Semnal de alarma

Normalitatea anormalității

De când m-am întors din vacanță mi-a pierit definitiv cheful de a urmări emisiuni TV. Nu că o făceam intensiv înainte, dar mai căutam să văd știrile sau câte o emisiune de divertisment. De la o vreme, mai exact de când cu mesajul nou de interes general care face referire la viol, minori și o diferență de ani pe care nu reușesc să o pricep, pauzele publicitare au devenit de coșmar. Eu îl percep ca fiind agresiv, ilogic și inutil. Nu cred că agresorii sexuali stau să calculeze acum diferența de vârstă dintre ei și victimă, așa cum nu cred că modul în care este formulat ajută la educarea copiilor și prevenirea unor potențiale situații regretabile. După cum nici ani de zile în care ni s-a spus să evităm consumul de sare, zahăr și grăsimi n-au schimbat substanțial obiceiurile de consum. Cu siguranță că agresiunile sexuale există și trebuie combătute. Dar asta se face cu educație temeinică, nu cu un mesaj aberant care să ruleze înaintea calupurilor publicitare care promovează, printre altele, intensiv jocurile de noroc. Înainte de a fi ...
Citește mai mult »

Cum ar trebui să funcționeze presiunea socială?

Probabil că v-am mai povestit un episod care a avut loc cu foarte mult timp în urmă într-un parc aproape gol din Leuven. Eram acolo cu nepotul meu și m-am gândit să-mi așez cele 45 de kilograme pe care le număram atunci, pe un leagăn. Nu am apucat să mă relaxez prea mult că lângă mine a apărut o doamnă care mi-a atras ferm, dar politicos, atenția că locul de joacă este exclusiv pentru copii. Mi-am cerut scuze și m-am ridicat. Am învățat două lecții prețioase: să respect regulile oricât de absurde ar părea. Și să ripostez, la rândul meu, atunci când în spațiul public cineva le încalcă. În lumea civilizată presiunea socială se axează pe reguli clare, transparent comunicate. Pe conviețuirea în societate. Pe comunitate. Mă uit siderată la știrile despre azilul destinat persoanelor vulnerabile din Voluntari unde oamenii au fost abuzați până la tortură. Și la declarațiile senine ale celor care au văzut atrocitățile și atât. Întâmplător știu care sunt provocările de a îngriji persoane cu grave tulburări mintale. Nu e ușor, nu poți întotdeauna cu binișorul. Dar ...
Citește mai mult »

Două coordonate ale performanței

Copilul meu mare, pe care îl veți auzi vara aceasta și mai mult la radio, a fost implicat într-o campanie de promovare a Campionatului European de fotbal U21, țara noastră numărându-se printre organizatori. Iar cel mic e obsedat de fotbal. Deci n-am putut să nu urmăresc turneul în care, deși am fost gazde onorabile, am eșuat în a face o “figură frumoasă” pe teren. N-am să scriu despre fotbalul românesc, deși îmi sunt destul de clare cauzele eșecurilor lamentabile și repetate. Performanța cere sisteme funcționale de organizare, selecție, evaluare, ori în România nici baze sportive decente, în care să se antreneze copiii, nu prea mai avem. Dar am să mă întreb, retoric, câte ceva despre surpriza turneului: Ucraina, care deși este în război de ceva vreme, iar sportul este unul dintre domeniile intens afectate, a reușit să se califice în semifinale. Eu nu consider surprinzătoare această reușită. La Euro 2020 cel mai frumos meci mi s-a părut cel dintre reprezentativa mare a ucrainienilor și Macedonia de Nord, încheiat 2-1. Se joacă fotbal pe oriunde vă așteptați, numai în România ...
Citește mai mult »

