La şcoală despre carieră

Zilele trecute, copilul cel mare mi-a arătat o poză cu tabla din sala de clasă. Acolo erau sistematizate categoriile de CV-uri (funcţional şi cronologic) şi o schiţă ajutătoare cu informaţiile esenţiale care trebuie cuprinse într-un CV.

Aşa am aflat cu surprindere că în clasa a 8-a, la disciplina numită Educaţie Tehnologică, elevii noştri învaţă despre carieră şi resurse umane. Ceea ce este notabil şi oarecum contrastant, dacă ne gândim la faptul că încă fac şi Latină 🙂

Iată că în mormanul de critici privitoare la noile programe, eu aleg să privesc cu mai multă indulgenţă spre viitor. Iar materia despre care voi vorbi acum, merită în mod cert un statut mai bun decât cel acordat în prezent.

Pentru că Educaţia Tehnologică este un soi de Cenuşăreasă a orarului şcolar. Părinţii o desconsideră teribil: nu este Matematică sau Limba şi literatura română să aibă importanţa dată de examenul imediat şi nici Fizică sau Biologie să conteze ulterior la o facultate importantă. Iar elevii preiau oarecum din mentalitate, în ciuda faptului că unora chiar le place (dar nu vor recunoaşte asta sau poate doar sub ameninţarea unei arme).

Și totuși este una dintre puţinele materii în care se simte vântul concretului şi a utilităţii directe în ceea ce priveşte informaţiile furnizate. Se vorbeşte despre materiale de construcţii, despre schiţa unei încăperi sau locuinţe, despre carieră, alimentaţie, circuite electrice sau diverse procese tehnologice. O simplă răsfoire a manualelor îţi arată că sunt singurele utilizabile şi ancorate în prezent, chiar dacă anumite informaţii (cele din zona de tehnologia informaţiei, de exemplu) şi-au cam pierdut termenul de valabilitate, necesitând actualizări mai dese.

Capitolul Carieră oferă informaţii despre căutarea unui loc de muncă, CV, scrisoare de intenţie, interviul de angajare. Citez spre exemplificare din carte (Educaţie Tehnologică, manual pentru clasa a opta, Corint, 2008, pag. 109):

“Când maniera de a munci se schimbă, patronii îi caută pe cei care au abilitatea de a face faţă noilor cerinţe. Este bine să vă familiarizaţi cu ideea că trebuie să învăţaţi continuu. Niciodată nu vor fi de ajuns cunostinţele pe care le-aţi acumulat la un moment dat!”

În partea de Resurse Umane se discută despre Domenii profesionale, despre Codul Ocupaţiilor în România, despre norme de protecţia muncii. Este util atât ca radiografie a pieţei muncii, cât şi ca metodă de familiarizare cu potenţiale opţiuni de carieră.

Iată că la şcoală se pot învaţa lucruri diverse şi bune. N-aveţi idee câţi adulţi văd în meseria mea care nu înţeleg de ce este nevoie de învăţare profesională continuă. Cum era dacă li se spunea asta constant, înca din clasa a opta? Care nu înţeleg că anumite lucruri din piaţa muncii sunt reglementate legal. Sau nu ştiu cum funcţionează lucruri banal de simple.

Aşadar şcoala noastră românească, praf şi pulbere cum pare, vine şi cu abordări noi, utile. Şi nu doar la Educaţie Tehnologică. Am văzut metode de predare revoluţionare şi în cazul limbilor străine. Am văzut informaţii utile la Biologie. Am văzut recomandări de lectură care m-au încântat la Limba şi literatura română. Unul dintre modelele de simulare a examenului de evaluare naţională din clasa a opta, are textul literar propus din “Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian. Nu sunt aşadar numai agonizante pasteluri sau pretenţioase descrieri literare. Omul sfinţeşte locul şi încă sunt profesori care au acest har, iar sistemul le permite să o facă. (*)

Dar fix lucrurile acestea utile şi ieşite din uzual li se par părinţilor şi elevilor fără importanţă, frivole, de umplutură.

Educaţia tehnologică este considerată ceva bun doar de oameni ca mine, care ştiu ce înseamnă o carieră (mult mai mult decât o şcoală bună absolvită) şi de cei pragmatici, care nu vor ca ai lor copii să fie nişte docţi cu diplomă, incapabili să găsească tabloul electric al locuinţei. Restul, mult mai mulți, au o abordare simplă: nu este materie de examen, nu contează. Ceea ce este ok până în punctul în care te întrebi dacă tot refacem programele, de ce nu lăsăm doar materiile de examen în şcoli. Sportul e obositor, tehnologica inutilă, geografia degeaba, iar la limbi străine putem pune meditator.

Iată că făcând un efort de a ne detaşa de corul critic, cu siguranţă îndreptăţit, al sistemului de învăţământ românesc şi de propriile noastre priorităţi parentale, putem descoperi cu surprindere că şcoala românească încearcă și lucruri noi. Dar în lupta noastră zilnică pentru rezultate peste medie uităm că viaţa ne oferă multiple alte examene care nu sunt trecute în calendarul şcolar și ne suflecâm mânecile tot pentru lucru suplimentar la matematică.

(*) Este adevarat că tot omul este cel care poate şi distruge locul, iar sistemul aşa cum este el acum, îi permite să facă şi asta. Ceea ce este absolut regretabil.