Pe Instagram circulă o glumă privitoare la cadourile de Crăciun: cică să nu mai luăm pijamale și papuci, e sărbătoare, nu mergem să ne internăm.
Dar pe vremea mea, maică, pijamalele, papucii, hainele tricotate erau norma sub brad. Iar vremea asta a mea a mers până încoace, când deja îl aveam pe Cristi suficient de mare încât să glumim împreună pe seama noilor outfit-uri de culcare.
Apoi un scaun la masa de Crăciun s-a golit și nimeni n-a mai primit pijamale. Iar în anul în care i-am oferit tatălui meu unele haioase, în ton cu sărbătoarea, am creat o adevărată criză. Era deja bolnav serios și ba voia să plece pentru a le returna unui prieten, ba credea că sunt ale copiilor, ba că au apărut în mod suspect prin dulapul lui.
Uite așa, timpul a trecut și noi am rămas fără pijamale. Singură nu-mi vine să cumpăr, iar de oferit nu mai are cine să o facă. Și nici copiilor nu le prea iau din același motiv de nod în gât și răscolit amintiri.
Viața e așa cum e. Sărbătorile sunt create să o mai îmblânzească. La noi a venit Moșul și ne-a adus o grămadă de lucruri minunate, pentru care sunt profund recunoscătoare. Dar recunosc că în sufletul meu tânjesc după o pereche de pijamale.