- 12/07/2017
Am ajuns ca în fiecare seară spun o poveste nouă cu temă impusă de cel mic: despre becuri, o casă, un gard, o ușă, cinci iepurași sau doi copii. Uneori ies minunății despre reziliență, depresie sau fericire, alteori mediocrități creative scurte ca să bifez îndeplinirea cu succes a sarcinii. Ca la noi, la români. Oricum copilul este mulțumit, mi-a spus că sunt mama care știe toate poveștile din lume, ceea ce nu este puțin.
Îmi pare rău că nu am timpul și poate nici impulsul să le scriu pe toate. O întâmplare de dată recentă m-a pus pe gânduri și mi-a tăiat temporar elanul de a împărtăși din rutina noastră.
Oricum, aseară am avut de spus o poveste despre o mașină roșie. Pentru că mașinile mă inspiră cam puțin, am început să însăilez un fir narativ cu una nouă și frumoasă, căreia a trebuit să-i dau un nume conform cerințelor clientului intern. Am ales Red, din motive de caniculă.
Așa că Red, la prima sa ieșire pe șosea, a mers cu o viteză prea mare într-o curbă lovindu-se de un parapet și devenind astfel un acordeon metalic uriaș. Oamenii, văzând gravitatea accidentului, au chemat mașina de tractare să o ducă la dezmembrări. Dar mașina noastră simțea că nu a trăit și experimentat suficient așa că a rugat mașina de tractare să-i ofere o nouă șansă. Miloasă, aceasta l-a abandonat pe Red în fața unei curți în speranța adopției.
Stapânul casei respective era mecanic (providența, maică!) și a reparat mașina roșie, oferindu-i așadar șansa de a vedea multe locuri și de a cunoaste alte mașini și oameni. Și-am încălecat pe-o șa și…
– Stai, că nu ai terminat! mă întrerupe cel mic în acest punct terminus al poveștii. Ai uitat ceva!
– Ce aș fi putut uita? întreb eu convinsă de abilitățile mele creative de excepție.
– Ai uitat să spui că Red nu a mai mers niciodată cu viteză de atunci ca să nu mai facă alte accidente.
Am tăiat din întâmplare exact ce era mai important: morala, povața, învățătura. Dar am simțit astfel că poveștile mele, așa cum ies ele, fac mult mai mult decât să-l atragă pe Moș Ene pe la gene.
sursă foto: https://www.ejuliana.ro/produs/masina-retro-vw-beetle-rosie
Sunt cam plictisitoare poveștile fără noima
Avem și cu noimă: https://valentinaneacsu.ro/vulpea-pacalita-de-urs/
Foarte frumoase, toate poveștile !
Cel mic le adora. Le tot repetam….. Faptul ca sunt cu personaje sau teme noi, ca sunt amuzante , uneori intercative , scurte si ca mai toate au o morala , face tot deliciul unor povesti atractive.
Asteptam mai multeeee si va multumim !
❤️