Lecția care chiar trebuie învățată

Ne-am obișnuit să ne descurcăm, fiecare pentru noi și ai noștri. Asta e România, țara oamenilor descurcăreți.

Despre reforma în educație vorbim doar din perspectiva propriilor nevoi: copilului meu să îi fie bine! Să găsim o școală care nu cade pe el, cu profesori buni pe meserie și echilibrați la cap.

Restul trebuie să se descurce! Nu ne interesează egalitatea de șanse, noi știm să ni le facem pe ale noastre.

Numai că ne mirăm apoi de migrația pandemică, de faptul că nu găsim oameni să angajăm, de vandalismul din spațiul public, de aerul irespirabil. Trăim într-o lume cu grupuri sociale interconectate, e tot mai greu să rămâi în bula ta, pe un norișor pufos.

Cu medicina e la fel. Avem bani de mers la cabinete private, ducă-se pe pustii spitalele de stat! Până când te prinde o urgență medicală prin Văscăuții de Sus, în condiții meteo care nu permit aterizarea elicopterul SMURD!

Cutremurele de ieri din Turcia ar trebui să ne trezească la realitate. Nu de mișcări telurice trebuie să ne temem, pentru că acestea nu pot fi controlate, manipulate. Ci de oamenii care au fost sau nu responsabili atunci când și-au asumat un job. Pentru că ar sta în puterea noastră să creăm spații mai sigure pentru toți.

Existența nu ne ține doar în casa construită în mod temeinic cu credit ipotecar. Catastrofele ne pot lovi pe stradă, la job, la spital, la școală.

Deja parcă vezi cu alți ochi educația, inclusiv cea morală, pe care o ignorăm tot mai des. Și medicina, că dacă ai norocul să ieși de sub dărâmături, nu ajungi la spitalul privat unde ai abonament cu reducere pentru rezerva de lux. Și regulile, în general, care în România sunt făcute pentru a fi încălcate.

Oricât ne credem de șmecheri și invincibili, providența ne pune situații limită la grămadă: bogați, săraci, puternici, vulnerabili. În momente de viață și de moarte nu mai ai timp să scoți portofelul și nici nu se mai uită nimeni la logo-ul de pe curea. Ești om și atât.

Cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învățăm este că dacă vrem să fim curajoși nu frica trebuie învinsă. Ci alte metehne, mai urâte: egoismul, lăcomia, lipsa de responsabilitate, durerea atroce în dos față de reguli și de alții.

Dar plângem azi pentru Turcia și mâine o luăm de la capăt în goana noastră de a ne descurca. Ne înjurăm pentru un loc de parcare în fața școlii din centru unde ne lăsăm copilul și uităm că vom merge apoi în clădirea de birouri construită cu muncitori care deseori nu înțeleg nici româna și nici vreo limbă de circulație internațională.