În primăvară am trecut meteoric printr-o firmă autohtonă cum n-am crezut să existe: abandonată, totuși aflată în proprietatea cuiva, moartă, dar care încă respira și cu mulți angajați, angajamentul lipsind totodată cu desăvârșire.
A fost o experiență grozavă, supremul absolut pentru un consultant. Lipsa de investiții în tehnologizare, angajații terorizați de sistemul defect construit în timp de nepăsare, fantome ale trecutului care bântuiau și lipsa celor mai elementare noțiuni de management creionau un mediu organizațional aparte. De oriunde o luai ajungeai exact în punctul nevralgic pe care l-am intuit la prima întâlnire: banii, care, cheltuiți fiind fără discernământ, începeau să sece.
Iar refrenul celor de acolo în acest caz nu era: “hai să începem să ne organizăm și să oprim aruncatul banilor!” (în fond scopul și durata vizitei mele acolo), ci “hai să încasăm mai mult!”
Ideea cu sporitul conturilor, pe care o îmbrățișează mai nou și pseudopsihologii propovăduitori ai dezvoltării personale, nu e rea. Problema este că banii nu sunt în aer, așa cum credea un mare manager din tinerețea mea profesională.
Banii sunt în buzunarele sau conturile cuiva. Iar pentru a-i determina să cheltuie mai mult cu tine, trebuie să oferi ceva mai bun, mai șmecher, mai util.
A avea aceleași mașinării vechi, ruginite, care scuipă șuruburi și angajații perpetuu neplătiți, deci nemulțumiți, dar să-ți închipui că-ți va plăti cineva mai mult este naiv, ca să nu zic de-a dreptul stupid.
Corect este să descoperi surse de investiție, să-ți reglezi măcar de fațadă problemele interne și abia apoi, justificat de retehnologizarea generatoare de servicii mai bune, să ceri mai mult. Altfel se cheamă că s-a întâlnit hoțul cu prostul. Sau prostul cu prostul în cazul prezentat de mine.
Dar a găsi astfel de bani este posibil într-o situație economică ok. În criză, fie că este de afaceri sau personală, e mai greu să găseseşti soluţii pentru finanţarea investițiilor. Sursele externe sunt greu de accesat şi în condiţii care nu lasă loc de negociere, iar sursele cele interne devin adevărate Fata Morgana: le vezi, dar nu prea sunt.
După cum spuneam, a devenit un refren des întâlnit zilele acestea nu doar în business ci și în dezvoltarea personală: oamenii împliniți își cresc veniturile, nu își scad cheltuielile! Mi s-a aplecat de câte ori l-am citit pe LinkedIn.
Repet, principiul este corect până la un punct. Dar și în acest caz, ca să ai încasări mai mari trebuie să fii un profesionist mai bun, mai cunoscut. Să investești în educație continuă, să si un brand personal mai sclipicios. La o adică să mai tai din cheltuielile de consum şi să investeşti în CV.
Așadar, oricât de simplu ar părea în citate sau ședințe, să crești încasările este provocarea numărul 1 în orice afacere sau buget personal. Și crizele apar tocmai în momentul în care o privim superficial, ca pe un dat al omului/ managerului nou, încrezător în sine și în succesul său.
Cheltuiți responsabil, auditați periodic procesele de lucru și fluxul de bani, gândiți-vă cum să fiți astăzi mai buni ca ieri. Luptați-vă bine cu concurența, lucraţi cu oameni care fac diferența, creați un mediu de lucru care poate genera performanță. Acestea sunt obiective de business deștepte. Creșterea contului în bancă în sine, fără o viziune managerială, rămâne un simplu un refren superficial. Pentru unii chiar falimentar.