Sfaturi aproape inutile

Apetența pentru conspirații vine din neîmplinire

Dacă ne uităm la marii conspiraționiști ai lumii (și implicit ai țării), pare evident că au în destinul lor fie drame (moartea unor persoane apropiate, boli incurabile, eșecuri personale majore) fie diverse neîmpliniri profesionale care îi determină să fie împotriva curentului majoritar. Mulți antivacciniști, de exemplu, au declarat public că au experimentat doliul sau neurodivergența propriilor copii, frați, rude apropiate, legând aceste încercări ale destinului de injecțiile cu pricina. Dar observația noastră nu este suficientă cât să corelăm în mod ferm conspiraționismul de un anumit tipar psihologic. Există însă un studiu longitudinal susținut în Noua Zeelandă, întinzându-se pe o durată de trei ani, care a demonstrat două lucruri altminteri evidente: Primul este acela că tendințele conspiraționiste nu sunt constante, adică apar, dispar, devin mai pregnante sau mai șterse la intervale de timp neprecizate, neregulate. Al doilea, că persoanele care au un nivel scăzut de satisfacere al nevoilor psihologice sunt mai predispuse la a da crezare teoriilor cu pricina. Vorbim astfel de un mecanism de coping (adică de a face față) neîmplinirilor. Tot studiul ne arată că cei care cred în teorii ...
Citește mai mult »

Limite, alegeri, creștere

Unul dintre paradoxurile proceselor de recrutare și selecție este acela că managerii care vor angajați mai buni, mai pregătiți, mai profesioniști, îi resping apoi la interviurile de angajare. Să vă explic mai clar: Se întâmplă deseori ca șefi de prin diverse firme aflate în creștere să înțeleagă că limitele dezvoltării sunt legate, în mare parte, de resursa umană. Că mulți dintre angajați nu cresc mental și profesional odată cu cifra de afaceri și că ar fi nevoie de un suflu nou. Așa că apelează la parteneri specializați în încercarea de a angaja oamenii pe care și-i doresc. Am refuzat constant tipul aceasta de proiecte, pentru că scenariul este mereu același. Debutul lor este un mare entuziasm, dar când apar candidați care îndeplinesc criteriile asumate, încep figuri de selecție precum: nu au bască (sau costum ca să fim în ton cu vremurile), au cerințe exagerate (deși pretențiile salariale sunt în bugetul stabilit), nu pare că vor sta mult, nu se vor adapta. De ce se întâmplă așa? Pentru că limitele nu sunt, de fapt, la angajați. Ci la echipa de management. Înainte ...
Citește mai mult »

Noaptea în care am înțeles

Aseară am fost la unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului: FCSB – Manchester United. Care s-a terminat previzibil, cu o victorie (mai categorică decât o arată scorul) a echipei engleze. După o primă repriză greu de urmărit, dar dusă optim la final de ai noștri, a urmat o a doua care ne-a arătat că, de fapt, atât putem: să ne apărăm cu toate forțele, sperând la un scor nul. În ciuda comentariilor auzite în jur, diferența de valoare dintre gazde și oaspeți a fost evidentă încă de la început. Dar nu doar atât. Și mai evidentă a fost diferența de cultură managerială. Este un spectacol în sine să vezi jucătorii de afară pregătindu-se de meci. O demonstrație de eficiență și organizare, de profesionalism și cult pentru reguli. Nimic nu îți dă senzația de ierarhie, ci doar de colaborare. Totul a avut sens pe parte englezească. Multe au părut haotice la noi, inclusiv schimbările. Dar revelația mea a fost alta. Mulți dintre jucătorii noștri, mă refer la cei născuți – crescuți aici, au în ADN mentalitatea românească “las-o ...
Citește mai mult »

