Periodic se reciclează știrea cu o grădiniță din Suedia în care copiii nu au gen: nu sunt nici băieți, nici fete, apelativul folosit de către educatoare fiind unul de tip neutru (“hen”).
Jucăriile sunt unisex, educatorii se adresează tuturor folosind același ton și mimică, presupun că și vestimentația este una general valabilă, orice ar însemna asta.
Doamna care a inventat minunea are o mulțime de argumente justificative. Unele normale (de exemplu faptul că a crește într-un context neutru din punctul de vedere al genului poate crește stima de sine – eu știu că băieții sunt deseori comparați cu fetele și etichetați ca “năzdrăvani”, “hiperactivi”, “obraznici”), altele de-a dreptul deplasate. Unul dintre ele fiind acela acela că tot răul din societatea noastră (consum de droguri, criminalitate, boli psihice) se leagă direct de educația bazată pe gen. Ceea ce este de-a dreptul exagerat, aducând cu părerile antivacciniștilor care pun toate bubele rele pe seama injecțiilor cu pricina. Sunt prea mulți factori și prea diverși să putem reduce totul la o singură cauză.
Criticii acestei idei se leagă de ceea ce știm deja: femeile și bărbații sunt diferiți și au roluri biologice complementare. Este așadar normal ca psihologia să urmeze anatomia.
Apoi, copiii crescuți astfel, ar putea fi puțin inadaptați în momentul în care părăsesc grădinița și ajung într-un sistem școlar în care fetele și băieții au apelative diferite.
Eu aș adăuga dificultatea unui educator de a deveni mai neutru decât Elveția. Mi se pare un efort uriaș, pentru că cel mai des ai reacții de răspuns la un comportament al copilului, nu la genul lui. Sunt fete zvăpăiate așa cum sunt băieți care cer alinare. Nu este întotdeauna despre stereotipii, mai ales la vârste mici și mi se pare că printr-o conștientizare din aceasta acerbă nu facem decât să devenim ne-autentici, chiar ciudați.
Lumea a evoluat de când o știm noi. Copiii sunt educați mult mai corect acum din acest punct de vedere. Sunt lăsați să își aleagă jucăriile cu care vor să se joace, activitățile sunt acum generale, nu împărțite pe grupe de gen. Nu mai există “fetele desenează păpuși, băieții mașini”, nici mai târziu “fetele cos, băieții traforează”. Evident că există încă stereotipii, unele periculoase, dar din nou vă spun că o parte a lor vine chiar din familie. Cel mai celebru este răspunsul parental în caz de conflict: nu dai în colege, oricât de violente sunt, dar caftești cât poți de tare un coleg care te bate, mușcă sau jignește.
Evident că genul acela de grădiniță nu face rău nimănui. Probabil că apar niște confuzii când copiii cresc și află că păpușile unisex cu care au crescut aveau niște inadvertențe anatomice, plus că în general chiar și alegerea vestimentației are niște componente care țin de biologie.
De asemenea, este posibil să aflăm peste niște sute de ani că doamna care a inventat-o intră la categoria “Genii”. Nici Maria Montessori n-a fost aplaudată la vremea ei, și pe bună dreptate (*), dar iacătă că acum are statui și susținători din ce în ce mai mulți.
Sursă foto și articolul de la care am pornit: CNN.com
(*) Problema sistemului Montessori este aceea că nu poate fi extins până la vârste mari sau ca metodă de educație permanentă. Multe din profesiile actuale (doctor, pilot, contabil…) au la bază un stil de învățare clasic, care îmbină practica în care se dobândesc abilități, cu teoria, adică în mare memorarea de informații. Această rupere între cele două filosofii de educație este prea mare și cu cât crește vârsta copilului cu atât mai greu va îi fi să treacă peste falie.