Criminalii ascunși

Un copil de 13 ani a intrat ieri cu un întreg arsenal de război într-o școală din Belgrad, omorând un paznic și 8 elevi, alți 6 fiind grav răniți. Potrivit presei sârbe, băiatul se numeşte Kosta Kecmanović, este născut la 30 iulie 2009 şi a crescut în ceea putem considerat o familie normală, cu părinţi respectabili şi foarte înstăriţi. Tatăl e un cunoscut medic radiolog, iar mama profesor de microbiologie. Kosta este descris ca un copil talentat, politicos, câștigător de concursuri. La şcoală colegii îl numeau însă “tocilar”. De aceea, ceruse să fie transferat într-o altă clasă, unde ar fi avut mai mulți prieteni. Dar nici aici nu a fost bine primit, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ar fi plănuit un atac în masă. Dar în ce familie normală tatăl își duce copilul la poligon și îl învață să mânuiască pistoale cu muniție letală? Cazul generează discuții ample și pertinente despre sănătate mintală, bullying-ul din școli, regimul armelor de foc. Vă las să le citiți în presă. Nu vor ajuta prea mult, oricum. Eu am să vă scriu ...
Citește mai mult »

Bolile minții

În ultima vreme s-au intensificat în spațiul public discuțiile despre sănătatea mintală. Din păcate întotdeauna catalizatorul este câte un eveniment trist, iar sinopsisul câte un discurs profund dezechilibrat. Dar este important că se discută, că nu mai ignorăm problema, că auzim tot mai rar trimiteri directe spre ospiciu, semn că am început să înțelegem că tulburările psihice sunt efectiv boli. Problema apare atunci când îi băgăm pe toți în aceeași oală. Iar lupta contra stigmatizării, corectă și firească de altfel, riscă să producă victime colaterale. Știu ce înseamnă suferința minții, am văzut-o la cei din jur. Și uneori este mai dureroasă pentru cei lucizi, care poartă niște lupte incredibile și la a căror stigmatizare nu se gândește nimeni. Să trăiești alături de un om tulburat este crunt. Nu doar că nu poți ajuta, pentru că, așa cum zic mereu nu poți salva oamenii de ei înșiși. Dar deseori propria ta percepție asupra vieții, realității, deciziilor de luat se deteriorează. Dar fiecare cu crucea lui, veți spune. Voi da în acest caz alte exemple, să înțelegeți cum ne pot lovi ...
Citește mai mult »

În lumea lor

Am avut cândva o scurtă și tristă colaborare cu o companie nici prea mare, nici prea mică, dar cu un potențial imens. Zic tristă pentru că a fost prima oară când am simțit că sunt absolut degeaba într-un context profesional. Lucrurile mergeau acolo din prost în foarte prost, salariile întârziau intervale de timp cuprinse între lună și trimestru, relațiile de muncă erau haotice. Dar oamenii comunicau foarte oficial. Orice solicitare din partea unui manager venea sub forma unui atașament la email numit “decizie”, care avea inclusiv ștampilă. Adică se scria documentul, se printa, se parafa, se atașa unui email, iar forma fizică se îndosaria. Decideau dând cu subsemnatul tipul de la vânzări, directorul general, directorul financiar, marketing. Dosare întregi de decizii. Cu implementarea lor era mai complicat. Inadvertența dintre vremurile actuale, în care lucrurile se mișcă rapid, relațiile de lucru merg dincolo de fișa postului, colaborarea este o realitate curentă și lumea în care trăiau oamenii aceia era halucinantă. Mi-am adus aminte de ei zilele trecute, citind știrile din UK despre încoronarea regelui Charles. Tânjim după monarhie, crezând ...
Citește mai mult »

Pierdut Seninia, o declar nulă

Mi-e tot mai greu să găsesc bucăți de senin în jurul meu. Și mi-ar trebui. Poate că am nevoie de o ieșire din decor, o scurtă vacanță undeva departe de București, poate chiar de România. Pentru că totul a devenit atât de urât, fără sens, agresiv, încât ne apasă și când nu avem probleme. În fiecare dimineață același traseu aglomerat și accidentat. În fiecare seară aceeași scurgere tristă spre case. Multe sirene, de parcă locuim în zonă de război. Weekenduri cu manele și grobianism. La televizor tot soiul de pseudovedete care știu doar să-și pună poalele în cap. Bietul Internet abia se mai ține de abundența tâmpeniilor pe care e nevoit să le susțină. Discuții multe și sterile. Seninia devine Sufocaninia. Ni se taie respirația de stres și nici măcar nu știm ce ne lovește. Încerc totuși să fac un exercițiu de autosugestie și să enumăr lucruri frumoase, care mă țin pe linia de supraviețuire zilele acestea: Magnoliile. Pomii înfloriți. Grădinile înverzite. Românii sunt, în fond, oameni gospodari. Unde dau de o bucată de pământ o sapă și ...
Citește mai mult »

