Dezvoltarea noastră personală cea de toate zilele

Nu pot să nu observ puzderia de soluţii apărute ca ciupercile după ploaie în domeniul dezvoltării personale: seminarii, cărţi, bloguri, articole, care gratis, care plătite, care ieftine, care… ieftine. Că scumpe n-am prea văzut.

Nu pot să nu observ nici virulenţa specifică scepticilor: ca sunt degeaba, că sunt şarlatanii, prostii. Că oamenii care le susţin n-au reusit decât să vorbească în faţa multor fraieri, având ei înşişi nevoie de ajutor în domeniu. Că cei care le “cumpără” sunt naivi şi uşor de păcălit.

N-aş fi aşa de dură, este o afacere ca oricare alta, în plus orice face omul major şi vaccinat în mod voluntar şi asumat, este fix responsabilitatea lui. Dacă vrea să creadă în energii care vibrează şi vindecă, în soluţii miraculoase pe bază de vorbe, în horoscop sau sfântul alcool care continuă să meargă, e treaba fiecăruia, atât timp cât îi face mai mult bine decât rău.

Dar n-aş fi nici atât de sigură nici de eficienţa strategiilor ieftine şi bune de dezvoltare personală, dintr-un motiv foarte simplu – în viaţă nu prea există scurtături. Ori exact asta ni se vinde: o cale de a învăţa rapid nu o limbă străină, nu o abilitate anume, ci însuşi succesul şi împlinirea sufletească.

O poveste obisnuită de dezvoltare personală conţine ingrediente multe şi diverse. Poate 1000 de greşeli, din care cel puţin 10 grave, 100 de oameni răniţi prin comportamente greu de explicat, cel puţin 100 de lovituri primite înapoi, 50 de hopuri trecute, 10 drumuri lungi încă nefinalizate. Poate 10 pierderi, din care 4 agonizant de dureroase. 10 perechi de mâini întinse şi măcar două de ochi care se uită special la tine. 1000 de cărţi citite, cel putin 10 (auto)biografice, 10.000 de articole, plus 100.000 de semne altele decât litere şi cifre. Iubire, ură, iertare, frică, tristeţe, mânie, râs isteric, bocete teatrale şi câte or mai fi, multiplicate şi ele.

Psihoterapeuţii pot atesta ce volum impresionant de muncă este în spatele unor schimbări (percepute de noi) banale de comportamente, mentalităţi sau atitudini. Oricât de simpatici mi-ar fi acesti guru ai dezvoltării personale, pentru că dinamismul şi siguranţa lor îmi provoacă puţină invidie, nu pot să nu mă întreb dacă sesisează măcar posibile riscuri ale discursurilor exaltate livrate în mod colectiv. Pentru ca una este să-i spui unui om sănătos si voios ca poate realiza orice îşi propune, şi alta să i-o bagi în cap obsesiv altuia care are anumite predispoziţii cu potenţial patologic.

Aşadar doritorilor de catharsis personal instant precum nesul de dimineaţă le recomand ca înainte de a se dezvolta personal prin metode garantate pe YouTube sau reclame plătite pe Facebook, să se întrebe care este adevăratul motiv. Curiozitatea sau plictiseala sunt acceptate. Chiar şi ideea că se poartă, este la modă. Frica de viitor, supărările obsesive care ţin de trecut, senzaţia de inutilitate sau incapacitate şi în general orice emoţie exagerată sau situaţie percepută a fi o criză, ar trebui totuşi să le îndrepte paşii iniţiatici spre o şedinţă clasică de consiliere psihologică.