Dacă îmi spunea cineva că mă voi uita la meciurile europenelor din vara asta, ale naționalei de fotbal Under 21, m-aș fi amuzat. Dacă îmi spunea că, mai mult decât atât, le voi aștepta mai ceva ca pe Familia Guldenburg pe vremuri, m-aș fi prăpădit de râs.
Campionatul intern de fotbal mi se pare o bizarerie tristă. Cu Becali purtător perpetuu de cuvânt, care privește un business ca pe o fundație religioasă și nu ezită să se proclame un soi de Dumnezeu, cu multiple cazuri de corupție dovedite și câte or mai fi uitate de justiție, cu puține figuri autentice și multe personaje dubioase, spectacolul fotbalistic s-a mutat de pe teren la știri, acolo unde ar trebui să fie doar rezultatele.
Dar chiar și pentru o neavizată ca mine, o simplă privire la jocul copiilor ajunși la Euro și calificați deja în semifinale pe locul întâi dintr-o grupă deloc facilă și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost suficientă să-mi dau seama că văd altceva. Alt aluat, sportivi compleți, pregătiți pe toate palierele, altă mentalitate, deloc românească, ofensivă, încrezătoare, alt joc, surprinzător de dinamic pe tot parcursul meciului.
Dar textul de astăzi nu este despre fotbal, pentru că nu mă pricep suficient la asta. Ci este despre speranță și despre schimbare. Despre adevărații oameni providențiali, despre românii care pot muta munții atât timp cât nu depind de niciun sistem politic.
Pentru că în ciuda tuturor celor care conduc sportul românesc, copiii ăștia sunt crescuți fie afară, și de aici schimbarea de mentalitate, fie de cel mai mare și ridiculizat sportiv român, Gică Hagi, și de aici schimbarea de dinamică și joc.
S-au adeverit întocmai vorbele Regelui: a fost nevoie de timp, răbdare, bani și energie să creeze o generație nouă. Într-o țară în care Ministrul Sportului este de poză și federațiile sunt pentru combinat diverse, cineva a tăcut și a făcut. Hagi, părinții, copiii, antrenorii.
Binele învinge așadar. Talentul adevărat iese la iveală oricât de multe legături ne punem la ochi pentru a-l ignora sau oricât ne hlizim la încercările nereușite. Generațiile tinere, crescute fără granițe geografice sau mentale, departe de mocirla combinatorilor și intereselor individuale sau de grup, vin cu alt setup, cu o motivație puternică și o încredere în forțele proprii greu de învins.
Răul va prospera totuși. Copiii ăștia vor merge și vor juca acolo unde le este locul, iar românii vor vedea aceleși meciuri triste pe stadioanele de aici. Iar capii fotbalului românesc vor face profit nesimțit în continuare.
Nu știu cum va fi meciul cu Germania, sper doar să nu devină agonizant, nemții au reușit să creeze câțiva cyborgi pefecți și îi îmbracă în tricourile naționalei lor. Dar oricum ar fi, tot binele va învinge. Dacă nu acum, poate la Olimpiadă.