Sfaturi aproape inutile

E ca la motivaționale

Dacă citiți acest blog de pe la începuturi, ați observat probabil că autoarea este într-o perpetuă cură de slăbire. Mă îngraș și slăbesc, așa cum mă bucur și mă întristez, fac bani și cheltui, vin și plec, mă înțelepțesc și mă prostesc: în carusel. Numai că, frați și surori virtuali, de la o vârstă e mai greu cu partea bună a scalei. Te cam îngrași și nu prea mai slăbești, te cam întristezi, că de bucurii nu prea mai ai motive, nici banii nu se mai înghesuie, gândurile pleacă și nu știi cum să le mai strângi laolaltă, deci nici înțelepciunea nu mai ține cu tine. E greu să lupți cu ale vieții valuri, dar la câte informații despre slăbit avem acum în fața ochilor, ar trebui să ne fie ușoară trânta cu kilogramele. Așa că după sărbătorile de iarnă din acest an, în care am atins recordul de greutate stabilit în Pandemie, am purces la a slăbi. Cu toate armele, pentru că situația era disperată: ridicat de greutăți, mers pe bandă, calculat proteine și calorii și mărit ...
Citește mai mult »

Pompierul piroman

Probabil că ați auzit această sintagmă, mai ales în spațiul organizațional, dar și în politică sau în relațiile interpersonale. Nu știu dacă avem voie să o folosim, pompierii reprezintă o categorie profesională respectabilă, care ne salvează viața. Sper totuși să îmi fie acceptată ca metaforă. Ce desemnează ea? Un „pompier piroman” este o persoană care provoacă un conflict, o problemă sau o criză, iar apoi se prezintă ca salvatorul care o rezolvă. Vorbim, așadar, despre cineva care creează intenționat o situație negativă doar pentru a-și arăta competența, a obține putere, influență, validare sau pentru a-și justifica acțiunile. În psihologie am putea asigna această sintagmă unei tulburări de personalitate. Dar suntem profesioniști și ne abținem! 🙂 Cum putem scăpa cu bine din interacțiunea cu o astfel de persoană? Apărarea împotriva unui „pompier piroman” necesită mai degrabă vigilență psihologică decât confruntare directă. Scopul nostru nu este acela de a-l schimba (de cele mai multe ori oricum nu e posibil), ci de a ne proteja integritatea, echilibrul și relațiile. Iată câteva acțiuni concrete care ne pot ajuta: 🧠 Analiza tiparelor de comportament Putem ține mental (sau chiar ...
Citește mai mult »

Trei metode garantate pentru dezvoltarea personală a copiilor

Există acum o infinitate de podcasturi, mii de cursuri pentru copii și un miliard de cărți care promit dezvoltarea personală a urmașilor noștri. Dar știți cum se spune: clasic e fantastic, așa că m-am gândit să vă povestesc despre metodele vintage din copilăria generației mele. Doar cele despre care cred cu tărie că sunt 100% funcționale! 🙂 Pe primul loc pun cărțile. Noi nu aveam din astea cu motivaționale, iluminare, energie și manifestare, ci doar literatură. Care ne oferea indirect o multitudine de modele umane și modalități de a acționa. Relații mai mult sau mai puțin funcționale. Greșeli, fapte de vitejie, tipare de comportament, mostre de imaginație și creativitate. Citeam și Ion, care și-a ales nevasta după cum i-a dictat buzunarul, rămânând cu sufletul neîmpăcat, și Capra cu trei iezi care concura pe alocuri cu filmele moderne de groază, dar și Puiul lui Brătescu Voinești care ne rupea sufletul în două, dar pe care îl înțelegem altfel acum, la maturitate. Astăzi oferta de literatură este infinit mai diversă și interesantă. Am citit aproape toate recomandările de lectură suplimentară ...
Citește mai mult »

