Într-una din zile, bunicul a adus celui mic cinci ciocobanane. Acesta le-a numărat temeinic și le-a depozitat în frigider, nu înainte să-și desfacă parcimonios una. A doua zi, a mâncat-o și pe a doua.
Tot atunci, aflată în sevraj, i-am furat și eu o bucată pe când nu era atent.
În următoarea zi a deschis frigiderul si a exclamat furios exact ca în povestea cu ursuleții:
– Cine mi-a mancat din ciocobanane?
Încercând să fac pe nevinovata, am întrebat inocent:
– Câte mai exact îți lipsesc?
– Una.
– De unde știi?
– Păi au fost 5, eu am mâncat două. Au mai rămas trei. Iar acum sunt doar două în frigider!
Iată că odată ce învață numerele, copiii știu natural să opereze cu ele. Noi ăștia mari suntem lipsiți de înțelepciunea de a-i învăța doar ce nu știu și le dăm peste cap algoritmii proprii, complicând totul și făcând matematica încă de la început nedigerabilă.
În caz că vă întrebați, mi s-a atras atenția că m-am corportat urât: nu am cerut voie, deci practic am furat. De la un copil! Iar cele două ciocobanane rămase au fost împărțite echitabil de cel mic – una a mâncat-o el, una a dat-o fratelui mai mare. Algoritm matematic propriu și asta: dacă ai patru dulciuri și le împarți egal celor doi frați, unul primește trei și unul primește doar o bucată! 🙂
(Contrar aparenţelor eu nu am fost în vacanţă săptămâna aceasta. Caut un .Net Developer, un Junior Solutions Architect şi un Responsabil Magazin Online. Găsiţi pe itex.ro detalii.)