pentru că nu înțelege. Apoi, în orice grup social, indiferent de regn, este nevoie de exemplare puternice care să asigure supraviețuirea. Cum omul a devenit un animal guvernat de legi, nu ne mai putem arăta supremația cu pumnii. Dar ne batem în vorbe, ...
Citește mai mult »

Tu ești bine azi?

Nu știu să vă spun care a fost cea mai grea perioadă din viața mea. Sunt multe care se bat pentru locul fruntaș. Poate atunci când doctorii au abandonat lupta cu boala mamei mele, iar ea a realizat că se apropie deznodământul. Sau când am așteptat zile întregi și nopți confuze repatrierea unei cutii de lemn în care era sora mea. Când negrul din fața ochilor și gustul de colivă păreau a nu se mai termina. Sau când epuizată de nesomn, alăptat, țipete de copil și ziduri de adulți simțeam că pierd controlul. Dar cea mai recentă este, cu siguranță, perioada în care tata devenise, din cauza bolii, un pericol pentru el și pentru noi. Momentul în care a trebuit să-l duc într-un centru de îngrijire specializat, deși încă avea momente de luciditate, trecând, astfel, peste propria mea dorință. În toată perioada aceea nu am fost om, ci fiară. Alternam perioadele de insensibilitate cu cele de hipersensibilitate, catatonia cu isteria, râsul cu plânsul, toate asortate cu niște atacuri de panică surori cu cele de cord. Păream ok, ...
Citește mai mult »

Cum să mulțumești femeia? O scurtă și exhaustivă listă.

Nu există filosof, scriitor, psiholog sau bărbat, în general, să nu-și fi declarat public măcar o dată neputința de a înțelege femeile. Fie vorba între noi nici eu nu înțeleg uneori bărbații. Natura umană are unghiuri întunecate sau inaccesibile, indiferent de gen, vârstă, opțiuni politice sau religioase. Oricum lucrurile tind să devină tot mai fluide și uite așa dispar tot mai multe dintre problemele noastre! Dar de dragul zilei aniversare pe care tocmai ce o sărbătorim, vreau să spulber o dată pentru totdeauna mitul inaccesibilității și perpetuei noastre nemulțumiri. Iată, așadar, scurta listă exhaustivă promisă! (*) Femeile au nevoie de: Blândețe – ne plac băieții răi, dar doar ca să ne apere de potențiale pericole, nu să ne abuzeze. Și Făt-Frumos se luptă cu Balaurul, dar își salvează prințesa cu un sărut. Și nu întâmplător încep mult-așteptata listă astfel, blândețea chiar își merită locul fruntaș. Ajutor – suntem crescute sub presiunea de a fi gospodine perfecte, aranjate ca scoase din cutie mereu, mame ideale, femei de carieră. Pare simplu, dar nu e, iar alegerile pe care suntem nevoite să ...
Citește mai mult »

Balonul este rotund

Aseară ar fi trebuit să particip la un workshop de psihologie sportivă, organizat de clubul la care se antrenează şi joacă sportivul familiei. Am lipsit justificat, petrecând fix două ore pline de suspans într-un cabinet de stomatologie, unde mi-am făcut prieteni, am învăţat lucruri noi şi nu m-aş mai întoarce decât dacă mi se promite aceeaşi anestezie ca cea primită ieri. Chiar dacă am lipsit, trebuie să precizez că eu îmi fac în permanenţă temele. Nu ştiu dacă cel mic va continua să facă sport până va creşte, mai ales că fotbalul nu-i tocmai cel pe care să-l practici doar aşa, de întreţinere şi plăcere. Este extrem de frustrant, obositor, dureros, solicitant, nemilos. Dar atât timp cât merge la antrenamente, încerc activ să înţeleg şi să rezolv problemele de pe parcurs. Iar una dintre ele este cumva recurentă: atunci când apare o zi grea la şcoală, clar aceasta va fi la fel de grea şi la antrenamente. Iar la școală iese des din zona de confort, în perioada alfabetizării devine firesc să se întâmple așa. Acum învață nu ...
Citește mai mult »