La mâna celorlalți

Ați văzut, cu siguranță, prin presă detalii despre tragedia din Grecia, unde coliziunea a două trenuri care mergeau pe aceeași linie, dar în direcții opuse, a provocat un haos feroviar și uman. Ne temem de catastrofe naturale, dar mâna și mintea omului par a provoca dezastre mult mai groaznice și imprevizibile. Pentru că și în Turcia, nu a omorât cutremurul cât au făcut-o cei care au construit totalmente iresponsabil! Sistemul feroviar grecesc seamănă cu cel al nostru. Vechi, căpușat, folosit doar pentru a profita. Accidentul de la sfârșitul lunii februarie pare a fi, așadar, cronica unor morți deja anunțate. Detaliile din anchetă care ies acum la iveală ne prezintă un colos intrat de-a dreptul în paragină, multiple semnale de alarmă trase în timp de sindicaliști, serii întregi de accidente cu pierderi de vieți omenești ignorate. Așa cum era de așteptat vinovatul primordial, acarul Păun, a fost considerat șeful de gară care a permis circulația ambelor trenuri pe aceeași linie. Acesta și-a recunoscut neglijența, pusă pe seama lipsei de experiență în post. Dar dincolo de vinovăția evidentă și directă a unui ...
Citește mai mult »

Lecția care chiar trebuie învățată

Ne-am obișnuit să ne descurcăm, fiecare pentru noi și ai noștri. Asta e România, țara oamenilor descurcăreți. Despre reforma în educație vorbim doar din perspectiva propriilor nevoi: copilului meu să îi fie bine! Să găsim o școală care nu cade pe el, cu profesori buni pe meserie și echilibrați la cap. Restul trebuie să se descurce! Nu ne interesează egalitatea de șanse, noi știm să ni le facem pe ale noastre. Numai că ne mirăm apoi de migrația pandemică, de faptul că nu găsim oameni să angajăm, de vandalismul din spațiul public, de aerul irespirabil. Trăim într-o lume cu grupuri sociale interconectate, e tot mai greu să rămâi în bula ta, pe un norișor pufos. Cu medicina e la fel. Avem bani de mers la cabinete private, ducă-se pe pustii spitalele de stat! Până când te prinde o urgență medicală prin Văscăuții de Sus, în condiții meteo care nu permit aterizarea elicopterul SMURD! Cutremurele de ieri din Turcia ar trebui să ne trezească la realitate. Nu de mișcări telurice trebuie să ne temem, pentru că acestea nu pot fi controlate, ...
Citește mai mult »

Cine va câștiga războiul dintre inteligența umană și cea artificială?

De când cu jucăriile astea de comunicare cu AI numite chatbot, au reînceput discuțiile mai mult sau mai puțin apocaliptice despre cum inteligența artificială devine începutul sfârșitului pentru omenire. Unii analiști văd astfel semne tot mai clare că roboții ne vor lua joburile, ne vor pârjoli visele și ne vor hăitui pe toți, precum în filmele proaste cu mașinării mari, urâte și defecte, scăpate de sub control. Mă știți, nu-mi plac abordările prăpăstioase/ abisale, deci mă abțin de la comentarii. Dar inspirată de de mai vechi și pertinent comentator al blogului, am purces la a întreba fix la sursă cum stă treaba. Așadar mi-am făcut cont pe platforma de chat Open AI și după ce am mai lăsat încă o dată spre procesare datele mele personale unei corporații, am aflat răspunsul la cea mai arzătoare întrebare pentru omenire: Cine câștigă în războiul dintre inteligența umană versus cea artificială? Primul răspuns a fost echilibrat: Al doilea un pic amenințător: Al treilea redundant și cu periaj de marketing: Concluziile sunt la îndemâna fiecăruia. În ceea ce mă privește am conchis că până ...
Citește mai mult »