Aș fi vrut să vă scriu azi despre ghetuțe, daruri, generozitate. Dar am făcut imprudența de a citi presa și mi-a trecut cheful de Seninia.
Printre vești care mai de care mai apăsătoare, am aflat că rezultatele elevilor români la testele PISA sunt un pic mai proste decât au fost până acum. Adică dezastruoase oricum.
Nu ne trebuie o evaluare globală să realizăm că lucrurile sunt în continuu picaj. Există în continuare un decalaj uriaș între mediul rural și cel urban, o problemă greu de gestionat privind resursele umane, digitalizarea înseamnă încă un proiector și un laptop la catedră, conținuturile par desprinse din vremurile lui Creangă. Se tot implementează chestii care nu au un suport științific, se evaluează eficiența lor după ureche, disciplina a devenit un deziderat utopic.
Practic școala românească a devenit un cobai gras și bătrân care aleargă absurd pe o rotiță de lemn.
Și acum vine bomboana de pe colivă: actualul ministru al educației admiră, în acest context, reziliența sistemului. Asta era de observat în toată catastrofa, că nu picăm abrupt. Numai că de pe penultimul loc, acolo unde suntem în prezent, nu prea ai unde să cazi și să-ți rupi gâtul.
Aceasta este rețeta mediocrității: ne facem că muncim, în timp ce ne urmărim interesele personale sau de grup. Ne detașăm de eșecuri, ridicând în slăvi mici “reușite” de tipul: “măcar nu suntem ultimii”.
Continuăm cu ce știm să facem, ticăloșii mai mari sau mai mici, mergem înainte cu partidul. Timpul trece, treaba merge și ecourile stupidității se sting repede pentru că întotdeauna apare altul, mai prost, de criticat. Apoi îmbrăcăm totul în poleiala unei reușite.
În rest, rămâne cum am stabilit: suntem analfabeți funcțional, dar foarte rezilienți. Exact cum le convine politicienilor, firmelor de pariuri, televiziunilor, farmaciilor și tuturor celor care monetizează cu mult spor imbecilitatea.