Mai mult ca perfectul

La începutul carierei, lipsa mea de experiență era compensată de o dorință uriașă de a învăța. Am citit enorm, am mers la cursuri și intensiv la interviuri de selecție. E drept că cele din urmă m-au ajutat mai mult la capitolul “Așa nu”, dar asta-i altă poveste. În procesele de recrutare mergeam după buchea cărții. Întâlnirile cu potențialii candidați erau bine pregătite în prealabil, semistructurate, ulterior serios documentate. Da, aveam în program inclusiv întrebările acelea desuete “unde te vezi peste cinci ani?” sau “ce ai făcut relevant în ultimii trei?”. Nu dați cu pietre, nu sunt așa rele precum par și aș putea să scriu o carte cu posibile răspunsuri și interpretarea lor. Niciodată eliminatorie! Până când am întâlnit la una dintre ele potențialul angajat perfect. Cu răspunsuri exacte la toate întrebările mele, cu întrebări la rândul său pertinente, ba chiar și cu un mic carnețel în care puncta esențialul. Omul era incredibil de corect, inclusiv vestimentar. Nu a avut o grimasă care să nu fie la locul ei. Iar interacțiunea mă făcea să mă simt de parcă ...
Citește mai mult »

Îngrijire: produsele lui 2020

Am dat ieri întâmplător peste retrospectivele lui 2019. Vacanțe, întâmplări și după cum este firesc, nu puteau lipsi produsele de îngrijire folosite. Acum nu știu dacă să dau vina pe vârstă pentru lipsa de curiozitate care m-a încercat anul acesta sau pe nemernica de pandemie care mă ține cu fața oricum acoperită. Dar constat cu surprindere că n-am schimbat mare lucru pe frontul skincare. Aceeași cremă de ochi, același serum hidratant despre care vă povesteam în 2019 se dovedesc intens recumpărate și în acest an. Nici restul de produse nu sunt foarte diferite. De exemplul uleiul cu slipici de la Nuxe mi-a făcut o nefăcută, curgându-mi prin bagaje în singura escapadă din acest an. Așa că l-am schimbat cu o cremă la tub, mai sigură la transport și mai ușor de aplicat. Iar crema Cerave a fost înlocuită în acest an cu loțiunea aceluiași producător. Care este practic destinată corpului, dar eu o dau și pe față, ba chiar și pe vârfurile rebele ale părului. Ca activi anul acesta am încercat (nu se putea altfel) bakuchiolul, un potențial înlocuitor pentru ...
Citește mai mult »

Superficiale: Luna Skincare

Decembrie este, din punctul de vedere al îngrijirii personale, o lună de coșmar. Diferențele mari de temperatură la care ne este supus corpul, aerul uscat din casă generat de duduitul caloriferelor și programul care devine haotic în preajma sărbătorilor îmi dau serioase bătăi de cap, adică ten, uscându-mi exagerat pielea și transformând-o într-o mimoză care se înroșește brusc, ustură, se revoltă. Așa am ajuns să proclam decembrie luna skincare, nu de alta, dar trebuie să justific cumva achizițiile compulsive din ultima vreme. Fără alte introduceri, eu am declarat public în nenumărate rânduri că nu-mi mai trebuie tonere, pe care le consider inutile, și nici produse asiatice, care au probleme cu disponibilitatea uneori. Tot eu: M-am întors așadar la două produse Benton pe care le am de mult în rutină, o esență cu fermentate și o cremă cu ceva escargot. În plus am descoperit un toner ușurel exfoliant, cu AHA, BHA și vitamina C pe care îl ador. Și am decis să încerc un produs nou care să-mi țină loc de fond de ten, sper eu mai transparent și hidratant. ...
Citește mai mult »

Vintage parenting: trei îndemnuri din copilărie

Părinții noștri nu aveau bloguri, Facebook sau forumuri de discuții pline de părerologi. Nici măcar nu luau în calcul că ar fi nevoie de facultatea de crescut copii înainte de a-i face. Ne iubeau necondiționat în trendurile vremii, stabileau limite natural, greșeau, vindecau. În afară de cei care cu probleme financiare sau psihice serioase, toți ne-au crescut cum au putut de bine. Cele mai frecvente îndemnuri parentale “de pe vremea noastră” par de neconceput acum. Pentru noi însă au fost niște refrene cotidiene inofensive, care păreau a ne intra pe o ureche și ieși pe alta. Dar s-au reîntors în cap de nicăieri când, la rândul nostru, am devenit părinți. Reprezint așadar o generație care a crescut cu aceste “motivaționale”: 1. Dacă te lovești/ murdărești/ [insert orice activitate de genul ăsta aici] te omor. Evident că depinde în ce cheie primești in astfel de mesaj. Eu n-am crezut-o niciodată pe mama, care nu ar fi omorât nici măcar o muscă, în stare să mă strângă taman pe mine de gât. Eram mai atentă după astfel de atenționări? Probabil. Îmi ieșea ...
Citește mai mult »