- 02/12/2021
Trebuia și o poveste de adormit copiii potrivită lunii Decembrie! Pur și simplu trebuia! Așadar:
A fost odată ca niciodată, căci dacă n-ar fi, nici n-am avea ce povesti. A fost odată o femeie batrână şi săracă, ce trăia în pădurea de pe lângă un sat.
Acum cât de bătrână era, nu prea ştie nimeni. Unii zic că ar fi avut mai mult de 100 de ani, alţii că n-a văzut nici măcar 70 de primăveri, doar că necazurile şi răutatea o fac să arate așa de urât.
Nici la partea cu săracia satenii nu prea par de acord: unii spun că ar fi moştenit padurea de la tatăl ei, un om foarte bogat, dar că fiindu-i frică de hoţi nu vrea să-şi arate avuția, alţii că nici nu știe cum arată banii.
Exista și o unanimitate de păreri: că femeia despre care povestesc acum ar fi un personaj cu adevărat malefic.
Moment în care taberele se împart iar. Unii o cred vrăjitoare, una rea, care îşi adună poţiuni de prin pădure şi face farmece oamenilor pe care nu-i place. Alţii că ar fi o criminală, ba chiar canibală de copii! Şi cum dispărea vreunul mai ameţit de prin sat, primul loc în care apăreau localnicii cu furci şi topoare era casa bătrânei din pădure.
Printre toate etichetele aceastea, una mai hâdă ca alta, personajul nostru îşi ducea existenţa în solitudine, nederanjând pe nimeni nici măcar cu un salut. Bătrână, tristă şi cu hainele ponosite, părea o cotoroanţă în toată puterea cuvântului.
Dar chiar şi personajele negative trec prin clipe neaşteptate!
Mai trebuie să vă spun că în satul de lângă pădure trăiau oameni de tot felul: şi mai bogaţi şi mai săraci, şi mai educaţi şi mai neduşi pe la şcoală şi biserică, şi mai ocupaţi şi mai lipsiţi de treabă. Şi într-una dintre familiile care părea că a tras toate lozurile necâştigătoare, trăia un băieţel vesel și plin de bune intenţii.
În preajma Crăciunului, copilul acesta a auzit de la amicii de pe stradă că urmează să împodobească brazi mari şi frumoşi cu steluţe şi globuleţe. Iar sub ei un Moş darnic, care umblă cu o sanie trasă de reni, va lăsa cadouri celor care au fost cuminţi. Cum nu primise niciodată ceva în dar de la săracii lui părinţi, copilului i s-a părut un moment bun să cunoască generozitatea necondiționată a unui moșneag.
Cuminţenia era bifată. Şi-a amintit în treacăt că a furat o găină de la vecina lui, dar uite că aşa au avut ce mânca timp de o săptămână, după ce şi-a minţit părinţii că a găsit-o rătăcind singură în apropierea pădurii. Apoi a spart din greşeală un geam din magazia alăturată, dar acolo era cam multă umezeală oricum şi trebuia să intre aerul. Şi apoi când l-a ciomăgit zdravăn pe puştiul care stă trei case mai la vale, a avut un motiv întemeiat: tocmai ce-i strigase că e un sărăntoc!
Doar brad şi podoabe îi mai trebuie, iar cadourile sosesc negreșit! Copilul a luat un topor din magazia proaspăt aerisită, pornind-o în pădure să aleagă cel mai frumos pom de Crăciun! S-a cam speriat când a trecut pe lângă casa bătrânei, dar deja dăduse prima ninsoare serioasă şi s-a gândit că sigur nu poate ieşi la plimbare din cauza stratului gros de nea. Oricum luminată cald și plină de zăpadă, părea mai degrabă adăpostul unei zâne bătrâne și bune, nu a uneia care se hrănește cu ființe fragede și nevinovate.
Tot uitându-se după bradul perfect, băiatul nostru s-a înfundat în adâncurile pădurii. Dar nu şi-a făcut prea multe griji. În toată magia care-l aştepta i se părea imposibil să se rătăcească! În plus, a găsit ce căuta: un pom suficient de mare cât să-i placă Moşului, dar şi de mic cât să-l poată tăia şi căra singur.
Acum fie toporul ruginise puţin, fie puterile îi erau pe ducă și uite că bradul nu se lăsa doborât. Seara cobora uşor, gerul ciupea tot mai tare, ba chiar se porni un pui de viscol. Cu toată magia pe care încă o simţea, copilul era în real pericol.
Visul nu putea fi abandonat, aşa că continuat să dea cu toporul până când, chinuit de frig şi foame, şi-a pierdut cunoştinţa. A simţit cum se prăbuşeşte, apoi s-a trezit într-un pat vechi, învelit cu o pătură grea și groasă, într-o casă care nu-i arăta nicicum, dar părea tare primitoare. Lângă el cotoroanţa venise cu o cană de lapte cald şi biscuiţi. Mirosea îmbietor. Magia revenise.
Dar stai, femeia pare că mănâncă din ăștia ca el la micul dejun! E clar de ce l-a salvat. Totuși de ce se poartă și frumos?
Ce-i drept, bătrâna apăsată de o grijă nouă şi neașteptată, avea o figură destul de severă. Ştia că atunci când se pierde un copil, primul loc în care dau năvală sătenii este casa ei. Dacă atunci când nu găseau nimic lăsau în urmă numai dezastru şi stricăciune, ce o aşteaptă acum că l-a salvat pe ameţitul ăsta de la îngheţ? Probabil că o vor omorî…
Cu toate gândurile năvală în cap, văzu figura speriată şi hămesită a băiatului. Privirea i s-a îmblânzit. L-a hrănit, i-a pus hainele ude lângă foc şi l-a întrebat, cât de calm a putut, de ce bântuia singur prin pădure cărând un topor ruginit după el. Copilul a povestit despre brad, despre podoabe, despre Moşul care aduce cadouri cu o sanie trasă de reni. Bătrâna a râs încetişor şi i-a propus să-l ducă deîndată în sat, până ce nu încep toţi să-l caute cu focuri, furci, coase şi topoare. N-avea reni, îi trăgea de sanie un cal ce părea de-o vârstă cu ea.
Şi am ajuns în punctul în care, din nou, parerile sunt împărţite: unii săteni zic că în acel an, printr-un miracol, cea mai săracă familie din sat a primit de la Moş Crăciun nu doar daruri bogate pentru toţi, ci şi un brad împodobit doar cu aur. Şi de fiecare dată când dădeau de câte un necaz, în loc să se bucure de gainile vecinilor, mai vindeau un câte un glob sau o steluță şi mai supravieţuiau o vreme. Alţii spun că exact cotoroanţa din pădure a fost transformată de ochii nevinovaţi ai copilului într-o zână bună, fiindu-i mereu aproape și ajutându-l să crească mare. A primit în schimb vizite dese, recunoștință şi călduroase îmbrăţişări.
Oricum ar fi, eu am încălecat pe şa şi v-am spus povestea mea aşa.
Dacă vă plac poveștile mele, vă aștept și pe canalul de YouTube “Povestile Valentinei“. Lăsați-mi drept răsplată un like, subscribe sau comentariu! ❤️