1. Suntem programați genetic să supraviețuim. Așadar un om va face orice pentru a avea ce pune pe masă. Va munci, va fura, va minți, va trăda. Între bani și oricare valoare umană pe care o implică morala, banii vor fi întotdeauna primordiali.
2. Din același motiv, oamenii care par puternici vor fi întotdeauna aleși în defavoarea celor care chiar sunt. Pentru că patologicul nu are limite, dubii, opreliști, în timp ce normalitatea umană presupune îndoieli, analize, erori. Cine are timp de așa ceva?
3. Educația se bazează pe internalizarea unor reguli repetate obsesiv. Dar acest dat se întoarce asupra noastră ca un bumerang: orice repeți obsesiv unui om poate deveni o normă internalizată. Este motivul pentru care știrile false au atâta succes, abuzatorii creează victime perfect subjugate, iar bârfele, oricât de incredibile ar părea, devin etichete personale.
4. Avem nevoie de alți oameni pentru a ne vindeca de oamenii care ne-au rănit. De aceea există grupuri de suport în cazul traumelor sau dependențelor. Suntem ființe sociale, vrem să fim înțeleși să simțim că emoțiile noastre sunt valide, că erorile noastre sunt acceptate.
5. Oamenii răi devin mai răi prin încurajarea tacită a celor din jur. Șefii idioți din firme devin și mai idioți pentru că nimeni nu are curajul să-i contrazică. Soții abuzatori devin și mai abuzatori pentru că întotdeauna cineva îi ascultă și îi încurajează să continue. Persoanele bârfitoare își lărgesc audiența și atacurile prin participarea activă a celor care li se alătură.
6. Oamenii buni devin și mai buni prin suferință. A lor și a celor pe care aleg să îi ajute deși resursele lor emoționale, financiare, de timp sau de orice alt tip sunt adesea pe ducă.
7. Frica este emoția care vinde cel mai bine. Medicamente, credite, servicii de înfrumusețare, cursuri de dezvoltare personală. Mai nou a apărut paradoxul fricii de frică. Practic înmulțirea teoriilor conspiraționiste ne arată că unii se tem suficient de tare de temerile celor din jur cât să se poziționeze pe dos. Nu e curaj. E frica fricii.
8. Aparențele chiar înșeală grav. A judeca un om după haine sau interacțiuni sociale mascate de politețe și context este la fel de naiv cu a crede în zâne. N-aveți idee câți lupi poartă blană de miel și câți păcătoși sunt mai curați decât unele fețe bisericești.
9. În ciuda statisticilor optimiste, tulburările de personalitate sunt mult mai întâlnite decât am crede. Și sunt mult mai greu de dus de către cei din jur, pentru că apar gradual, insidios și de aceea greu de observat. În plus sunt aproape imposibil de diagnosticat până în momente critice, deja epuizante pentru familie, colegi, apropiați.
10. Deși nu lipsesc niciodată mesajele de susținere și gesturile sociale politicoase, în belele te regăsești exact așa cum ești: singur, autentic și neputincios. De aceea a apărut religia, ca o formă de suport pentru momentele din viață în care pare că puterile sunt de mult duse și nimeni nu îți este aproape.
Cele de mai sus ar putea constitui și un decalog al faptelor bune. Știți voi: să alegi a ajuta necondiționat pe cineva, să te ridici și să iei apărarea celor care nu au puterea să o facă, să lași durerile proprii deoparte pentru a ajuta pe alții, să nu mai pleci urechea la bârfe.
Dar revenim la primul punct: suntem prea ocupați să facem bani și să-i cheltuim. În vremuri în care până și caritatea a devenit un business.