- 08/07/2020
Dacă tot avem un nou membru în familia de patrupede, trebuia să intre și în cea a personajelor care adorm copiii. Iată, așadar, cum a fost povestea de aseară:
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost odată un arici ca oricare altul: nici prea mare, nici prea mic, nici prea frumos, nici deosebit de urât, nici tânăr, dar nici bătrân. Și ariciul nostru locuia pe un câmp din apropierea unui sat de câmpie. Avea o viață liniștită: privea răsărituri și apusuri spectaculoase, discuta cu prietenii iepuri sau șoricei, mânca, dormea, visa.
Dar oamenii construiau tot mai mult, luând din zonele sălbatice, iar animalele se înghesuiau tot mai greu în locurile rămase. Ariciul nostru se simțea din ce în ce mai inconfortabil îngrămădit de noii lui vecini. Când privea răsăritul, câte un iepure bătrân ronțăia cu zgomot o tulpină fragedă, iar la apus câte un șobolan îi tăia calea cu prada proaspăt vânată. Dacă încerca să doarmă, câte un arici bătrân sforăia atât de tare de îi era imposibil să închidă ochii. Iar hrana se împuțina periculos de repede.
Văzând atâta adunătură de dobitoace, țeposul nostru și-a dat seama că vin vremuri grele. Cel mai tare se temea ca nu cumva oamenii, sătui de forfotă și distrugeri, să încerce a-i rări.
Ceea ce s-a și întâmplat. Nu a durat mult până când buldozerele și escavatoarele au sosit pe câmp și s-au pus pe săpat, cărat, construit.
Iepurii și șoarecii au reușit să se salveze primii, găsindu-și rapid alte locuințe. Ariciul, cu picioarele lui mici și neputincioase, a realizat că acesta ar putea fi sfârșitul. A traversat cât a putut de repede strada și a trecut de un gard. Acolo era din nou liniște, verdeață, loc de stat și de visat. Părea chiar Raiul.
Dar știți cum este în viața reală: nu doar că o nenorocire nu vine niciodată singură, dar întotdeauna ceea ce pare prea frumos, nu are mari șanse să fie și adevărat! În nici câteva secunde, o namilă blănoasă și băloasă s-a repezit spre el să-l înghită. Ariciul a spus în gând ultima rugăciune și s-a transformat într-un ghem de ace, sperând doar la un sfârșit rapid și fără suferință.
Dar a fost salvat de o mână de om și o lopățică de plastic. Apoi îngrijit, hrănit, curățat, pus într-o casă nouă, în care poate iar privi răsărituri și apusuri spectaculoase, discuta cu noi prieteni, mânca, dormi, visa.
Și am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa. V-a plăcut povestea mea?