Apetența pentru conspirații vine din neîmplinire

Dacă ne uităm la marii conspiraționiști ai lumii (și implicit ai țării), pare evident că au în destinul lor fie drame (moartea unor persoane apropiate, boli incurabile, eșecuri personale majore) fie diverse neîmpliniri profesionale care îi determină să fie împotriva curentului majoritar. Mulți antivacciniști, de exemplu, au declarat public că au experimentat doliul sau neurodivergența propriilor copii, frați, rude apropiate, legând aceste încercări ale destinului de injecțiile cu pricina. Dar observația noastră nu este suficientă cât să corelăm în mod ferm conspiraționismul de un anumit tipar psihologic. Există însă un studiu longitudinal susținut în Noua Zeelandă, întinzându-se pe o durată de trei ani, care a demonstrat două lucruri altminteri evidente: Primul este acela că tendințele conspiraționiste nu sunt constante, adică apar, dispar, devin mai pregnante sau mai șterse la intervale de timp neprecizate, neregulate. Al doilea, că persoanele care au un nivel scăzut de satisfacere al nevoilor psihologice sunt mai predispuse la a da crezare teoriilor cu pricina. Vorbim astfel de un mecanism de coping (adică de a face față) neîmplinirilor. Tot studiul ne arată că cei care cred în teorii ...
Citește mai mult »

Limite, alegeri, creștere

Unul dintre paradoxurile proceselor de recrutare și selecție este acela că managerii care vor angajați mai buni, mai pregătiți, mai profesioniști, îi resping apoi la interviurile de angajare. Să vă explic mai clar: Se întâmplă deseori ca șefi de prin diverse firme aflate în creștere să înțeleagă că limitele dezvoltării sunt legate, în mare parte, de resursa umană. Că mulți dintre angajați nu cresc mental și profesional odată cu cifra de afaceri și că ar fi nevoie de un suflu nou. Așa că apelează la parteneri specializați în încercarea de a angaja oamenii pe care și-i doresc. Am refuzat constant tipul aceasta de proiecte, pentru că scenariul este mereu același. Debutul lor este un mare entuziasm, dar când apar candidați care îndeplinesc criteriile asumate, încep figuri de selecție precum: nu au bască (sau costum ca să fim în ton cu vremurile), au cerințe exagerate (deși pretențiile salariale sunt în bugetul stabilit), nu pare că vor sta mult, nu se vor adapta. De ce se întâmplă așa? Pentru că limitele nu sunt, de fapt, la angajați. Ci la echipa de management. Înainte ...
Citește mai mult »

Noaptea în care am înțeles

Aseară am fost la unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului: FCSB – Manchester United. Care s-a terminat previzibil, cu o victorie (mai categorică decât o arată scorul) a echipei engleze. După o primă repriză greu de urmărit, dar dusă optim la final de ai noștri, a urmat o a doua care ne-a arătat că, de fapt, atât putem: să ne apărăm cu toate forțele, sperând la un scor nul. În ciuda comentariilor auzite în jur, diferența de valoare dintre gazde și oaspeți a fost evidentă încă de la început. Dar nu doar atât. Și mai evidentă a fost diferența de cultură managerială. Este un spectacol în sine să vezi jucătorii de afară pregătindu-se de meci. O demonstrație de eficiență și organizare, de profesionalism și cult pentru reguli. Nimic nu îți dă senzația de ierarhie, ci doar de colaborare. Totul a avut sens pe parte englezească. Multe au părut haotice la noi, inclusiv schimbările. Dar revelația mea a fost alta. Mulți dintre jucătorii noștri, mă refer la cei născuți – crescuți aici, au în ADN mentalitatea românească “las-o ...
Citește mai mult »

Nevindecații duc traumele mai departe

Nu știu mare lucru despre gimnastica ritmică din România, singurele informații cu care m-am intersectat întâmplător fiind ceva cancan-uri despre președinta federației din România. Astăzi însă a apărut în presă un material în care două dintre practicantele acestui sport acuză mediul extrem de nesănătos în care au fost nevoite să se antreneze și să concureze. De la corecții fizice, la jigniri, fiind acoperit practic cam tot spectrul abuzului. Și cred că putem extrapola spre întreg sportul juvenil de la noi. Pentru că în România psihologia sportivă este privită ca un moft, toți nevindecații care au fost bătuți și făcuți albie de porci în copilăria lor competițională, duc mai departe aceste practici aberante, considerând că fac un imens bine amărâților pe care îi antrenează. Călesc fierul, scot din mizerie, chestii din astea creștinești. Există și cei care pur și simplu au interiorizat atât de bine abuzurile la care au fost supuși, încât li se par naturale și firești. Copiii sunt cei sensibili și firavi la emoții, nicidecum n-ar fi o problemă de abordare profesională. Evident că orice speță suportă multiple analize, ...
Citește mai mult »

