Astăzi am împlinit 15 ani de la căsătorie, ani frumoşi, plini cu de toate. Un motiv bun de expunere lungă, în două părţi. Prima este teoretică şi plictisitoare, a doua mai uşor de gustat:
[Partea plictisitoare a expunerii]
M-au luat aşadar nostalgiile şi mi-am amintit de cursul de Sociologie din facultate, când ni s-a povestit formal şi doct despre familie ca instituţie socială. Iar fluturii mei din stomac râdeau în hohote.
Ca să vă daţi seama despre ce vorbesc, ni s-a spus că funcţiile specifice ale familiei sunt: cea de regulator sexual, de reproducere, de socializare, afectivă, de status, funcţia protectivă şi cea economică. Sună romantic, nu? 🙂
Şi ni s-a mai spus despre “Regula celor sase luni si a celor trei ani”, care zice că dacă cei doi soţi s-au căsătorit la mai puţin de şase luni sau la mai mult de trei ani de la prima întâlnire, acele familii au un coeficient statistic mai mare de instabilitate. De ce? Pentru că mai puţin de şase luni înseamnă că cei doi nu au avut suficient timp să se cunoască. Iar dacă nunta a întârziat mai mult de trei ani înseamnă că au existat motive pentru care, cel puţin unul din parteneri a ezitat să se căsătorească. Cui îi plac regulile? 🙂
Tot atunci am aflat de cele trei variabile ale căsătoriei: pasiunea, angajamentul şi intimitatea. Care pot fi considerate, la o adică, pur şi simplu etape definitorii pentru dinamica unei relatii.
La nici 20 de ani mi se păreau teorii plictisitoare, vorbe din cărţi, fără legatură cu realitatea.
Acum stiu că ştiinţa are dreptate: relaţiile au o dinamică previzibilă, în plus nu sunt compuse doar din pasiune, afecţiune, atracţie. Trebuie să aiba printre ingrediente şi multă raţiune, dedicare, muncă.
[Partea mai puţin plictisitoare a expunerii]
Lăsând teoria la o parte, după 15 ani pe metereze, vă pot spune următoarele:
- Căsătoria nu este pentru oricine. Cere multă toleranţă la chestii nu întotdeauna plăcute, empatie, iubire necondiţionată, abandonare de sine. Iar oamenii dotati cu aceste calităţi, pot candida cu şanse reale la funcţia de “Sfinţi”.
- Toate căsătoriile trec prin momente de criza. Mai multe sau mai puţine, mai lungi sau mai scurte, după cum ştiu să îşi facă norocul. Unele supravieţuiesc, altele nu. Nu mai ştiu ce psiholog zicea că orice căsătorie longevivă este, de fapt, un divorţ eşuat. Avea dreptate.
- Ca şi în alte instituţii sociale şi în familie există lupta pentru putere. Dacă cei doi nu ştiu să îşi stabilescă în mod clar palierele în care şi-o pot exercita, războiul perpetuu omoară relaţia.
- Copii vin pe lume cu o abilitate fantastică de a testa rezistenţa unei căsnicii. Pe de altă parte reprezintă şi o motivaţie fantastică de a trece testele.
- Filmele şi literatura au romanţat prea mult ideea de căsătorie şi au creat aşteptări nerealiste asupra ei. Poate şi de asta oamenii aleg să divorţeze tot mai des.
- Căsătoria fericită este un scop, nu un dat. Pentru ea trebuie să munceşti zilnic, să gaseşti o motivaţie pentru a continua, să-ţi fixezi obiective şi praguri. Să lucrezi cu tine pentru a te schimba, să comunici chiar şi atunci când îti vine să pleci, să te lepezi de poverile modelului văzut la părinţii tăi, dar să duci mai departe lucrurile bune învăţate de la ei.
- Nu există “suflet pereche” sau alte concepte exotice, chiar toxice. Sunt doar hormonii zburdalnici de început.
- Oamenii care reuşesc să îmbătrânescă împreună sunt speciali. Şi-au ţinut promisiunea făcută la început, au rezistat greutăţilor şi tentaţiilor, au muncit enorm, au reusit permanent să-şi păstreze direcţia.
- Nunta este poate cel mai bun predictor al unei căsătorii. Ciocnirea dintre mentalităţile unor familii total diferite, compromisul, capacitatea de a te organiza şi decide sub presiune, povara financiară, toate sunt un concentrat al problemelor ulterioare.
- Umorul este ingredientul minune. Dacă reuşesti să râzi atunci când îti vine să iei toporul şi să dai, se cheamă că ai depăşit momentul.
[Concluzie]
15 ani sunt echivalentul Nunţii de Cristal. De aceea, ne-am făcut cadou, reciproc, o pompă de apă. Sper să ne ţină cel puţin următorii 15!