Ieri mi s-a spus pentru a nu știu câta oară că sunt o norocoasă. Nu doar norocoasă, ci perpetuu norocoasă, întotdeauna norocoasă, mai exact.
Ceea ce este ciudat, pentru ca eu nu mă simt deloc așa.
Viața mea este la fel de plină sau lipsită de noroc ca a multor oameni pe care îi cunosc: am zile proaste, am trăit momente extreme, știu gustul trădării, am simțit pe pielea mea eșecul, și nu o dată.
Nu am un fizic de copertă, nu am moștenit averi și nu m-am nascut cu lingurița de argint nici măcar pe noptieră. Dacă mă vedeți zâmbind nu înseamnă întotdeauna că am o zi bună. Uneori este un gest voit de a uita de belele, alteori pur și simplu râd degeaba, precum oamenii mai puțini la minte, doar ca să mă descarc.
Eu cred că norocul este, în mare, suma deciziilor luate, deseori grele, care oricât de bune se dovedesc a fi, își arată oricum, întotdeauna, reversul.
Oamenii norocoși nu sunt așadar ceea ce par, ci sunt cei care, în ciuda greutăților, găsesc o cale de a părea împăcați cu soarta lor. Adică fac efortul voluntar de a nu se complace în stări, relații, contexte negative.
Acestea fiind spuse, nu știu dacă să vă doresc sau nu al meu noroc. Eu zic că-i mai bine să-l căutați intensiv și să-l alegeți înțelept pe al vostru 🙂