
Iar se reformează sistemul de învățământ. Din nou un guvern cu zile numarate se gândește să schimbe ceva, din pix, fără a face clase de test sau studii prealabile, ci experimentând direct pe generațiile de copii cobai.
Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă apucă pandaliile.
Schimbarea înseamnă în primul rând viziune. Ce vrem să educăm, cum ar trebui să arate absolvenţii fiecărui ciclu de învăţământ? Răspunsul pare a fi: niste zombie. Unul real, corect, normal, nu găsesc.
Schimbarea înseamnă apoi prioritaţi. Care naiba sunt priorităţile învăţământului de azi? Nu ştie nimeni. Ştim doar că trebuie schimbată schimbarea care a mai fost schimbată.
Reforma înseamnă apoi bani, bugete. Vorbeşte cineva despre asta? Sau noi românii am descoperit cum să schimbi un sistem complex peste noapte şi absolut gratis.
Şi nu în ultimul rând, schimbarea înseamnă oameni implicaţi. Mă întreb cât de implicaţi sunt profesorii pe care Ministerul de resort îi vrea scribi full-time şi nu le cere niciodată părerea despre intenţiile de reformare, aducându-le doar la cunoştinţă decizii luate de sus.
Înainte de a dezbate noua schimbare a curriculei îmi doresc aşadar să avem un comitet de specialişti, acelaşi, măcar un deceniu. Să analizeze, să propună, să facă studii de impact şi când decid, să decidă pentru încă zece ani. Să ne spună ce viziune au, care sunt priorităţile, de unde vor lua banii şi câţi vor fi, care vor fi paşii de urmat. Şi, periodic, să vedem feedback-ul celor implementate întru schimbare. Că poate direcţia luată nu e cea bună, în ciuda eforturilor făcute.
Toate aceste modificari dese, după urechea politică a cui s-a nimerit ne-au adus într-un real colaps.
Până atunci, singurul lucru pe care îmi pare salvator, reformator, revoluţionar ar fi scoaterea temelor în afara legii.
Şi nu pentru că nu le văd utilitatea. Ştiu foarte bine care le este rostul şi îl înţeleg. Doar că au fost deturnate de la scopul iniţial. Există tot mai mulţi profesori care pasează, sub umbrela temelor, responsabilitatea rezultatelor şcolare ale elevilor către părinţi.
De aceea s-a ajuns în situația absolut aberantă ca elevi de clasa a cincea să facă deja meditaţii la două-trei materii. Profesorii setează standarde ridicate, dar la clasă nu pot atinge nici genunchiul broaştei. Restul până la performanţă este treaba şi portofelul părinţilor.
Şi de aceea elevi din ciclul primar sunt în imposibilitatea de a se juca din cauza programului impus de şcoală. Învăţătoarele vor rezultate bune la concursuri dar nu sunt capabile să lucreze diferenţiat la clasă, astfel încât fiecare elev să atingă nivelul de performanţă care îi este accesibil. Aşa că lupta pentru rezultate se mută acasă.
Fără teme, profesorii devin mult mai responsabili faţă de rezultatele elevilor, iar situaţia reală, necosmetizată, a învăţământului din România îşi va arăta rapid toate bubele.
Ar fi un pas mic pentru omenire, un pas uriaş pentru un sistem puterd, susţinut pe linia de plutire de o mână de dascăli buni şi mulţi părinţi implicaţi în educaţia copiilor lor.
Aşadar domnilor specialişti, dacă vreţi să faceţi ceva cu adevărat reformator, luaţi-ne temele de pe cap! Apoi, vă asigur că vi se va arăta cu mare claritate şi în întregime nevoia de schimbare a şcolii româneşti.