Angajaţii statului trebuie evaluaţi periodic

În mediul privat clientul stăpâneşte. El decide ce e bine şi ce-i rău, ce cumpără şi ce nu, ce trebuie să rămână în piaţă şi ce trebuie să dispară. În instituţiile de stat lucrurile stau pe dos. Clientul plăteşte, dar este la mâna politicului care angajează, stabilește reguli sau taxe după cum are dispoziţie sau interes.

Culmea, pentru firmele mari şi mici, corporaţii sau alte forme de asociere, Codul Muncii cu reglementările lui destul de precise în managementul performanţei este obligatoriu. De ce nu este aşa şi pentru angajaţii statului? Acolo se lucrează după o legislație paralelă, doar de ei știută?

Sunt susţinătoarea evaluărilor periodice, iar clienţii mei (toţi din mediul privat) ştiu că primul lucru pe care-l sugerez după fiecare audit este organizarea logică a responsabilităţilor şi fluxurilor de lucru şi stabilirea indicatorilor de performanţă.

Așa că nu pot să nu mă indignez. De ce nu ne întreabă nimeni cât de mulţumiţi suntem de doctorul care ne tratează, de învăţătoarea copilului, de angajatul de la ghişeul ANAF sau de cei care ne păstoresc oraşele? De ce nu sunt publice fișele de post cu responsabilități și indicatori ai lucrului bine făcut? De ce organizează licitații pentru servicii de evaluarea angaților doar când se pregătesc disponibilizări masive?

Răspunsul este clar: pentru că din punct de vedere politic ar fi un gest sinucigaș. Da, în România legea e lege doar pentru cei al căror vot nu este previzibil. Pentru restul de aleși ai sorții și electoratului există derogări, ochi închiși, soluții ocolitoare.

Angajații statului trebuie evaluați profesional periodic, conform legii. După criterii clare, măsurabile, transparente. Așa am vedea mai puțini profesori care au migrene la ore, deci răsfoiesc ziarul, mai puține asistente medicale țâfnoase și mai puține ghișee fără soluții în administrație.

Dacă totuși la stat Codul Muncii a devenit opțional, să știm și noi. Nu văd de ce în mediul privat ar fi altfel.