Săptămâna trecută am bolit teribil fapt ce mi-a adus aminte de un cuplu monden autohton care şi-a promis cu ocazia căsătoriei să-şi păstreze relaţia în afara zonei de confort. Pe înţelesul tuturor, să nu apară unul în faţa celuilalt în izmene, cu părul vâlvoi sau cu gura mirosind altfel decât a primăvară.
M-a amuzat vag gândul că prima gripă îi trimite direct la tribunal, pentru că rareori am văzut oameni arătoşi în concediu medical. Eu una am evitat temeinic oglinda, având motive mai mult decât întemeiate.
Dar este adevărat, există o zonă de confort atât în cuplu cât şi în viaţa profesională care este periculoasă. Doar că nu este cea pe care ne-o prezintă superficial revistele de bârfă şi sfaturile consilierilor în carieră.
Să o luăm cu căznicia. Ni se spune că trebuie să păstrăm misterul, să nu ne pierdem energia, să ne surprindem partenerul constant, să fim proaspeţi ca florile de primăvară indiferent de context. Doar că orice cuplu cu acte vechi vă va spune că este imposibil: există momente în care misterul dispare complet, surprizele sunt imposibile, iar prospeţimea se rezumă la faptul că respiri. Am dat exemplul banalei gripe, dar putem vorbi şi despre o obişnuită lăuzie. Sau drame, care te scot din uz. Depresii. Perioade grele. Ce faci, divorţezi pentru că nevasta nu are chef de coafor?
De fapt zona de confort în cuplu nu este momentul în care uiţi să te bărbiereşti sau să-ţi dai cu ruj. Este mai greu de atât, este momentul insinuării lipsei de respect pentru celălalt, momentul în care unul se simte mai presus de jumătatea sa, de cuplu, de relaţie. Este clipa în care ţi se pare că oricum celalalt nu are de ales şi-ţi va rămâne alături măcar din acest motiv.
Deci nu râgâiala de după masă strică un cuplu şi nici pungile de sub ochi. Ci acea atitudine mesianică: “Fără mine ai fi nimic!”
Nici în carieră lucrurile nu stau altfel. Articolele ne prezintă zona de confort ca fiind atunci când uităm să ne căutăm job, să învăţăm ceva nou, să fim activi în piaţa muncii. Ceea ce este superficial, pentru că vorbim despre activităţi ce pot fi oricând la debut.
De fapt aceasta începe în momentul în care ţi se pare că eşti de neînlocuit. Când crezi că eşti aşa de grozav că nimeni nu ar putea să facă ce faci tu. Şi de bun ce eşti, nu ai cum să lucrezi la o firmă instabilă sau că şeful urmează să te concedieze. Eşti prea tare pentru asta! Se duce totul de râpă dacă dispari tu!
Iată că de fapt confort înseamnă abundenţa de certitudini, lipsa oricărei îndoieli. Înseamnă atitudine mesianică, înseamnă prea multă încredere în tine şi prea puţină în ceilalţi. Şi înseamnă, întotdeauna, eşec.
Sunt bine acum, îi mulţumesc soţului, s-a purtat minunat. Miercuri, în punctul culminant al bolii, mă prezentam atât de bine încât am reuşit să sperii o doamnă la ieşirea din liftul unei clinici private, deci ar fi avut toate premisele să o ia şi el la sănătoasa 🙂