Nevindecații duc traumele mai departe

Nu știu mare lucru despre gimnastica ritmică din România, singurele informații cu care m-am intersectat întâmplător fiind ceva cancan-uri despre președinta federației din România. Astăzi însă a apărut în presă un material în care două dintre practicantele acestui sport acuză mediul extrem de nesănătos în care au fost nevoite să se antreneze și să concureze. De la corecții fizice, la jigniri, fiind acoperit practic cam tot spectrul abuzului. Și cred că putem extrapola spre întreg sportul juvenil de la noi. Pentru că în România psihologia sportivă este privită ca un moft, toți nevindecații care au fost bătuți și făcuți albie de porci în copilăria lor competițională, duc mai departe aceste practici aberante, considerând că fac un imens bine amărâților pe care îi antrenează. Călesc fierul, scot din mizerie, chestii din astea creștinești. Există și cei care pur și simplu au interiorizat atât de bine abuzurile la care au fost supuși, încât li se par naturale și firești. Copiii sunt cei sensibili și firavi la emoții, nicidecum n-ar fi o problemă de abordare profesională. Evident că orice speță suportă multiple analize, ...
Citește mai mult »

Mecanisme fragile

Am așa un vibe zilele acestea de parcă m-am întors în anii adolescenței, atunci când unii au tras cele mai mari tunuri economice și financiare, în timp ce alții rupeau relațiile cu vecinii, familiile și prietenii din cauza simpatiilor politice. Și atunci oamenii încurcau deșteptăciunea cu bizareriile psihice ale unor candidați, uitând că o țară nu se conduce enciclopedic, ci, în primul rând politic. Și atunci numărul celor care clacau părea a crește. Pentru că nebunia asta colectivă manifestă, ura, agitația, senzația de pericol iminent ne macină mai mult decât credem, dându-ne senzația că în fiecare dintre noi stă un Toma Alimoș, care își salvează țara deși e aproape mort. Nu ne dăm seama, dar suntem niște mecanisme extrem de fragile. Și dacă părțile fizice se mai cos, repară, peticesc, înlocuiesc, acolo, în mintea noastră se pot petrece niște rupturi irecuperabile. Și nimic, absolut nimic pe lumea aceasta care ne poate duce în astfel de momente de risc, nu merită sacrificiul nostru. Nici o relație umană nu este perfectă și învățăm asta de mici. Părinții noștri sunt, cu sau ...
Citește mai mult »

Prea multă corectitudine devine incorectitudine

Printre multitudinea de știri triste sau panicarde, astăzi a apărut și una care probabil nu interesează pe nimeni: o carte pentru copii, scrisă de un bucătar destul de cunoscut publicului larg, Jamie Olivier, a fost retrasă de la publicare pentru că niște indigeni australieni au considerat ofensatoare una dintre nuvelele autorului. Nu intru în detalii, oricum nu contează. Cel mai probabil vorbim despre o acțiune piaristică, am dubii că niște indigeni australieni stau precum cenzura ceaușistă cu ochii pe tot ce se publică și purced la demersuri legale împotriva autorilor prea îndrăzneți. Gestul în sine este totuși unul tot mai des întâlnit, care spune multe despre mentalitățile zilelor noastre. Să nu uităm că există acum opere clasice care sunt rescrise pentru a respecta noile reguli de corectitudine socială. Industria modei este și ea victima diverselor grupuri ofensate. Opiniile noastre, ale tuturor, pot fi invalidate oricând pe motiv că zgândăre sensibilități. Culmea, atacurile la persoană și ofensele aruncate liber in online, fiind totuși acceptabile din punct de vedere social. Unde tragem linia? Mai avem dreptul de a ne ...
Citește mai mult »

Suma grijilor parentale

Părinții noștri au avut puține ajutoare în ceea ce ne privește. Am crescut aproape singuri sau cu ajutorul fraților mai mari, instituția bonei nu exista pe atunci, iar bunicii încă lucrau pentru propășirea planului cincinal. Logistica hainelor murdare, mai ales iarna, era un coșmar, curățenia casei, o corvoadă, iar gătitul un deziderat, pentru că rareori găseai ce îți trebuie pentru o masă copioasă. Dar și puține griji: era școala, prioritatea absolută pentru generația mea, poate vreo pasiune (un sport sau ceva din domeniul artistic) și siguranța noastră fizică. Adică să fim sănătoși, mâncați, odihniți și acasă la o oră rezonabilă. Nu am avut niciodată pachet de mâncare la școală, practic 4-6 ore cât petreceam pe acolo reprezentau o pauză alimentară absolut rezonabilă. Nici sticlă de apă, dezinfectant, șervețele, telefon (încărcat), pastile de gât/ cap/ burtă. Părinții de azi au multe ajutoare, bone, bunici, comunitate, creșe. Avem uscător de haine, blender, aburitor, aspiratoare șmechere, after school, before school, cluburi, meditații la un click distanță. Dar și multe griji. Școala a rămas o prioritate, tinzând acum spre nivelul de obsesie. Pasiunile ...
Citește mai mult »

“Pentru că așa zic eu!”

