Ştampile

Întrucât piticul din dotare a lipsit destul de mult de la grădiniţă şi pentru că a insistat să lucreze şi el fişele făcute de colegi, am cerut doamnelor educatoare să ne dea acasă ce am ratat. M-am gândit că prinde bine să ne obişnuim cu ideea de teme, mai ales că odată ce am ales sistemul clasic, consider că trebuie să ni-l asumăm cu bune şi rele.

M-a frapat puţin ambiţia lui, nu mă aşteptam să vrea să recupereze. M-am mirat şi mai tare când una dintre doamne mi-a spus că în ultima vreme plânge atunci când nu-i iese ceva. Îl stiu destul de ambiţios, dar nepătimaş, o ia muncitoreşte de la capăt până îi iese.

Dar mi-am propus să nu mai fac analize parapsihomilitare şi să las copilul cu ale lui. Dar parapsihomilităria a început să mă îngrijoreze când l-am văzut la masa de lucru. Dintr-un copil independent, care se pune la făcut şi abia apoi întreabă, m-am trezit cu o mulţime de îndoileli adresate mie cu un glas piţigăiat.

Având şi eu treaba cu duiumul, am convenit că stăm temeinic de vorbă la început, să stabilim planul de proiect, ca apoi să îşi vadă fiecare de treaba lui până când o terminăm.

Ţi-ai găsit?!? La fiecare 5 secunde primeam o altă intrebare: dar oare e bine să dau cu roşu haina? Dar să fac părul galben? Şoc si groază nu alta, mă gândeam ce grozăvie de reset păgubos a primit de pe o zi pe alta.

Deja la limita răbdării întreb copilul ce are de se stresează atât. Poate colora cum îşi doreşte, nu intenţionez să mă supăr de alegerile lui. Răspunsul lui a picat bolovan:

– Mama, dacă nu colorez bine, nu-mi dă doamna ştampilă!

Ştiţi punctul 6 de ieri? Asta mi-au zbierat gândurile, noroc că gura a învăţat să tacă. Nenorocitele de ştampile care mi-au provocat vise rele toată clasa întâi a Marelui Copil! Oile, caii şi alte orătănii ale curţii care stabileau care copil a scris bine şi care nu.

Ştampila. Aia abrogată de ceva vreme, pe care încă mi-o cer la Poştă! Cel mai detestat obiect din viaţa mea! Fix ea loveşte iar? În 2018?!?

Redevenind raţională şi cu riscul de a mă repeta, am ales sistemul de stat, mergem dupa el. Sunt convinsă că ideea implementării acestui tip de evaluare are ca scop adaptarea mai usoară la şcoală. În contextul în care despre clasa pregătitoare putem spune orice mai puţin că pregăteşte, este o idee bună să îi obisnuiască pe cei mici de la grupa mare cu ideea că vor fi priviţi cu ochi critici şi că alţii pot fi mai buni ca ei.

Dar uneori e cam devreme. Iar ştampilele, cel putin în cazul nostru, sunt prea puternice. Impactul afectiv este mai mare decât dacă ar începe direct cu acele clasice calificative, care sunt mai impersonale și foarte clare: foarte bine, bine, suficient, insuficient.

Vă întrebaţi cum am procedat? Incorect de perfect sau perfect de incorect: am demitizat ştampila şi l-am răzbunat astfel şi pe Marele Copil! Îmi pare rău că n-am avut prezenţa de spirit să-i spun acelaşi lucru când ne luptam cu animalele din ogradă în clasa întâi:

– Nu-mi pasă dacă doamna îţi dă sau nu ştampilă, atât timp cât te-ai străduit şi ai muncit cât ai putut de bine! M-aş supăra să văd că ai dat fişa goală, deşi aveai timp destul să lucrezi la ea. Dacă ai greşit, nu-i cu supărare! Ai timp să înveţi să faci corect.

Acestea fiind zise, aveți grijă la modificările din comportamentul copiilor, întotdeauna au ceva cauze. Cât despre ștampile și etichete, trebuie să ne obișnuim și cu ele, asta-i viața, grea, dar aspră.