Saptămânile trecute, o nouă companie aeriană a anunţat înfiinţarea unor zone kid-free, ca să nu spun interzise copiilor, în care pasagerii cu nervii mai slabi, bolnavi, ocupați, obosiţi sau sătui de cei proprii să aibă acces prin achiziţia unui supliment la preţul de bază al biletului. Deloc întâmplător, lista “neagră” cuprinde operatori din zona asiatică, unde probabil lucrurile au scăpat de sub control din cauza natalităţii mult mai dinamice decât cea europeana sau nord americană şi unde opinia publică sare mai puţin acuzator în astfel de speţe.
Evident că au apărut deopotrivă aplaudaci şi contestatari. Cei mai guralivi în SUA, că aşa-i americanul. Amuzant este că dacă cei care laudă iniţiativa au argumente de bun simţ (este natural până la urmă să îţi doreşti linişte în timpul zborului, ar fi anormal să-ţi placă plânsetele copiilor), contestatarii pun aceeaşi placă a corectitudinii politice şi non-discriminării.
Tot freamătul, pe care l-am urmărit pe Twitter, mi-a aminitit de o întâmplare veche, dar amuzantă.
Trei familii, fiecare cu câte un copil atunci, se plimbau într-o geroasă noapte de iarnă prin centrul Braşovului, căutând un restaurant care să-i cuprindă. Zăpada scârţâia sub bocanci, maţele ghiorăiau la adăpostul hainelor groase.
Eram hămesiţi aşadar (căci despre noi era vorba) după o zi întreagă de săniuş, plus alergat prin zăpadă şi căram alene după noi odraslele şi o întreagă logistică aferentă.(*) Doar că toate localurile erau pline până la refuz.
Cu greu găsim unul mai dosit, care s-a dovedit a fi şi mai gol. Doar că atunci când am intrat s-a cam rupt filmul. De la mesele de câte două persoane, decorate cu lumânărele şi trandafiri, înconjurate de muzică romantică şi Cupidoni imaginari, ne priveau îngrijorate câteva perechi de ochi, unele dintre ele dând chiar semne de panică
Chelnerul, încurcat de situaţie, dar foarte amabil, s-a oferit să unească mesele pentru a încăpea cu mic cu mare şi să ia lumânările, îngrijorat fiind atât de siguranţa noastră, dar mai ales de cea a localului. A fost singura dată când am văzut şase adulţi unindu-şi privirile într-un demers simultan şi luând pe loc o decizie. Am luat copiii, logistica şi valea!
Era clar că rămânând într-un local altminteri primitor, dar cu un alt public ţintă, am fi stricat unor oameni momente speciale, pregătite, așteptate.
Pentru că bine faci, bine găseşti, la câţiva paşi ne aştepta o pizzerie numai bună pentru hoarda de înfometaţi. Râdem si acum când nu amintim groaza din ochii romanticilor îndrăgostiţi.
Doar că nu toţi părinţii ar fi făcut aşa. Nu o dată mi s-a întâmplat ca la restaurant, în mijloacele de transport în comun sau în parcuri să fiu agasată de odraslele altora. Ştiu că este aproape blasfemic să spui că te enervează copiii, dar să o spunem pe cea dreaptă: uneori o fac. Întotdeauna ai altora! 🙂 Nivelul lor de energie îl depăşeşte cu mult pe al nostru, decibelii lor îi întrec pe ai nostri, iar când ne prind cu garda jos, obosiţi, fără chef sau pur şi simplu cu chef de relaxare, ne e greu să ne menţinem dispoziţia în echilibru.
Iar părinţii agravează uneori lucrurile purtându-se ca şi cum niste certificate de naştere sunt paşapoarte spre a cuceri lumea cu o nouă formă de teroare. Eu ştiu cum este când pur şi simplu nu-i poţi ţine în frâu, dar asta nu înseamnă că altcineva în afară de noi, cei care îi creştem, e obligat să îi suporte. Sunt destui care nici măcar nu încearcă să facă situaţia mai suportabilă: nu au jucării, cărticele, eventuale gustări, apă şi altele necesare. Care folosesc stilul de parenting: “se calmează când va obosi”, uitând că pentru cei din jur situaţia variază între timp de la neplăcut la agonizant.
Aşa că mie nu mi se pare nimic discriminator, atât timp cât şi copiii sunt primiţi în avion. Oamenii aceia plătesc în plus. Ar fi ca si cum m-aş supăra că nu am voie la business class, când eu am plătit bilet de prim-ministru tehnocrat.
Aş pleda aşadar pentru mai multă relaxare. A lua personal o decizie de afaceri este naiv. Dacă unele companii aeriene au decis ca anumite zone sunt destinate doar celor care au împlinit 12 ani, înseamnă că există o masă critică de clienţi care întâmpină cu interes noua ofertă.
P.S. Tarom, nu-i momentul şi nici locul! Dacă îţi pui în cap mămicile guralive din online, nu mai prinzi Crăciunul! 🙂
(*) Vorbesc despre logistica aferentă primului născut. La al doilea se subţiază simţitor.