Încep textul de azi cu o mărturisire: singura mea restanță din facultate a fost la Istoria Pedagogiei. Dar oricât de vagi ar mai fi amintirile mele despre referința pe care o fac în introducerea acestui text, argumentele mele sunt valide. De ce? Pentru că așa zic eu. Cum adică cine sunt eu?!? Așadar cândva, în trecutul foarte îndepărtat, pe când educația formală era doar pentru bogați, norocoși sau ucenici, a existat o practică pe care azi am considera-o barbară: umilirea învățăceilor. Elevii de atunci erau trimiși la cerșit, astfel încât să învețe să se lepede de Ego și să-și cunoască exact locul în lume. Practica umilinței în învățare a continuat într-o formă sau alta până în prezent. Doar că de la cerșitul organizat s-a trecut la alte forme de a supune minți și orgolii. Știm cu toții că discipolii își puteau pedepsi aspru ucenicii, tocmai pentru a-i învăța că există întotdeauna un stăpân. În prezent abuzurile au devenit preponderent verbale, dar găsim încă șuturi în fund dacă le căutăm pe unde trebuie. A nu se înțelege că există ...
Citește mai mult »

Poveștile de adormit oamenii mari

Unul dintre motivele pentru care poveștile mele plac copiilor este acela că oamenilor mari le place să le citească. Realizez asta citind comentariile pe care le primesc și care mă motivează să scriu în continuare. Copiii trăiesc oricum într-o lume creată de ei. În care există monștri, super-eroi, puteri nemaivăzute, situații bizare sau extraordinare. Oamenii mari trăiesc în realitate, dar pentru că aceasta este adesea mai dură decât pot duce, mental rămân în stadiul în care își închipuie schimbări neașteptate și benefice de situații, salvatori pe cai albi, prințese frumoase și bogate sau Moși Crăciuni care vin în tot timpul anului. Și din ce situația economică sau socială devine mai grea, din atât poveștile din capul lor sunt mai fantasmagorice. De aceea companiile și oamenii care vor să facă bani inventează astfel de scenarii sau îi determină să creadă în cele fabuloase din capul lor. În părințeală este mai mult decât evidentă această tendință. Toți părinții cred că au acasă o minune de copil. Dacă spune frumos o poezie, îl cresc pe viitorul Florin Piersic. Dacă aleargă cu ...
Citește mai mult »

Spune-mi cum îți oferi ajutorul, ca să îți spun cine ești!

Am observat că atunci când vine vorba despre a oferi ajutor, există trei categorii de oameni: – Cei care o fac pentru că vor și pot. Nu contează cine ești, dacă le poți oferi ceva în schimb, dacă meriți sau dacă măcar vei simți recunoștință. Aceștia sunt oameni plămădiți din material divin și deși mulți cred că aparțin acestei caste, ea este foarte puțin populată. – Apoi sunt cei care te ajută pentru că vor, la rândul lor, să fie ajutați. Îi știți: “îți dau, îmi dai” sau “îți dau acum, îmi dai mai încolo”. Acestia sunt oameni, pur și simplu, pentru că este în natura umană să creăm parteneriate în care câștigul să fie reciproc.  – Cea mai urâtă categorie este a celor care te ajută deseori nesolicitat, ca apoi să aibă material de șantaj sau pentru a-și construi imaginea de victima pe spinarea ta. Deviza lor: “eu ți-am dat/ ți-am făcut, iar tu așa mă răsplătești”. Oamenii ăștia sunt creați în laboratorul diavolului, iar ajutorul lor costă imens în comparație cu efectele benefice minore pe care ...
Citește mai mult »