Elefănțelul fără rost

A fost odată ca niciodată un elefănțel care își trăia viața liniștit. Avea mereu ce mânca, privea cu recunoștință fiecare zi, fie ea însorită sau ploiasă, petrecea timp cu prietenii, îi ajuta pe cei aflați la nevoie. Învăța, se relaxa, muncea, trăia din plin fiecare secundă.

Dar parcă tot îi lipsea ceva. Prietenul său leuțul îi povestea despre ambițiile sale de a conduce Regatul Animalelor. Avea în plan o întreagă campanie de a influența intențiile de vot și crearea unei armate care să apere de vânători comunitatea.

Girafa, pe de altă parte, era în căutarea fericirii eterne. Se înrolase într-un program de meditație și începuse un nou regim alimentar astfel încât gândurile, caloriile și intențiile să se alinieze în elaborarea unui perpetuu echilibru emoțional.

Hipopotamul, la rândul său, încerca să găsească rețeta pentru tinerețea veșnică. Lua o serie de suplimente alimentare, alerga mai mult, făcea terapie pentru a-și elimina gândurile negative. Este demonstrat științific că supărările provoacă riduri!

Iată cum toată lumea visa, spera. Să schimbe lumea. Să găsească soluții la problemele nerezolvate până acum ale animalelor. Să lase ceva grandios în urmă. Iar el își dorea doar să vadă următoarea lună plină.

Așadar era un elefănțel fără sens în viață. Și de la acest gând începeau a porni multe altele la fel de urâte și copleșitoare.

Dar în povești e ca și în viața reală: mereu apare câte ceva sau cineva care să-ți bage mințile în cap.

Pentru elefănțelul nostru a fost doar un vis de noapte, apărut la următoarea lună plină: se făcea că nu leuțul, ci el conducea Regatul Animalelor. Purta coroană, avea tron, sceptru și supuși. Dar poporul său era încercat de conflicte, lipsuri, nevoi. Zi și noapte avea de luat decizii grele.

Și în toată nebunia, singurele momente în care se simțea în putere erau atunci când apuca să privească cerul plin de stele sau să se bucure de fructul său preferat.

Visul l-a purtat apoi spre ambiția girafei și l-a făcut inventatorul fericirii fără sfârșit. Cum să vă spun, după câteva minute de bucurie continuă, tânjea deja după melancolia dimineților de toamnă sau după clocotitul sângelui prin vene de frică. Să fii bucuros tot timpul este ca și cum ai mânca mereu tort: repede te saturi și visezi la o legumă cu gust plictisitor!

A avut timp în acea noapte și de visul hipopotamului. O fi fericirea perpetuă plictisitoare, dar să vedeți tinerețea veșnică ce obositoare e!

Dimineața elefănțelul nostru s-a trezit din somn, din vis și din tristețe. Și-a dat seama că sensul vieții nu este întotdeauna un pas mare spre ceva grandios și nemaiîntâlnit. Ci poate fi un drum simplu, frumos și liniștit cu dorințe și realizări obișnuite.