Dictatura ne-angajabililor

În urmă cu ceva timp exista un refren al managerilor toxici în piaţa muncii autohtone. În ştiţi: “nu am neapărată nevoie de tine ca angajat, aşteaptă oricum încă zece mai buni la uşă”. Era unul neproductiv şi oricum fals, pentru că în istoria recentă n-a fost niciodată coadă la porţile firmelor româneşti, iar motivele nu ţin neapărat de factori economici sau sociali, cum se speculează. După cum se bagă de seamă, cozile mari sunt mereu la ghişeele care eliberează paşapoarte.

Acum, după ce ziarele şi emisiunile de ştiri au bătut apa în piuă cu criza de personal, s-a schimbat kalimera: candidaţii toxici atuncă spre departamentele de recrutare un soi de “la noi e puterea, noi dictăm regulile”. Ceea ce este tot fals, că până la urmă atât candidatul cât şi firma au propriile procese de selecţie, dar dacă stăm să ne gândim, fără joburi, nu sunt nici oferte de selectat. În schimb dacă nu există candidaţi, apar procese automatizate sau comasate, redesign de departamente şi multiple alte artificii organizaţionale. Şi da, există apoi alte arii geografice de explorat, alte categorii de targetat, alte salarii de bugetat.

Dar şi neproductiv, pentru că a merge la un interviu pe poziţie de forţă, atât din postura de candidat cât şi din cea de angajator, este echivalent cu a pierde timpul.

Ştiu că adevărul zgândăre orgolii. Dar tot mai puţinii angajabili de pe meleagurile noastre sunt şi cei mai tăcuţi.

Cei mulţi, care hăuie despre incompetenţa altora, o ţipă, de fapt, pe a lor. Corul mare al celor care cântă zilele acestea în piaţa muncii este cel al ne-angajabililor. Ceilalţi au treabă, muncesc, produc, performează. Chestiile astea cer timp, energie, concentrare deci nu lasă loc de activități superficiale.

În concluzie, nu credeţi tot ce auziţi, deseori e doar gălăgie.

Vremurile se schimbă, comportamentele absurde rămân şi dictează trenduri, in ciuda disfuncţionalităţii lor. Dar managerii care ieri visau cozi de angajaţi, azi se uită că parcă şi birourile sunt cam goale. Iar angajaţii care acum sunt agasați de telefoanele recruiterilor și țin să strige asta în gura mare, vor atinge, nu peste mult timp, vârsta la care mai speră să primească măcar unul.

Ceea ce rămâne constantă este nevoia de oameni cu bun simţ, profesionalism, adaptabilitate, capacitatea de a se pune în papucii celuilalt. Acestea vor fi  întotdeauna valori de bază atât în carieră cât şi în viaţa de zi cu zi.