Ciocniri, seducție și adaptare

Sărbătorile vin la pachet uneori cu obligația de a vizita familia. Pentru unii o plăcere, pentru alții un supliciu, întâlnirile acestea sunt adesea adevărate ciocniri între mentalități, comportamente, opțiuni diferite ale celor două sau mai multe tabere: născuți-crescuți vs. nou sosiți, bătrâni vs. tineri, femei vs. bărbați.

Cel mai greu este întotdeauna pentru cei aflați în perioada de tatonare/ adaptare. Ca și la locul de muncă: ultimul sosit – primul prigonit.

Ce trebuie să știți așadar când vă așezați la masa de sărbătoare pentru a vă fi mai ușor?

1. Care sunt liderii formali? Aceștia trebuie respectați default, dar importanța lor este minimă în sinergia relațiilor din grup.

2. Cine sunt liderii informali, adică acei șefi fără titulatură, dar a căror influență este covârșitoare? Aici nu mai este vorba doar de respect ci și de seducție, și nu la modul amoros, ci la modul formal, de apropiere interumană.

3. Care sunt valorile care guvernează grupul? Dacă este vorba despre bani, trebuie investit în niște cadouri de sosire scumpe, dacă este vorba despre statut, laudele ajută mult, unii oameni au nevoie de ajutor concret, alții doar să simtă că se pot baza pe cineva la ananghie. Nu strică ceva documentare, mai ales că aceasta vine din motivația reală de adaptare!

4. Care este contextul în care are loc întâlnirea. Uneori oamenii sunt nevoiți să treacă prin tot soiul de situații familiale: doliu, boli, despărțiri sau din contră planuri noi și frumoase. Ajută să știți din timp care este planeta care guvernează prezentul familiei.

5. Câți au mai fost înaintea voastră și cum s-au descurcat? Este un privilegiu să fii primul, dar statistic vorbind sunt șanse mici. Și doar a cunoaște istoria poate fi garanția nerepetării ei.

Acestea fiind zise, vă urez să vă bucurați de timp cu cei dragi, de bucate alese și de conversații spumoase! Uneori nu iese cum ar trebui, dar credeți-mă că este mai rău fără acest potențial rău.

La final nu doar vă rog să dați mai departe, să ajungă la toți, dar vă și recomand să păstrați la îndemână articolul. Este scris de un consultant, deci sfaturile se aplică nu doar la mesele în familie, ci și atunci când obțineți un job nou sau vă alăturați unui alt grup de prieteni! 😀