Toamna se număra cremele hidratante

Trecem astăzi la chestii superficiale, nu de alta, dar starea vremii e destul de tristă să vă mai spun și eu cât de serioase sunt vremurile, de fapt.

Vorbele de azi sunt, așadar, cu și despre skincare. Pentru că schimbările de temperatură aduc, după cum este și firesc, modificări ale rutinei de îngrijire.

Încep prin a preciza că, în ceea ce mă privește, epoca produselor asiatice, atât de lăudate și căutate, a apus. Au supraviețuit prea puține în preferințele mele și asta din cauza disponibilității lor fluctuante. De asemenea, după o perioadă în care am analizat temeinic etichetele produselor și le-am eliminat pe cele care conțineau ingrediente nepermise, am început să mă relaxez și chiar să prefer produsele cu puțin parfum, de exemplu. Viața este prea scurtă să-mi pun pe față (doar) creme care miros a regurgitare de bebeluș, plastilină sau cauciuc ars.

Totodată am renunțat la tonere. De fapt le-am înlocuit cu altceva. Oricât de bine ar fi formulate, ambalate sau marketate, tot inutile mi se par.

Și nu în ultimul rând, am lăsat baltă ambițiile de a folosi ingrediente potente, cunoscute a fi “de aur”, dar care îmi fac mufa praf. Tretinoinul și vitamina C în speță, cele care mi-au mâncat nervii și tenul, pe care le-am înlocuit cu derivați mai blânzi, tolerabili mie.

Cum mi-am îngrijit pielea peste vară?

Destul de minimalist, cu o rutină în straturi puține. Seara activi: azaleic, derivate de vitamina C și A, AHA, BHA. Ziua hidratare și protecție solară.

Curățarea este întotdeauna blândă, cu uleiuri sau balsamuri dacă sunt fardată sau micelară dimineața. Cea dublă, recomandată de toți guru din domeniu, nu este pentru obrazul meu prea subțire.

Ce se întâmplă în sezonul rece?

Schimbările bruște de temperatură generează în cazul meu uscarea pielii până la stadiul de pergament. Și pe față, și de corp, uneori îmi vizualizez mental organele interne stafidite, chinuite de-mi vine să pun loțiune hidratantă în cafea.

Păstrez așadar activii, dar voi rări aplicările dacă simt că situația o cere și cresc straturile de hidratare. În loc de toner am (re)descoperit fiolele de la Floritene, topul preferințelor mele fiind deschis de cele cu colagen și elastină. Știu ce spun cercetările despre molecula prea mare care nu penetrează pielea, dar vă zice o nespecialistă că nu există altceva mai hidratant decât colagenul în produsele pientru piele. Nici măcar aplaudatele ceramide.

Mi-am cumpărat și o stacană mare de loțiune hidratantă pentru corp. Cu vârsta începi să remarci că ai piele și de la gât în jos. Și se stafidește și ea. Cu părul mai am de lucru, vine perioada aceea în care totul e minunat cât timp fesul stă pe urechi, dar riscul de a speria copiii crește exponențial atunci când trebuie dat jos.

Sunt, așadar, pregătită sufletește și logistic să aplic cinci – șapte straturi de vaxuri în speranța că pielea mea va avea măcar puțin luciu sau o urmă de viață. Curăț umidificatoarele și le pun iar la treabă. Sloganul anotimpurilor reci devine, în cazul meu: “hidratați, hidratați și iar hidratați!”

Și, oricum, dacă situația se va înrăutăți, cu masca la gură, fesul pe frunte și ochelarii de soare la ochi, totul va fi sub control!

P.S. Pentru mai multe produse din rutina mea, căutați temeinic prin feed-ul de Insta. S-ar putea să găsiți.