La începutul antreprenoriatului aveam un obicei pe care îl consideram educativ: tot ce mă frapa, șoca, întrista, frustra păstram cu sfințenie, într-un folder al clientului de mail. Aveam acolo tot soiul de corespondențe halucinante, mesaje agresive sau minciuni dureroase prin naivitatea lor.
Cumva speram astfel să găsesc un model general valabil al tuturor problemelor de comunicare cu oamenii din jur sau măcar să nu repet greșeli făcute și trăite deja.
La fiecare schimbare de laptop, când importam toată corespondența, îmi reapărea grupul de mailuri, intitulat profetic “Să nu uiți!” (V-am spus deja că am conversații lungi cu mine! 🙂 )
Evident că nu am găsit astfel modelul general valabil. Și că de-a lungul timpului au apărut numeroase alte situații dificile sau persoane cu potențial toxic. Dar am învățat mult și nu din cele păstrate cu sfințenie, ci din interacțiunile zilnice, de la oameni grozavi, din reușite. Pare imposibil, dar așa este: cheia relațiilor bune cu potențialii candidați nu a fost la cei puțini care își încălcau promisiunile, ci la cei mulți și paroliști. La fel și cheia comunicării cu clienții dificili – cei cu abilități extraordinare de a “fenta” conflictele mi-au arătat de fapt cum se face.
Așa că la un moment dat am luat decizia de a nu-mi mai încărca memoria, fie și cea a calculatorului, cu cele trecute și închise.
Cumva a fost debutul unei obișnuințe sănătoase – a lăsa trecutul acolo unde îi este locul. Și practic asta cu regularitate: așa cum dau din dulapuri ce nu port, cum arunc acte vechi sau obiecte inutile, așa renunț să mă gândesc la incidentele sau momentele dubioase pe care le trăiesc. Pentru că nu merită energia, neuronii sau memoria mea și pentru că oricum nu din ele câștig.
Și asta doresc tuturor! Nu retrăiți aceleași momente urâte. Lăsați-le să treacă! Daca au venit cu o lecție, va apărea la momentul oportun, dar de cele mai multe ori sunt doar incidente stupide și imprevizibile. Nu prețuiți resentimentele, nu gustați continuu din ingredientele toxice. Lăsați-le să se ducă, lăsând astfel pe cele bune să se adune!
(Titlul a venit spontan – mi-am amintit de o petrecere a celui mic și de animatorul absolut memorabil care a jucat atunci rolul lui Spiderman. La cererea copiilor acesta a trebuit să caute pe YouTube hitul “Let it go” din animația Disney. La sfârșitul petrecerii, când cel mare s-a dus să stingă calculatorul a găsit fereastra de browser deschisă cu bara de căutare în care scria “Lerry go”. Și așa a rămas îndemnul în memoria familiei! Așa poate rămâne și în a celor care mă citesc acum!)