Dacă ne uităm la carierele sportivilor români care activează în străinătate, vom observa că o mare parte dintre ei pleacă plini de speranțe și intenții bune, dar sfârșesc demotivați pe banca de rezerve. “Nu s-au adaptat” titrează presa.
Nu doar terenurile de sport, ci și clădirile de birouri ascund multe povești similare. Din postura de consultant diagnosticul pe care îl pun mereu este clar: procese de inducție ineficiente. În mod normal organizațiile, indiferent de domeniul lor de activitate, trebuie să își definească procese și fluxuri care să-i ajute pe cei nou-veniți să înțeleagă contextul și rolul lor. Să-i integreze, să-i “adopte”, să le ofere acele repere de care au nevoie pentru a se alinia cerințelor și așteptărilor.
Dar de ce totuși unii reușesc să se adapteze în același mediu frust și neprietenos? Și alții eșuează perpetuu?
Uneori diferența este făcută de personalitatea fiecărui individ. Cei extroverți, care nu se tem să întrebe, care își asumă riscuri și socializează cu ușurință sunt, evident, favorizați. Dar orice copil poate deveni adaptabil, dacă este astfel educat.
Care sunt, așadar, factorii favorizanți ai adaptabilității?
1. Conexiuni sociale în număr cât mai mare:
Veți observa că cei care vin din familii numeroase se obișnuiesc mult mai rapid în contexte noi. De ce? Pentru că au acces la multiple modele umane de acțiune, multe tipologii de a soluționa o problemă, variate modalități de abordare a situațiilor cotidiene. Această diversitate generează creativitate și adaptabilitate.
Problema este că omul modern a devenit tot mai solitar. Copiii cresc în grupuri foarte restrânse și stabile. La grădiniță și școală petrec cu aceiași educatori/ învățători câte trei, respectiv 5 ani. Au tot mai puțini prieteni, selectați după criterii parentale riguroase. Conexiunile sunt puține, modelele sunt omogene, astfel cresc cu multe certitudini și situații comode și puține provocări.
De asta spuneam la un moment dat că sunt bucuroasă că Cezar a învățat să schieze cu trei monitori în patru zile. Toți vorbitori de engleză. A fost o ieșire din cotidian, a însemnat o varietate de abordări și tipologii umane, iar timpul scurt a indus o adaptare rapidă.
2. Contexte cât mai diferite:
Și aici copilul zilelor noastre are puțin de explorat. Merge la școală și apoi în alte locuri în care se practică educația formală (after, cluburi, meditații), rareori în parc. Toate experiențele lor sunt intens controlate și dirijate de adulți.
Nu-i de mirare că mai târziu așteaptă la alții să-l ducă de mânuță pentru a-și face treaba.
Este adevărat că acestea sunt vremurile. Însă copilul trebuie lăsat, încă de mic, să se descurce singur, evident în situații adecvate vârstei lui. Și ca părinți trebuie să încurajăm varietatea lor. Nu este suficient că este ocupat, copiii trebuie să aibă timp de plictiseală, în care să se conecteze cu sine. Timp de joacă nestructurată, în care să-și găsească prin propiile puteri locul într-un grup spontan. Timp de a învăța experimentând ce-i trece prin cap (evident în limitele protecției muncii), nu doar ce vor alții să-i înghesuie acolo.
Nu degeaba cei mai adaptabili adulți sunt copiii care au crescut liberi, supravegheați minimal, care au învățat să-și asculte instinctele și să găsească independent soluții la probleme cotidiene.
3. Un mediu familial sigur, sănătos:
Foarte mulți copii din zilele noastre nu cresc acasă, ci pe câmpuri de luptă. Și nu mă refer la cei din zone de război. Familia modernă a ajuns, din cauza presiunilor sociale și a provocărilor economice, o stare de calamitate, un mediu abuziv și conflictual.
Evident că cei care au neșansa de a trăi înconjurați de tunete și fulgere parentale devin anxioși, panicați, incapabili să perceapă corect potențialele riscuri și în neputința de a relaționa eficient cu cei din jur. Păi dacă mama și tata, Universul unui copil mic, l-au rănit constant, ce să mai zicem despre colegii de serviciu. Sigur sunt la fel de răi!
În devenirea lor copiii au nevoie de repere sănătoase. Iar familia este primul și cel mai important.
Succesul nu este dat doar de talent și de muncă. Adaptabilitatea la situații sau grupuri noi este esențială. Degeaba ai abilități peste medie și degeaba tragi de cinci ori mai mulți ca alții, dacă nu te poți integra într-o echipă sau te sabotează panica în contexte inedite.