A renunța nu înseamnă a pierde

Facebook mi-a amintit azi de un filmuleț realizat la finalul clasei a patra, în care copilul meu cel mare își prezenta cariera previzionată a fi în 2023.

Recunosc că acum 8 ani, 2023 părea foarte departe. Astăzi realizez cât de atroce și crud trece timpul. Oricum, sunteți sau nu curioși despre ce meserie credea el că va avea peste nici doi ani, eu tot vă zic: ar fi vrut să fie programator.

Înregistrarea video cu pricina ni-l arată așa cum este dintotdeauna: dezinvolt în fața camerei, spunând mesajul din prima, fără script prealabil, cursiv, fără mari emoții. Era deja premiant cu trupa de teatru din care făcea parte, dar și foarte pasionat de tehnologie.

Drumul ales, însă, nu a fost deloc drept: la liceu nu a mers la mate-info ci la bilingv socio, dorindu-și mai întâi să dea la Drept, a cochetat în continuare cu actoria, a ajuns să facă radio, iar acum, că-l termină cu brio, majoritatea facultăților la care a aplicat afară și l-au acceptat sunt în zona de Project Management IT. Cel mai probabil va rămâne în țară, alegerea de studiu principală fiind în zona economică.

Între timp a făcut și puțin basket și chitară, asta ca să aveți profilul complet. Înoată foarte bine, schiază. Dar programator nu știu dacă va mai fi.

Cel mic, pe de altă parte, se visează sportiv. Obsesiv, adică nu vede altceva acum. Doar că eu știu deja care este crăpătura din zid pe unde ar putea intra lumina altor opțiuni. Oricum ar fi, va primi și el tot sprijinul, indiferent care este destinația aleasă sau haltele bifate.

Drumul spre o carieră, oricare ar fi ea, poate fi, așadar, tare întortocheat. Iar scurtăturile chiar nu duc nicăieri.

Și cu așa o introducere lungă ajungem și la cuprins. Am fost întrebată, în numeroase rânduri, ce putem face ca ai noștri copii să nu renunțe la activitățile în care își investesc timpul și energia. Iar, noi, părinții, evident, banii.

Răspunsul meu este, ca de obicei, inconfortabil: nu putem face NIMIC. Ei cresc, gusturile, preocupările, modelele, interesele se schimbă constant. Și este normal așa. Azi îl adulează pe Selly, mâine pe Ronaldo, poimâine pe Jeff Bezos. Se visează ba astronauți, ba antropologi, luptători MMA sau actori celebri.

Treaba noastră, ca părinți, este să-i sprijinim pe drumul lor. Să le încurajăm, atât cât ne stă în putere, pasiunile. Să-i ajutăm să treacă peste inerentele obstacole. Și să-i încurajăm constant.

Dar dacă ei aleg să spună “stop!” definitiv, orice am face noi, nu-i putem determina să o ia de la capăt. Se spune că dragoste cu sila nu se poate. Eu zic mereu că nici învățătura nu-i posibilă astfel. Și oricare ar fi domeniul despre care vorbim: artistic, sportiv sau științific, necesită multă, multă învățare.

În parenting, investițiile financiare nu se întorc ca la titlurile de stat. Dar, așa cum îi asigur mereu pe clienții mei din zona de consultanță HR privitor la capitalul uman, vă garantez că nici cel mai mic bănuț cheltuit cu educația copiilor noștri nu este pierdut. Orice abilitate, oricât de mică, orice context nou care a presupus adaptare, orice problemă care s-a cerut rezolvată, au pus câte o cărămidă la dezvoltarea lor.

Concluzionând: ca și ai mei, ai voștri vor încerca multe. Unele care par inutile, dar își dovedesc valoarea în timp, altele care par destinații finale, dar își arată volatilitatea. A renunța la vârste mici (sau mari) NU înseamnă eșec, ci adaptare, dezvoltare, învățare.