Mecanisme fragile

Am așa un vibe zilele acestea de parcă m-am întors în anii adolescenței, atunci când unii au tras cele mai mari tunuri economice și financiare, în timp ce alții rupeau relațiile cu vecinii, familiile și prietenii din cauza simpatiilor politice. Și atunci oamenii încurcau deșteptăciunea cu bizareriile psihice ale unor candidați, uitând că o țară nu se conduce enciclopedic, ci, în primul rând politic. Și atunci numărul celor care clacau părea a crește. Pentru că nebunia asta colectivă manifestă, ura, agitația, senzația de pericol iminent ne macină mai mult decât credem, dându-ne senzația că în fiecare dintre noi stă un Toma Alimoș, care își salvează țara deși e aproape mort. Nu ne dăm seama, dar suntem niște mecanisme extrem de fragile. Și dacă părțile fizice se mai cos, repară, peticesc, înlocuiesc, acolo, în mintea noastră se pot petrece niște rupturi irecuperabile. Și nimic, absolut nimic pe lumea aceasta care ne poate duce în astfel de momente de risc, nu merită sacrificiul nostru. Nici o relație umană nu este perfectă și învățăm asta de mici. Părinții noștri sunt, cu sau ...
Citește mai mult »

Prea multă corectitudine devine incorectitudine

Printre multitudinea de știri triste sau panicarde, astăzi a apărut și una care probabil nu interesează pe nimeni: o carte pentru copii, scrisă de un bucătar destul de cunoscut publicului larg, Jamie Olivier, a fost retrasă de la publicare pentru că niște indigeni australieni au considerat ofensatoare una dintre nuvelele autorului. Nu intru în detalii, oricum nu contează. Cel mai probabil vorbim despre o acțiune piaristică, am dubii că niște indigeni australieni stau precum cenzura ceaușistă cu ochii pe tot ce se publică și purced la demersuri legale împotriva autorilor prea îndrăzneți. Gestul în sine este totuși unul tot mai des întâlnit, care spune multe despre mentalitățile zilelor noastre. Să nu uităm că există acum opere clasice care sunt rescrise pentru a respecta noile reguli de corectitudine socială. Industria modei este și ea victima diverselor grupuri ofensate. Opiniile noastre, ale tuturor, pot fi invalidate oricând pe motiv că zgândăre sensibilități. Culmea, atacurile la persoană și ofensele aruncate liber in online, fiind totuși acceptabile din punct de vedere social. Unde tragem linia? Mai avem dreptul de a ne ...
Citește mai mult »

Suma grijilor parentale

Părinții noștri au avut puține ajutoare în ceea ce ne privește. Am crescut aproape singuri sau cu ajutorul fraților mai mari, instituția bonei nu exista pe atunci, iar bunicii încă lucrau pentru propășirea planului cincinal. Logistica hainelor murdare, mai ales iarna, era un coșmar, curățenia casei, o corvoadă, iar gătitul un deziderat, pentru că rareori găseai ce îți trebuie pentru o masă copioasă. Dar și puține griji: era școala, prioritatea absolută pentru generația mea, poate vreo pasiune (un sport sau ceva din domeniul artistic) și siguranța noastră fizică. Adică să fim sănătoși, mâncați, odihniți și acasă la o oră rezonabilă. Nu am avut niciodată pachet de mâncare la școală, practic 4-6 ore cât petreceam pe acolo reprezentau o pauză alimentară absolut rezonabilă. Nici sticlă de apă, dezinfectant, șervețele, telefon (încărcat), pastile de gât/ cap/ burtă. Părinții de azi au multe ajutoare, bone, bunici, comunitate, creșe. Avem uscător de haine, blender, aburitor, aspiratoare șmechere, after school, before school, cluburi, meditații la un click distanță. Dar și multe griji. Școala a rămas o prioritate, tinzând acum spre nivelul de obsesie. Pasiunile ...
Citește mai mult »